salam de slav

dragii mei, nu'i asa, buna dimineata, cum ar veni. de mult n'am mai venit. eh, mi'am luat si io lumea in cap, ca se cerea. am fost, am plecat, am venit, am plecat, si'am ramas intr'un final. oricum ar fi, concluzia' e una: lu' catalin tot i se intampla lucruri asa cum numai lui i se pot intampla lucruri.

cand am plecat, o varianta plauzibila si cinstita s'a nimerit a fi cu o escala in orasul de aur. foarte frumos, oameni minunati. asta pana am ajuns. dincolo. dincolo adica aici. pe scurt, ca n'as vrea sa'i porcesc prea tare, nici la ei, care's chipurile muuult mai evoluati decat noi...nu'i nici o diferenta. am vrut bagajul de cala sa fie trimis direct aici, sa nu'l mai trambalez io prin orasul de pe dealuri. foarte frumos, struna as zice chiar.

cand am ajuns aici in schimb, am observat cu stupoare ca lipseau niste lucruri din bagajul de cala. multe lucruri. salamuri. tigari. ceasuri. diverse. cum ar veni, dragi slavi, noi latinii va dorim pofta buna la salam. sa nu uitati sa si fumati o tigara, tot romaneasca, dupa masa! sa ma intreb de ce, nu cred ca are nici un rost, asa ca n'am s'o fac.

noi suntem calzi si primitori. sa le purtati cu placere! ca noua tot bine ne e! iar un zambet e cam imposibil sa i'l furi cuiva prin metode de carne trase'n plastic!!

seamanaca?

sau ca nu seamanaca? la mine in cap asa suna

cea mai frumoasa olanda e bruj

pai sa va zic: mi s'a urat cu statu', si'am zis ca e loc de mai mult. mai mult sau mai putin, cum ar veni, am aflat dup'aia, cum de altfel mi se intampla mai mereu. anul trecut am avut o incursiune spre singurul orasului in care mi'as irosi niste timp sub forma de amintiri prinse in niste ani. planul initial era sa merg mai departe de venetia asta nordica, dar un neghiob necioplit si netot de tendon nu m'a lasat. de data asta m'a lasat.

am pus la cale o linie de'a lungul coastei, apoi un canal, apoi niste strazi, undeva intr'un camping, si'un drum inapoi. evident, intorsu' cel putin arata ca o insiruire de "S"-uri suprapuse peste linia mea dreapta.

exista undeva o forta care face in asa fel incat de cate ori tu zici "gata, pana aici, asa e culmea!", sa iti arate ca de fapt nu e chiar acolo. e un picut mai departe. asa a fost si cu mine. pe timp de saptamana am zis asa: catalin, chiar daca ploua, ninge, tu pleci! dap! plec! n'a plouat, asta e de bine. n'a plouat pe unde am fost eu, dar peste tot in jur. chiar si in primul camping inainte sa ajung acolo plouase.

buuunn, vineri dup'amiaza se anunta o zi buna. restul de vreme era un fel de 5 minute de soare din 40 de zile de zloata. ceea ce nici prin cap nu mi'a trecut a fost vantul. ei bine, da! cel mai puternic vant pe care l'am incercat io a fost undeva pe la vreo 90-100km/h, intr'un tunel de aer, tunel in care ma tineam de o balustrada ca sa nu cad. in mediul de zi cu zi, cel mai puternic vant a fost asta de vineri si sambata, undeva pe la vreo 62km/h.

stiti cum e vantu' asta? pai sa va explic: am trecut pe langa un lac unde am vazut valuri ca pe mare. sau oceane prin filme. nu am vazut nici o, repet una singura, pasare care sa poata zbura altfel decat teleportata in directia vantului. avansarea pasarilor se facea pe jos, printre firele de iarba. cel mai tare mi s'a parut de departe cum stateam cu gura deschisa si simteam cum intra aer pe nari si iese pe gura. sau invers. sau la fel. in continuu. mie unu nu mi s'a intamplat chestia asta niciodata.

am ajuns in primul camping, cand am iesit prima dimineata din cort mi'am luat toate hainele pe mine. cand am ajuns in al doilea, le'am dat pe toate jos. cum de altfel mi se intampla intotdeauna.

intotdeauna mi'a placut sa vad un loc (nou sau vechi) de pe bicicleta. nu stiu de ce, da' filmele mele de scurt metraj asta imi zic. mergi pe bicicleta. si asa fac!

