catalin

catalin a murit. ma intreb cine l'a cunoscut cu adevarat pe catalin

calai sau mercenari?

mamifere salivare

infatuarea gastronomica a unor mamifere sechestrate aparent in neant, nu duce decat la masturbarea secretiilor provenite din falsa impresie de umectare a glandelor gustativ adiacente cortexului imbibat in saliva

vreau sau pot

as dori sa scriu o carte, insa nu's in stare
as dori sa zbor departe, aripa ma doare
as dori sa merg pe'un nor, insa n'am cu cine
as dori sa cant un strop, vocea nu ma tine
as dori sa urc un munte, ploaia nu ma lasa
as dori sa vad o stea, ceata'i mult prea deasa
as dori sa vad un om, care sa zambeasca
as dori sa vad un om, sa nu se codeasca
as dori sa am mustati, lungi si indoite
as dori pasari sa vad, aripi nezdrobite
as dori sa urc in pom, sa mananc gutui
as dori sa merg pe mare, sa am si pistrui
ce ma bucura in schimb, mai presus de tot
e ca eu nu vreau sa zbor, sa innot sau pot

vreau ce am si am ce vreau, de ajuns nu inca

dar ar fi chiar culmea, ca sa nu mai am de munca

semne

cum iti dai seama ca au mai trecut niste ani, pe care ii cari in spinare? mergi intr'un loc unde obisnuiai sa mergi si cu ani in urma, si vezi daca iti mai gasesti locul acolo. daca nu il mai gasesti, inseamna ca trebuie sa il cauti in alta parte

business time

fluturi

couch surfing

varianta originala e aici

cealalta, personalizata, este aici

altfel spus, pe foarte scurt:
e la mine un italian de pe couch. si aseara plecam la un prieten care sta in piata mare. si am gasit canapeaua aia. si am fost sa o luam. si ne'am plimbat cu ea prin piata, ne'am tras in poza. apoi greu, am reusit sa o bagam in casa. da' am reusit. apoi am fumat o tigara, pe canapea.
ce trebuie

spahiu in menghina

de o gramada de ori ma intrebam cand eram mai mic (si in continuare ma intreb) cum ar fi daca:

ai un copil, si el invata sa vorbeasca. numai ca, il inveti sa spuna la masa, casa. sa spuna la bomboane, peste. sa spuna la palarie, aviator. si tot asa. si o sa ajunga sa vorbeasca, acel copil, exceptional.

apoi am vazut chestia asta in serialul ala, "twilight zone" (zona crepusculara), parca asa il cheama.

apoi, nu foarte demult ma intrebam eu, cum ar fi daca as putea sa imi incarc telefonul mobil, de exemplu, prin wireless. asa cum ai internet prin wireless, de ce nu ti'ai putea si incarca bateria de la lanterna wireless. am aflat in septembrie ca o universitate din espoo (helsinki) lucreza la asa ceva, si ca e destul de eficient, numai ca pe distante foarte foarte scurte. 

inca o data, stau si ma intreb....oare cat din cat am visat eu, sau imi imaginam eu cand eram mic, au devenit deja realitate..

si tot ma gandesc la copilul care aviator mancare maslina, atat papuc migdale peste, iar incovoietor spahiu.

invidia corporatist-pseudo-neo-corporatista

"Invidia 

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. 

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. 

Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine. 

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche. Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel,Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. 

In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia... 

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii? 

* Dan Puric *"

vinerea adolescentina

mara

intotdeauna mi'a placut numele asta, mara, extraordinar de mult. mi se pare cel mai frumos nume de fata. as putea sa dezbat zile intregi pe tema asta, sa imi argumentez preferintele. dar n'am sa o fac. ce o sa fac totusi, este sa va spun ca mara este echivalentul dracului, in buddhism.  mai multe, aici.

uite ca am trait sa o aflu si pe asta. pai si acum, cum poate cineva sa isi numeasca fiica, sau eu, chiar eu, sa imi numesc fiica mara? si totusi..

gunoier 5 minute

pai presupune asa: cateva minute in fiecare zi (eu inca incerc sa fac in fiecare zi, nu reusesc) stai cu tine. inchide ochii si uita'te in minte. arunca tot ce e acolo. vine primul gand: vreau sa deschid ochii. arunca'l! dar ce s'ar intampla daca ii deschid? arunca'l! da' m'am plictisit. arunca'l! da' ce greu e!!! arunca'l! gata, ajunge! arunca'l! biserica? arunca'l! mama? arunca'l! exista un robinet prin care ies toate cretinatatile. arunca'l! 

