pai pe scurt, o datorie usor mai vehce ziea asa: m'au furat cehii. atat. eh, noi sa fim sanatosi ca restu's detalii.
altceva in cap proaspat crescut, zice asa: pai zicem oare noi mereu ce anume este de vrem? asa, alb pe negru. copiii cum naibilor sunt in stare sa zica: "mama, vreau aia!!". si noi nu. huh? cum se poate? si de ce? ca ma uit asa in jur, si vad ca, desi putini am sti sa avem grija ce ne dorim, si mai putin stim sa zicem ce vrem. asta in cazul destul de usor exceptional in care stim ce vrem.
adicatelea, vine cam asa: stii ce vrei? atunci cere! nu stii? cauta! si odata ce gasesti, cere. da' cere frumos, clar si explicit. nu vreau...asa...niste lucruri, care sa fie...cumva, nu stiu cum. cam de cate ori nu ne dam seama ca nu zicem acolo, ce vrem.
nu in ultimul rand, cum de pentru mine masă este fix masă [= obiectul acela pe care asezi farfuria, gandurile, paharul, ideile, prietenii, inimile, mainile si fata], pentru altii masă e mă'sa (ca tot un a, ă, m si s are in componenta). pai nu vorbim aceeasi limba? nu, mama nu s'a!