la final incerc sa'mi deslusesc o intortocheala maxima: cum de m'am trezit eu sambata dimineata cu melodia asta in cap

nu a plouat decat cand am pus calul la odihna duminica dup'amiaza. zeul ploii cred c'a fost ocupat cu alti nastrusnici. partea buna e ca am pielea foarte fina, de la atata eroziune cu nisip fin.

caut totusi o explicatie logica pentru ca pe o zona in care imi venea sa merg pe jos de cat de tare batea, pomii erau indreptati intr'o directie anume. si erau multi. si era lunga. aia din care veneam io si in care ma batea din fata...

pigei si'o mizerie

fractia dintre oameni

dragii mei cei patru, nu'i asa, buna dimineata din nou, cum ar veni.

pe foc e oala in care fierbe urmatoarea trebuinta ce'mi umbla prin creierele capului: stai de vorba cu un preten, si la un moment dat (ca vine momentul ala) ajunge discutia intr'un punct in care tu iti aduci aminte ca acum nu stiu cat timp, ai cazut, ti'ai rupt mana, si curgea sange tare frate. sau ca nush ce nebunie ai facut. ai mers pe jos 50km pentru caritate. va veni prietenul cu mult inainte sa'ti temrini ideea sa iti spuna ca, fie el, fie cel mai bun prieten, sau cineva pe care 'stie el' sau de care 'a auzit el', a facut ceva mai tare decat tine. mai spectcuos. cu patru coaie. 

stii, ca in bancuri. bai io am 4 ochi. ba' da taica'miu, sa vezi tu, taica'miu are 5. na, vezi ca e mai tare? prostule!

pai..de ce? cine la cine se autoraporteaza si mai ales in ce ordine a scopului? sau sunt discutiile laudatului celui mai imbelsugat ramasag din cocina? filmul asta de scurt metraj in care fiecare se raporteaza la fiecare intr'o fractie care da cu virgula nu incape la mine in cap. 

frica'n pasari

sau despre curaj in pasi marunti. cum ar veni, nu'i asa, fiecare are in el o anume cantitate de coaie. la mine cantitatea e mica, desi mi'ar placea sa fie mult mai mare, da' na...aia e, o cultiv. 

duminica seara dupa ce'am avut un weekend pseudo lenes si deloc in stilu'mi caracteristic pe de o parte, si pe de alta parte, nemaiavand liniste in a'mi calari noua printesa (va zic imediat care e treaba cu ea), pe la 8 si un pic zic gata, ies. 

printesa, cea de'a doua cum ar veni, si orientata intru alt fel de alergatura, de data asta nu cara bagaje, n'are cauciuce subtiri, nu are portbagaje si toate minunatiile de gentute si acareturi ci, dimpotriva, nici lumini n'are, e cu cauciuce groase, pedale care nu suporta decat pantofi cu cleme si suspensii ceva mai rigide, e marita mea, noua mea marita.

dupa cum ziceam, aseara zic gata, ies un pic. nush unde, os a vad io, pe undeva pe unde n'am mai fost, nici nu conteaza pe unde, ca tocmai, acum nu mai sunt limitat deloc de asfalt, si dimpotriva, chemat de noroi. mi'am luat pantaloni, ochelarii, ceva de vant, o caciula, manusi (da, am uitat sa zic ca era innoratsi vreo 8-9 grade) si'am iesit. si'am ajuns pe undeva pe nush ce naibilor canal, cu vapoare, zic...tare!! hai sa vad pana unde merge drumu.

eram numai io, marita, marea si pescarusii. am ajuns printr'un fel de zona industriala, destul de dubioasa. la un moment dat vad un nene care cred ca pescuia, pe o suprafata din care ieseau aburi. ceva se deversa prin jurul lui, el inainta spre apa mai adanca cu lanseta, mulineta si pluta, toate intre degete. l'am lasat in urma, si'am mers inainte.

dupa ce'am trecut de el, prima chestie care mi'a venit in minte a fost asa: daca trebuie sa franez brusc, opresc si n'am timp sa scot clemele de la papuci? cad ca bou' pe asfalt. imi rup dracului ceva, bate vantu'. eh, dau un telefon, m'o gasi cineva in pustietatea asta. eeeee, lasa ma ca esti bine, nu se intampla nimic. pai normal ca sunt bine, sunt atent si savurez maxim cum nu's decat io printr'o pustietate cu iarba si vant sarat.