atunci cand intri intr'o biserica in mod constient iti impui sa nu te gandesti la femei goale. o sa te gandesti la femei goale. atunci cand vrei sa te concentrezi sa rezolvi o problema os a iti vina brusc in minte ce bunaciune ai vazut in autobuz. sau ca azi de dimineata era un miros dulce pe perna. asa, ce ziceam? aaa, da, de problema.

exact acelasi lucru este si aici. in momentul in care iti propui sa arunci tot, atunci or sa vina si mai multe. arunca'le! e greu. e relativ greu. dar incearca. usor usor, pe masura ce le arunci pe toate, or sa vina din ce in ce mai putine. pana in momentul in care te intrebi: si acum? stai la panda! mai vine vreunul? arunca'l si pe ala! arunca tot. 

probabil ca primele dati o sa tot arunci. daca esti curios sa vezi ce se intampla in momentul in care nu mai trebuie sa arunci nimic, incearca. sau, altfel spus, daca ai incredere in mine, incearca. eu unul nu as avea incredere in mine, dar as incerca din curiozitate.

eu in continuare caut sa fiu 5 minute pe zi gunoier. nu am sa dezbat acum rezultate sau efecte. este totusi o curiozitate care ar trebui incercata de fiecare. 

pubele cat mai goale va doresc!

compromis sau mulaj?

si ca tot vorbeam zilele trecute despre asta, vin sa'mi spun si niste ganduri cu privire la adaptarile si modificarile ce se petrec in fiecare individ in momentul in care intra intr'o relatie, indiferent de care ar fi ea (cum am vazut recent scris, intr'o relatie deschisa). 

pai oamenii pot fi asemanati cu o bucata de plastelina. niste oameni facuti din plastelina de fapt. figurine care au diverse forme, culori, consistente si texturi. unii mai bondoci (au avut mai multa plastelina la dispozitie), altii mai multicolori (mai multe optiuni in pachet), scunzi, inalti, subtiri, unsurosi sau cu ochi mari. indiferent cum ar fi, ei se intalnesc, interactioneaza si evolueaza. 

in unele cazuri intre diferitele figurine se mai intampla si scantei. atunci cand sunt de bun augur, ele continua intr'o convietuire. bineinteles ca la inceput fiecare figurina se apleca asupra  celeilalte. din pacate acest lucru nu dureaza mult. ce se intampla apoi este esential. pentru ca, apriori fiecare dintre cele doua sta dreapta, e capabila sa isi mentina echilibrul singura. 

in momentul incatusarii, compromis ar fi ca fiecare din cei doi sa se aplece si infasoare in jurul celuilalt. din pacate nu intotdeauna se intampla asta. iar in momentul in care una sta dreapta si cealalta infasurata, din motive "stramte" si constranse, cea dreapta pleaca. problema e ca cea incovoiata nemaifiind dreapta, nu se mai poate sustine singura. si cade. ii trebuie putin timp sa devina din nou de sine statatoare. compromis parca suna de rau. mulare parca suna de bine. indiferent cum s'ar numi, adaptarea e vitala. 

plastelina de sine statatoare va doresc

interviu cu un calau

intr'o minunata (ca era minunata, cu cafea aburinda, jazz surd in timpane si soare printre gene) dimineata aud un fel de sonerie. nu'mi dau seama din prima ce era, oricum in primele 10-15 minute (cateodata chiar mai mult, desi sunt si dati cand e aproape inexistenta faza asta) dupa ce ma trezesc sunt retard. imi dau seama apoi ca e soneria unui telefon. mobilul il aveam langa mine, pe masa. nu suna el. pai atunci? eh, povestea pe scurt e asa: providerul de internet imi da si telefonie fixa. 

problema e ca eu nu folosesc telefonul fix, pana la momentul respectiv nici nu aveam aparatul. cu o seara inainte am gasit nu stiu exact cum un aparat, l'am conectat, nu prea stiu exact de ce. evident, a doua zi de dimineata, sambata mai precis a sunat. ala era sunetul de nu stiam de unde vine.

