pactul cu mine

dragii mei, nu'i asa, cum ar veni, mai tineti minte cand eram in scoala generala si jucam "capra"? era la un moment dat o chestie in jocul ala in care ne rupeam in primul rand noi baietii, coaiele, un fel de porunca, de se numea "ce fac io sa faca toti". si uite asa primu' din rand era dresoru' cm ar veni, iar tot cardu' de'l urmau incercau din rasputeri sa faca fix aceleasi lucruri, altfel se procopsea cu spatele incovoit peste care se sarea.

fara nici o legatura cu realitatea, n'am sa tin nici o prelegere pentru cat de bine am facut, pentru cat de mandru ma simt. pentru ca in continuare mi'ar placea mult. adica....e un fel de imi place, da' nu mai fac. si de ce nu mai fac? pai...sincer...nici nu stiu exact care sunt motivele. 

totul a inceput cu ceva luni in urma, cand ma gandeam eu asa, ca ce bine ar fi daca m'as opri. da da, am sa, la un moment dat. si uite'asa, pe nesimtite timpul a tot trecut. partea proasta e ca in continuare imi place. pai atunci, ca o fiinta rationala ce ma pretind a fi, cum sa ma opresc din ceva care imi face placere? pai da, da' nici coca cola nu e sanatoasa. ahaaam, deci nu e bine da' ne place. si ce e bine nu ne place. 

farmaceutichimoalimentarele, ele pe numele de scena, asta fac de fapt. ma fac pe mine sa'mi placa un cacat invelit in staniol. si sa nu mai pot apoi fara el. desi stiu ca nu'mi e chiar sanatos, io il despachetez grandios asa si'l infulec. pai..asta zic, ca m'am oprit. imi pare bine, dar nu imi pare bine ca m'am oprit, ca'mi placea. ci imi pare bine...probabil prin prisma unei frustrari a unui om care credea ca n'o sa poata niciodata fara. in definitiv, mi'e mai bine asa. cel utin asa vreau sa cred. si, mai trag o linie peste tot si zic ca da dom'le e bine. 

desi toti zic sa fac asa, ca e mai bine, io pana la urma tot ce'am vrut am facut. m'am oprit si'mi pare bine. eu rad cand iti vine sa plangi si te simt cum ma'njuri in gand. da' tot bine imi pare


aaaa, si nu mai pute!!

pixeli inimosi in procente

bun, nu'i asa, dragii mei, bun venit la o noua editie a emisiunii noastre ce se desfasoara intr'o conformitate absolut aleatoare, dar mai presus de toate, si de toti, intr'un ritm haotic inutil.


pe zi ce ne trece, pe o la fel de mare masura ne inconjoara o prea mare, multa si uneori inutila tehnologie. in definitiv n'avem ce face, putem fugi, da' ne'ajunge ea. iar daca nu ne'ajunge ea, o s'avem noi nevoie de ea a un moment dat cand o sa vrem sa facem ceva, si un anume nene cu ochi de sticla o sa ne zica: "pai iti trebuie numarul ala de bare, scanat in anus!". pai n'am din ala. pai iti faci, altfel nu te putem ajuta. iar cand prin acest ajutor intelegi remuneratia lunara care'ti permite sa achizitionezi hartie igienica si mere, nu prea mai ai incotro.


dar revenind, ca un umanoid ce se pretinde a fi, omul are intrebari diverse. coroborate cu tehnologia, sta si se intreaba: cum ar fi daca inima lui ar fi impartita in pixeli? ar fi asa...o inima pixelata, cum ar veni. si cand cineva intra la tine in viata, ii dai un procent de pixeli. fara dobanda. il inchiriezi, sau i'l concesionezi. te descurci tu. apoi, tragi linie si constati: tu ai 50% din pixelii mei, tu ai 35%, restu' de 10 sunt imprastiati aiurea, iar ultimile 5 procente sunt rezervate purtatorului.


desigur, cei 95% vor fi impartiti, redistribuiti, acreditati si duelati intr'un mod dinamic si neintamplator, pe parcursul liniei de la A la B (cum mai este definita viata)

despre calatorii

dragii mei, nu'i asa, cum ar veni, va gasesc din ou. azi sunt extrem de scurt. adica in azi'ul de acum, adica. am auzit ceva care suna cam asa:

orice calatorie la dus se face cu tampla sau nasul lipit de geam, in shimb ce la intoarcere este invariabil o zi cenusie.

nu stiu altii cum sunt, dar eu cu siguranta sunt altfel. mie mereu mi s'a intamplat asa. motiv pentru care am sa va urez fir intins si multe amprente nazale pe geamuri

vrabii

ninge asa , mult mult mult, ninge de cind m-am trezit si o sa mai tot ninga, mult mult mult, pina, aaa pinaaa ...chiar asa? pina cind poa' sa tot ninga? Bunica mi-a povestit ca mai demult, cind era ea tinara si copiii ei erau mici (adica tatal meu si surorile lui mai mari) a nins asa de mult, incit nu putea iesi din casa. Au reusit sa iasa cu ajutorul unui vecin, care a facut tunel cu lopata. Mami zicea dimineata ca la ea in curte zapada e de 15 cm. Sigur acum e si mai mare, ca a nins toata ziua. 

nu trebuie sa ma mai gindesc la vin fiert.

trebuie sa ma gindesc la ce am eu de facut in momentul asta. iar eu in momentul asta nu am de fumat o tigara si nu am de facut pipi si nu am de vorbit la telefon zece minu...cinci minute, macar cinci, dar ce zic? un minut ar fi de ajuns, un bonjur si ...nu asta am eu de facut acum. 

Am o gramada de treaba. 

In tuica am pus asa: o lingurita de miere de albine (zaharisita), trei boabe de piper si jumate de pachet de condimente pentru vin fiert. nu stiu de ce am pus condimente de vin fiert. 

si am mai pus si un strop de apa, ca sa nu ia foc alcoolul in ibric. 

oricum , ideea era ca nu e buna tuica fiarta cu fel de fel de prostii in ea. 

gata, ne gindim numai la munca. numai si numai si numai si numai la munca.

eram in centru azi, in drum spre serviciu (apropo azi e alt azi, nu cel din primul paragraf, pe care l-am scris ieri) si ascultam in casti nush ce radio (romanesc): viscol, tren deraiat din cauza viscolului, zboruri anulate din cauza viscolului, masini blocate de viscol pe dn1,troiene, oameni carati cu salvarea, armata mobilizata la curatat zapada (adusa de viscol). mi-am scos castile. cerul deasupra mea era albastru. nici urma de nor, niciun fulg, muuult soare! si intr-un copac ciripeau niste vrabii. 

hai, asta-i tot pe azi. 

muzici:

geanciard electric

un geanciard mult, extrem de mult asteptat. cel putin de mine.

nu dor

de ce nu mi'a fost mie dor. e aici

femei cu bilete