am mers pana s'a terminat drumul. la propriu. am ajuns intr'o zona unde erau containere, scria ceva cu accesu' interzis si daca intri, intri fix pe barba ta, si tot tacamu'. zic mda...aia e, merem inapoi marito ca io nu ma supar. nu cred ca e cazul sa mentionez ca a inceput sa ploua si sa bata vantu'. e ok, inca mai pot.

in schimb, la intoarcere m'a incercat un sentiment de frica: pasari. io's ok asa cu pasarile, cu animalele in general. pescarusii imi plac, sunt hidosi si flamanzi. acu' ceva ani am vazut unu' cam de aproape asa....si...bai sa'mi fut una...nu e mic!! e ditai pasaroiu!!! bun, in timp ce mergeam io, la un moment dat, erau pe iarba creca sa fi fost vreo 30-40. cand m'am apropiat de ei, speriati fiind, au zburat, si mare parte din ei, fix peste mine, survoland putin pe deasupra mea. panica maxima!!! unde se duc pasarile astea? si de ce vin spre mine? evident...un film de scurt metraj: e de ajuns sa se infiga in mine un singur pasaroi d'asta si'am cacat steagu'. am trecut usor de ei, m'am calmat, au urmat altii, aceeasi schema, am oprit de data asta, m'am uitat. aveam coama ridicata oricum. un cer cenusiu, miros apasator de sare, stropi marunti si haotici in toate directiile si un vuiet care uneori acoperea castile ce'mi zumzaiau in timpane....

pan'am ajuns la dus eram deja batut de vant, ud, usor ingandurat si intrebator. mai rau de pasari decat de oameni? nu stiu altii cum sunt, da' io nu sunt asa. io nu's curajos. mi'ar placea totusi sa fiu, cred ca as aprecia mai mult 40 de pescarusi deasupra'mi...

oricum, in weekend plec iarasi, cu otilia de data asta (da, otilia e ailalta, aia cu bagaje, lumini, camere de rezerva, aparate foto, cort, izopren si bricege). 

pe curand bai pescarusilor, ne vedem in curand. vin cu bucati de peste si armura!!

17 si 3

17 aprilie cu 3 grade. as dori pe aceasta cale sa ma felicit inca o data pentru decizia luata in mod mai mult sau mai putin (in)constient

asta e asa ca sa nu mai dau cu scrisu' in ei, ca oricum degeaba dau....

17 cu 20 s'aveti!

3 carti la mansarda

papusa de pe bicicleta

contextu' este urmatorul:

zilele trecute asteptam ca o colega de departament si barba'su sa vie acasa la ei, la bloc. asteptam in parcare. motivul? aveam niste din ciclul 'ace-brice-si-carice' la ei in boxa. lamele si chilotii damelor le luasem deja. si cum asteptam io asa linistit si zen, trece pe langa mine un cuplu al carei reprezentant vaginoidal cara ceva pe spatele de la bicicleta.

tot parte din context este faptul ca aici destul de multa lume foloseste bicicleta pe post de 'de-toate', ceea ce nu mi se pare deloc rau. atat doar ca ei, cei cu gore-tex impilat pot. si foarte des vad cum diveri isi cara ombilicul fertilizat la spate sau la fata de biciclete.

ceea ce m'a tulburat destul de tare este insa cum isi cara respectiva vaginoidala ombilicul.

atarna in zare si in mare, se legana magnetic parca in jurul centrului de greutate. ma intrebam...cine dracului cara maimutoi pe bicicleta, eu initial crezand ca e o papusa, pentru ca na...e greu sa iti imaginezi ca ar fi totusi posibil asa ceva. ulterior am vazut ca l'a miscat, s'a trezit, au reactionat. pozele (in calitate proasta, da' atat mi'a dat mie tata samsung) reactioneaza putin cu justifiarea mea puerila de a ma infiltra in gandurile mamei.

puțoc din morgă

 io de regulă sunt un om tolerant. vreau să cred că sunt și ușor 'bine-crescut'. problema stă în următorul fel: dacă întîmplător stau lângă cineva care mă scuzați, pute, atunci o să mă mut mai intr'o parte. nu e nici o supărare. numa' că s'ar putea să se vadă o oarecare grimasă la mine pe ochi, un oarecare rât infantil ieșit de sub limbă, o unghie ridicată pe spinare. dar în definitiv fiecare pute cum vrea, nu'i asta treaba mea.  