raspund, o doamna vorbeste intr'o alta limba. reusim pana la urma sa comunicam in asa fel incat sa inteleg si eu. urmeaza prima halebarda peste dinti: cum ati vrea sa...stiti dumneavoastra, dupa ce...pai..adica sa fiti ingropat sau ars? ridic telefonul care tocmai cazuse, imi dreg vocea, si o rog sa repete intrebarea. spre (deloc) surprinderea mea intrebarea a fost aceeasi.

ii raspund ca sincer nu m'am gandit niciodata la asta. dansa imi spune sa ma gandesc. dau un raspuns la intamplare. urmeaza o sabie mica in ureche: cati "invitati" as avea la moartea mea? pai...de asemenea nu stiu doamna. pai ganditi'va, 50, 300? pai..cred ca vreo 50, probabil. nu stiu...

trecem mai departe, la buzduganul in, ma scuzati, coaie: cum vreti sa calatoriti catre tara natala? sau poate vrei sa calatoriti in alta parte? pai...stai putin: sa calatoresc cu avionul, sau intr'un borcanas micut, inchis ermetic. in care pe langa un praf cenusiu (imi imaginez eu) s'ar mai amesteca niste argintarii ale defunctului.

apoi cate si mai cate acupuncturi neuronale: suferiti de vreo boala incurabila, sunteti parte al unui tratament cu steroizi mintali sau ginecologici, aveti parte de secretii dubioase in uter, si daca va cresc unghii mov. ma feream de toate intrebarile ca in matrix, sa am timp sa procesez rapid vreun scut halucinogenic. cateodata reuseam sa scap, alteori cortexul era incordat.

am aflat ulterior ca imi vor fi trimise niste hartii de completat. adica o asigurare de moarte. tot ulterior am aflat ca inmormantarile sunt scumpe. da' dumneavoastra doamna, aveti idee cat costa o viata? i'am urat un week'end pe masura asteptarilor (pe care oricum nu ar trebui sa le avem), si am inchis telefonul. apoi l'am deconectat si aruncat.

am zambit si mi'am continuat dimineata lenesa pe care o incepusem. poti sa fugi, dar de ascuns nu te poti ascunde. am zambit din nou, si am mai baut o cafea. 

calai cumsecade va doresc

pasivitate

sunt extrem de curios de cata am parte, aici

logodna, staniol si facebook

stimati consumatori,

tot stau eu si ma intreb de ceva vreme care este rolul inelului de logodna? dar intrarii "in relatie cu cineva" pe facebook? am sa incerc sa imi dau cu parerea despre, dar inainte de toate sustin ca sunt exact acelasi lucru. mai fac o precizare aici, exclud casatoria din ecuatie. poate am sa imi exprim io spiritualele'mi pareri despre ea, la un moment dat. 

pai, primirea unui inel de logodna reprezinta ceva material, din start. un link ce sustine ca respectiva este in relatie cu respectivul este de asemenea un materialism, dar in virtual de data asta. adica X-ulescu vrea sa arate lumii, sa dea de stire despre implinirile lui sufletesti. Y are de aratat inelul prietenleor. adica o concluzie simpla si putin superficiala este ca unul dintre motive pentru care aceste doua lucruri se intampla este sa aratam lumii (pentru facebook asta e cu siguranta un motiv primodrial).

acum, de ce vrem sa aratam lumii ce'am primit? care ar fi motivul? pentru ca, zic eu, mai important este ce simti si ce ai tu, nu ce ai de aratat. pentru ca daca ai intr'adevar, o sa se vada oricum, fara sa fie nevoie sa arati tu ceva. atunci de ce simti nevoia sa arati? pai nu cumva e o insatisfacere profunda a nevoilor de cautare a sufletului fiecaruia? nu cumva e o hranire  interioara a unui incomplet, folosind o falsa exteriorizare a unei neimpliniri inimoase? nu cumva e o frustrare a unor caramizi lipsa pe care in mod constient stii ca nu le vei gasi niciodata?

nu cumva cauti sa arati in mod public ca de fapt nu iti lipseste nici un biscuite in pachet, cand de fapt tu stii ca ciocolata pe care o vezi la unii intre biscuiti tu nu o ai, si nici n'o vei avea vreodata? nu cumva deschizi o umbrela contrafacuta dar care te protejeaza partial de ploaie, atat cat poate? desi sustii ca de fapt esti uscat? 

