si ca tot vorbeam zilele trecute despre asta, vin sa'mi spun si niste ganduri cu privire la adaptarile si modificarile ce se petrec in fiecare individ in momentul in care intra intr'o relatie, indiferent de care ar fi ea (cum am vazut recent scris, intr'o relatie deschisa).
pai oamenii pot fi asemanati cu o bucata de plastelina. niste oameni facuti din plastelina de fapt. figurine care au diverse forme, culori, consistente si texturi. unii mai bondoci (au avut mai multa plastelina la dispozitie), altii mai multicolori (mai multe optiuni in pachet), scunzi, inalti, subtiri, unsurosi sau cu ochi mari. indiferent cum ar fi, ei se intalnesc, interactioneaza si evolueaza.
in unele cazuri intre diferitele figurine se mai intampla si scantei. atunci cand sunt de bun augur, ele continua intr'o convietuire. bineinteles ca la inceput fiecare figurina se apleca asupra celeilalte. din pacate acest lucru nu dureaza mult. ce se intampla apoi este esential. pentru ca, apriori fiecare dintre cele doua sta dreapta, e capabila sa isi mentina echilibrul singura.
in momentul incatusarii, compromis ar fi ca fiecare din cei doi sa se aplece si infasoare in jurul celuilalt. din pacate nu intotdeauna se intampla asta. iar in momentul in care una sta dreapta si cealalta infasurata, din motive "stramte" si constranse, cea dreapta pleaca. problema e ca cea incovoiata nemaifiind dreapta, nu se mai poate sustine singura. si cade. ii trebuie putin timp sa devina din nou de sine statatoare. compromis parca suna de rau. mulare parca suna de bine. indiferent cum s'ar numi, adaptarea e vitala.
plastelina de sine statatoare va doresc