 

 totuși, că de fapt de aici începe treaba serioasă, acum ceva timp niște oameni dintr'o conducere s'au gîndit să ne amestece prin departament, asta după ce chipurile ne'am unit cu alt departament. în fine, probabil că în nedumeririle lor o exista vreun sens în toată risipa asta de evenimente absolut, dar absolut inutile. mai știți și voi că dacă vezi un om pe culoar timp de 3 ani de zile n'ai să știi despre el cât vei ști în 3 zile, asta după ce împarți același metraj cubic de aer refulat și reciclat.     

 

 unul dintre colegii despre care încerc  să mă gândesc cum aș putea să mă respir direct de afară, este la 3.546 m de mine. nu pot să știu cu certitudine unde anume își ține dânsul hainele, sau ce face cu ele, pentru că.....au un miros. un miros...pe care îmi e al dracului de greu să îl descriu. să zic...poate naftalină? păi aia miroase frumos. în plus, dacă stai 30 de minute în fiecare zi afară în vânt (că aici oricum e vânt mai mereu)....se duce pulii de suflet de miros, și nu mai aduce cu nici măcar un vierme de molie de naftalină ce a existat în pleistocen.

 

 dacă miros a încăpere neaerisită...la fel, cumva iese naibilor mirosu' ăla d'acolo. ei bine....ăsta nu iese. e un miros greu, de morgă. n'am fost niciodată intr'o morgă da'mi imaginez că pe lângă formol, răcoare și lumina de neon, ăsta trebuie să fie mirosu'.

 

 ca în 'pavilionul cancerosilor', biroul e la capătul culoarului. pe măsură ce avansezi și te înfunzi, simți cum hainele ți se apropie puțin de corp, iar plămânii încep să bată mai repede din inimă. când intri, stomacul e făcut deja ghem, ai vomita, da' e inutil că nu scapi de el. îmi amintesc cum descria un polonez închis la auschwitz cum gazau nemții oamenii. îi închideau în încăperi, ăștia se strângeau și împingeau în mijlocul incaparii, iar când deschideau buncarele peste câteva zile, defuncții erau în picioare. lipiți unii de alții, vineți, umflați, cu pielea bășicata, reci și țepeni. mirosul de putred, umed, mucegai, și sulf, funingine și clor ma reprogamează de cate ori intru in birou..

 

florile'mi din birou încă trăiesc...problema e cu mine....io cât mă mai suport aici?

 

pese digitale

dragii nostri, nu'i asa, cum ar veni, buna dimineata si bine v'am cautat pana nu v'am mai gasit in emisiunea lipsa. am primit, cum ar veni, un email aseara pe care l'am citit. iar dupa ce l'am citit, l'am mai citit o data. si inca o data. si inca o data. apoi am facut nici nu mai stiu ce. dupa ce mi'am asezat podoaba capilara pe bumbacu' tranzactionat de suedezi imprejmuit cu chimicale din supermarket sub forma unui lichid placut mirositor, n'am putut sa dorm, din cvasi-motive. m'am intrebat totusi, de ce in zilele noastre mai folosim peseuri?

pai, cum ar veni, pe vremuri cand scriai pe o foaie de cartie, cutare si cutare, te iscaleai, puneai data, si apoi venea fi'tu si'zi zicea vezi ca am luat examenu'....tu amu nu mai violentai penita pentru inca un patrafir....ci puneai dedesubt, uite, inca ceva: cutare si cutare. e de inteles, de unde si, cum ar veni, ma scuzati, post scriptum.

e bun, da' acum....de ce'l mai folosim? ca sunt absolut convins ca majoritatea lumilor scrie pe qwerty, recte tastatura de plastic. pai bun, cand ai terminat de scris...ce..ti'e lene sa dai clic 3 randuri mai sus sa adaugi ce uitasi? de unde pese asta pe email si digital? e probabil o chestiune de traditie inradacinata in maimuta care nu mai atinge bananele si nimeni nu stie de ce, ele doar nu le vor mai atinge. asa si noi...parca evoluam in maimute care nu se ating de "icsul" din coltul din dreapta sus al ecranului pentru ca "nimeni nu face asta"

ps: nu poa' sa fie pp, spre exemplu? post pixel? sau...pd, post digital?