pai de ce trebuie sa arat eu, catalin, tuturor ca sunt fericit? ca de fapt asta presupune, uiteee, in sfarsit, sunt fericit. nu cumva ar trebui sa se vada asta pe fata mea in fiecare dimineata, cand vin la serviciu si am un zambet tamp pe fata, asa aparent inexplicabil? ma face oare sa zambesc mai mult un metal infasurat in jurul degetului? cred ca in loc, ma face mai mic pe interior.

sunt unele lucruri care trebuie sa se vada prin tine, nu tu sa le scoti la iveala. pentru ca atunci cand sunt scoase de tine, mai invelesti in staniol sa straluceasca mai mult. staniolul asta ajutator nu e decat un parfum fara miros pe care il folosesti dupa dus sa iti incanti suspinele reprimate in memoria parfumurilor folosite odinioara, datatoare de fiori si sperante.

nu mai bine folosim folie alimentara de plastic transparent, decat staniol? sau mai bine cumparam un parfum potrivit ph-ului pielii, si atunci va persista si convietui in zero lipsa de ciocolata intre biscuiti, sau caramizi pe fatada.

oricum ar fi, cateodata e greu sa fii realist si sa nu iti imbeti simturile cu apa rece. chiar daca nu iti face bine pe termen scurt. de aceea daca drumul pe care il urmezi ti se pare usor, schimba'l. nu esti e cel care trebuie.

succes!

gâ, jâ si zâ pe note

polite

si nu politie, ci doar polite. ce facem cu cele neplatite?

duminica lor

promisiuni

ce este oare o promisiune? sau ce avem noi in minte in momentul in care promitem ceva? nu stiu altii cum sunt, dar eu clar nu sunt asa. vorbeam zilele trecute cu o colega de departament, si la un moment dat imi ia pachetul de tigari de pe birou, se uita la el pe toate partile, da sa scoata o tigara din pachet, o pune la loc, apoi imi spune sa ii promit ca daca vreodata va vrea sa fumeze sa nu o las. ea nu fumeaza.

raspunsul meu a fost aproape instant: "o sa fac tot ce imi sta in putere sa nu iti dau vreo tigara, dar nu iti promit ca o sa fac asta". si de aici am inceput o discutie pseudo-filozofica despre ce inseamna tot cuvantul asta de fapt. pai in primul rand pentru mine inseamna un angajament profund. am promis foarte putin si de foarte putine ori in viata. tocmai pentru ca stiu ca daca nu reusesc sa imi tin promisiunea, intr'un fel cumva magic, mi se incarca extrem de tare constiinta. de ce....sincer habar nu am.

apoi imi spune colega ca in cultura ei, un om ipocrit ajunge in iad. iar un om e ipocrit atunci cand ajunge sa faca 3 lucruri: sa minta, sa nu isi tina promisiunea si sa te dezamageasca atunci cand crezi ca poti conta pe el. motiv pentru care si ei sunt destul de precauti cand promit ceva.

pai ia uite, asa fara nici o legatura, am ajuns amandoi la concluzia ca promisiunea asta e ceva mai mult decat un simplu angajament. atinge un nivel spiritual destul de inalt, iar incalcarea'i aduce dupa sine un fel de pedepse tot spirituale. voi promiteti? 

in concluzie, promiti ca promiti? nu!

o duminica simpla

cum e mai bine?

bine, evident nu e bine nici una dintre variante dar probabil ca una se poate repara mult mai usor, si nici nu cred ca are urmari atat de rele. si mai cred ca una o dezvolta pe cealalta. si tot ea dezvolta si multe altele. 

este vorba de indiferenta si ignoranta

ganduri intense

pai io zic asa: sa vi se indeplineasca macar doua dintre visele de pe to-do-list de anul asta. sa fiti macar o treime mai linistiti pe interior decat in ala de'a trecut. sa aveti parte de intamplari si lucruri marunte dar intense. si indeajuns de multe incat sa zambiti mai des. dimineti lenese de wee'kend de asemenea sa aveti. sa fiti voi si sa nu va schimbati (si in special stiu ei cine). sa nu va mai incruntati atat de mult. sa spuneti "te iubesc" si "imi pare rau" mai des, si din inima. si sa daruiti mai multe flori si zambete.

revelION

cand, cum, de ce, si mai ales in raport cu ce s'a schimbat perceptia noptii fara de tinerete si vietii fara de moarte de pe 31 ale ultimei luni?