aviatori si bucatari pe spate

dragii mei, nu'i asa, bine v'am gasit la aceeasi noua editie ale aceleiasi neemisiuni reeditata permanent. din ciclul budei de uichend, nu'i asa, ploua cu intrebari absolut inutile. intr'o maniera de gandeala retroactiva dar la we'ul care vine, zic asa:

- cercetatorii au ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa plangi stand intins pe spate, in acest fel nasul nu ti se va infunda
- aceiasi cercetatori se intreaba de ce mjoritatea bucatarilor sunt grasi? pentru ca marinarii nu sunt Marini, doctorii nu sunt albi si nici aviatorii n'au aripi

linia de săptămână

dragii mei, nu'i asa, bun venit din gaura facuta cu acuarela in vederea colorarii pulilor rasare, ca daca tot vine primavara si rasar, m'am gandit sa le colorez, ca e mai frumos asa. un pic mai devreme ziceam ceva de niste linii. le avem cu totii. treaba e asa, totul incepe undeva in strafundurile copilariei, dar nu le bagi de seama probabil niciodata. toti avem niste linii in subconstient, undeva ascunse acolo, si cred cu nerusinare ca nu sunt statice, ci dimpotriva.

totul incepe cand fie trebuie sa te trezesti devreme, fie nu. daca trebuie devreme sa te trezesti devreme, te vei devremui toata viata ta de dracu' o sa te ia. de nu, vei fi in cealalta extrema. de esti de dimineata, n'ai sa ai randament seara. dincolo e pe dos. amu...de esti de dimineata, pui alarma frumos seara, ceasu' suna, tu dormi brusc, da' te trezesti, il opresti, te ridici, te pisi, te speli, te imbraci, si alte oratanii. de esti pe dos, amu' ceasu' suna, tu suni, el suna, tu suni, vezi ca nu raspune nimeni la usa, incepi sa bati cu putere in usa, tu te trezesti buimac, dai fuga la usa sa vezi cine e, te impiedici pe drum, dai cu degetu' mic de la picioru' drept in piciorul de la pat, cu cotul in cantul usii de la dormitor pe care nu ai vazut'o inchisa, ajungi la usa cu dumnezeii in varfu' limbii, si constati ca nu e nimeni. iti aduci apoi aminte ca trebuia sa te trezesti.

pai intre somn si realitate, in special realitatea de dimineata e o linie infinta ca lungime, dar uniform finit variabila in grosime. pentru aia de dimineata..linia asta e subtirica foc. acuma doarme, acuma a sunat si'a si pasit dincolo. pentru ailalti, linia asta....stiti voi sinusoidele alea care's facute sa reprezinte sunetele? ei, asa's si liniile astea: acu mai groase, acu' mai subtiri, oscileaza tot timpul si nu te lasa neam sa te reglezi cumva, in vreun fel. de'aia e bine sa ai o cheie din aia franceza, reglabila, sub perna. ca sa te reglezi si tu odata cu liniile.

buuun, poi indiferent unde'ai fi, din saptamana trebuie sa te trezesti. asta pentru ca trebuie. in we (in principiu) nu trebuie. si'atunci, pentru ailalti, linia e deja plictisitoare, pentru noi astilalti in schimb....e un masacru. linia mea de luni tinde linia de vineri care e aceeasi cu cea de marti, unde joi n'are decat o sambata in ea. 

dragii mei, nu'i asa, nu stiu altii cum sunt, dar eu cu siguranta sunt altfel. linia mea n'are nici un fel de constanta in ea. n'are nici mamaie, nici viteza, nici ardoare, nici faleza. are'n schimb ceva vointa, o tara de initiativa si mult tact. cand nu mai are loc in cap, iese. si iese prin frunte, pentru ca acolo, fix in mijlocul fruntii am o alunita. si pe acolo iese. apoi se duce in stanga si'n dreapta. si uite de ce am eu riduri de mic.....

trei plus

si el asa, intre somn si realitat statea cu gatul stramb in pat. avea senzatia ca e treaz, ca isi va aduce perfect aminte ce avea sa vie. era de fapt undeva dincolo de linie. de data asta, acea linie dintre somnul cel visator de dimineata si monstuoasa melodie alarmanta, era ceva mai groasa, nu subtire ca din weekend. era intors pe partea dreapta, cu soldul putin arcuit iar bazinul indreptat spre saltea. mana dreapta era in forma de de L, sub perna. mana stang in schimb, era si ea sub perna, dar pe perna era capul. piciorul drept era intins, iar cel stang era de asemenea in forma de L. erau deci un L mai mare si unul mai mic.

si la un moment dat, a auzit o voce: "- Dormi?" "-Nu, nu dorm, de ce?" "Ei, asa, ca sa stiu daca iti zic ceva sa iti aduci aminte cand te trezesti sau nu". Trei plus! Cum e cand 3+ prietenii tai se insoara, si nu mai au timp de prea multe in afara cercului familial? Sau cand 3+ din prietenele tale au un copil, si nu mai au timp de oja imprastiata aiurea peste un pahar de vin, intr'un miez de noapte in timp ce el adormise cu capul in poala ta. Sau cum e cand 3+ din lucrurile pe care iti placea sa le faci nu le mai faci? Sa tii minte, 3+. Dar cum e cand te ingrasi 3+? Dar cum e cand ai 3-?

pixeli inimosi in procente

bun, nu'i asa, dragii mei, bun venit la o noua editie a emisiunii noastre ce se desfasoara intr'o conformitate absolut aleatoare, dar mai presus de toate, si de toti, intr'un ritm haotic inutil.


pe zi ce ne trece, pe o la fel de mare masura ne inconjoara o prea mare, multa si uneori inutila tehnologie. in definitiv n'avem ce face, putem fugi, da' ne'ajunge ea. iar daca nu ne'ajunge ea, o s'avem noi nevoie de ea a un moment dat cand o sa vrem sa facem ceva, si un anume nene cu ochi de sticla o sa ne zica: "pai iti trebuie numarul ala de bare, scanat in anus!". pai n'am din ala. pai iti faci, altfel nu te putem ajuta. iar cand prin acest ajutor intelegi remuneratia lunara care'ti permite sa achizitionezi hartie igienica si mere, nu prea mai ai incotro.


dar revenind, ca un umanoid ce se pretinde a fi, omul are intrebari diverse. coroborate cu tehnologia, sta si se intreaba: cum ar fi daca inima lui ar fi impartita in pixeli? ar fi asa...o inima pixelata, cum ar veni. si cand cineva intra la tine in viata, ii dai un procent de pixeli. fara dobanda. il inchiriezi, sau i'l concesionezi. te descurci tu. apoi, tragi linie si constati: tu ai 50% din pixelii mei, tu ai 35%, restu' de 10 sunt imprastiati aiurea, iar ultimile 5 procente sunt rezervate purtatorului.


desigur, cei 95% vor fi impartiti, redistribuiti, acreditati si duelati intr'un mod dinamic si neintamplator, pe parcursul liniei de la A la B (cum mai este definita viata)

nu dor

de ce nu mi'a fost mie dor. e aici

pesti pe covoare

un om bogat

eu bani in buzunar de cele mai multe ori nu am. mai bine cecuri inimoase cu (sau fara) acoperire, nu?

o toantă plus una

azi am cea mai toantă întrebare: există tatuaje albe? şi dacă da, de ce nu se tatuează lumea cu alb? că e aşa....mergi pe stradă şi vezi un verde închis, ca pielea unei broaşte storcite pe o uliţă de la ţară.
 
mai am o întrebare cred şi mai tâmpă: sunt oameni care cântă muzică ei aşa în lumea lor. şi ei cântă în [..]gleză. şi apoi îi auzi vorbind. şi realizezi că ei de fapt vorbesc cu accent. de prin dublin, de prin glasgow, sidney, aberdeen sau mai ştiu şi eu. sunt eu chiar aşa singuru' incapabil sa'şi dea seama din melodie că ăla îşi flutură coaiele sub kilt sub pretext de waazaaaaaa...
 
 
 
şi am nişte melodii, dar nu mă pot hotărî....sunt fără versuri oricum. le pun pe ambele.


 

pungile, gunoiul si coaşele

dragii mei, nu'i asa, pai adica urmatoarea intrebare o am in minte: de ce marea majoritate a pungilor de gunoi nu se potrivesc in cosuri? sunt fie prea mici, fie prea mari. daca's mici, trebuie sa tragi de ele sa poata sta pe marginea cosului, uneori se rup, si tot asa. sau de ce cosurile de gunoi sunt facute asa aleator?

noapte fructifere!