exercitiu

presupunand ca antonimul pacatului este nepacatul, cum alegi?

1. nu e pacat...sa ne cacam in el de nepacat?
2. nu, e pacat sa ne cacam in el de nepacat?
3. nu, e pacat sa nu ne cacam in el de nepacat?

principiu

pe principiul: 'soarele e mai verde dincolo, iar iarba mai luminoasa', vi'l prezint pe individul

magarul din statuie

in general imi plac gheageturile. repet, in general. de asemenea am tendinta sa am grija de ele, cum ar veni. imi mai scapa telefonu' din mana, mai dau cu oistea'n gard, ca tot omu'. primul laptop mi l'am luat pe undeva prin 2008, il am si acum, e foarte ok. numai ca desi nu e nici mare si nici greu, e mare si greu. bateria si aia, desi tine mult, tine putin. si daca tot ma duc in colo si'n coace, nu demult mi'am luat unul mic. cu baterie mare si taste lucioase.

pana acum, nu mi s'a intamplat niciodata sa vars nimic pe nici o tastatura. am reusit in schimb acum vreo 6 ani cred sa imi vars un borcan de iaurt pe fata, haine si monitor (da' asta e alta poveste). eram intr'o seara cu asta micu', mancam si ma uitam la un film (si asta am tot facut). stii tu, il pui in fata, dincolo de farfurii, cutite si saruri. intamplator sau nu, era si un pahar langa, plin. mai mult decat intamplator, era cu suc de portocale. cel mai intamplator e ca acel suc era cu toata pulpa din univers. continuara nu cred ca mai are sens sa o fotografiez. pe romaneste zis, l'am futut pe cal in pizda. tăt paharu' cu tătă pulpa din univers s'a dezvirginat la mine pe taste.

l'am intors, l'am oprit, i'am scos bateria, l'am lasat la uscat, acuma sa vedem ce si cum. am luat tableta unui coleg sa caut sa vad cum mama ma'sii il desfac sa pot s'o scot pe virgina sa'i curat, ma scuzati, pulpa. gasit! scoasa, hai la curatat. pai cu ce? alcol? topesc firicelele alea mici, subtirele si inguste. apa? contine saruri, le scurtcircuitez. stiu! apa distilata!! 

fost la magazin, luat apa care trebuie, pensulica, pensetuta si'nc'o pensetutica cu cea mai pensulitica din lume. mi'am mai pus si 4 perechi de lupe si 15 neoane ca sa nu dau gres. cata pulpa am scos d'acolo puteam sa mai pun de niste sticle de suc, mai diluat asa. am curatat'o! prima data!! dupa ce s'a uscat...inca mai era lipicioasa. am repetat procesu' asta de vreo 4 ori. tin sa mentionez ca scosu' tasteor mi'a luat vreo 45 de minute, apoi o serie de curatat cam o ora, o ora jumate. 

a patra oara totul mergea. eram fericit. de fapt aproape tot. si de fapt eram aproape fericit. doua taste nu functionau. am zis....sa scot iarasi tasatura, sa o curat....neah, mi'e lene. da' de fapt...de ce nu? proasta alegere!! dupa ce'am curatat'o....n'a mai mers...

colegii de casa au zis ca'mi ridica statuia rabdarii, pentru c'am curatat'o de atatea ori, calm, linistit, zen. dupa ce'am curatat'o de 5 ori si'am stricat'o....s'au razgandit. ma cheama "statuia magaru' "...

alarme si programari

seara, te pui in pat. inainte de a te cufunda in somnuri, pui alarma sa te trezeasca a doua zi dimineata (asta daca n'oi fi vreun exemplar model de te trezesti inainte sa sune ceasul, si tot asa). la ce ora sa fie alarma? la si jumate, 40, 50, 55? io cred ca n'are cum sa fie la si 34. sau la si 48. sau la 19. cum sa fie alarma la 7:18??? 

si cand iti faci o programare, acolo diviziunea e si mai mare - jumatate cel mult sfert. cum ar suna o programare la dentist la 18:02? sau avionul decoleaza la 00:39.


trenurile in schimb pleaca la 15:32. si la 8:12. si metroul ajunge la si 31. 


nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa imi pun o alarma la si 42. am incercat. pe cuvant ca nu pot. adorm la gandul ca alarma aia o sa ma confuzeze maxim, ca eu nu o sa stiu cat e ceasul atunci cand clopotul incepe sa bata ca nesimtitu'. ulterior cand suna, chiar sunt buimac, incerc sa'mi dau seama daca nu cumva visez ca incerc sa'mi dau seama cat e ceasu, cum sa ma trezesc. asa ca...sa evit alte neplaceri, pun dom'le alarma la o ora usor de tatuat pe cornee.


semnat: 7:39

pantofii lui

era astazi la coada. avea programare la 15:10 (asta apropos, cum sa faci o programare la o ora care nu e multiplu de 15 minute???!??) si ma uitam la ceasul care batea 16:00. el oricum ajunsese mult mai devreme, are o problema cu intarziatu' asta. initial s'a gandit sa ajunga acolo pe la fara 5, sau poate chiar 15:00, da' nu, azi a zis sa ajunga foarte devreme.

o alta mentiune este ca dumnealui cand sta de vorba cu gandurile din capul dansului, el isi shimba fata. adica...asa cum face cand vorbeste cu persoane reale. (i'au zis prieteni, ca ce are de se strabma?? atunci a realizat ca de fapt el nu facea altceva decat sa vorbeasca inauntru)

si uite asa, cum el se gandea in ale lui, era asezat pe un scaun, si coatele si le sprijinea pe genunchi. spatele era usor arcuit spre fata, iar capul era srpijinit de palme, care erau parca in prelungirea genunchilor. ochii erau usor inchisi, apoi se deschideau, sprancenele se ridicau, ba se lasau, probabil ca peisajul asemenea unui monolog era complet. 

la scurt timp simte o bataie usoara pe umarul stang (o tanti pe la vreo 60+, si a carei engleza e incredibila): waarom heb jij..bla bla, ca n'a mai inteles restul. 

- de ce un siret negru si unul rosu? 

- pai...na, pentru stiti, cum sa va spun...

- pai nu ca mi se pare foarte tare! ca e ciudat asa, da' arata bine. dar totusi cum? de ce?

- el are in cap o explicatie perfecta. dar probabil foarte putin coerenta. in filmele capului lui, are sens ca unul si unul. pana sa explice cum si cand, ce fel de ordine e in cap, doamna bucura a fost chemat. era o gresala, domnul era absent

17 si 3

17 aprilie cu 3 grade. as dori pe aceasta cale sa ma felicit inca o data pentru decizia luata in mod mai mult sau mai putin (in)constient

asta e asa ca sa nu mai dau cu scrisu' in ei, ca oricum degeaba dau....

17 cu 20 s'aveti!

3 carti la mansarda

gâtul de pe scări

povestirea de azi are ca tema de gandire intamplari de primprejuru'mi. altfel spus, pe principiul cand catalin nu are ce face, isi face de facut. mai mult decat atat, clasicul principiu 'mie mi se intampla chestii' se aplica maxim. am sa mai si incerc sa'l tin in scurt, cum ar veni, pe el pe povestire.

am avut o saptamana si jumate in care parca in fiecare seara la dus simteam pe spate urmele biciului de peste zi. se mai intampla uneori sa mai fim si scalvi. aia e. trasu' asta la jug reprezinta prima parte din puzzle. in continuare, va prezentam urmatoarea parte. mai tineti voi minte cand va povesteam io cum sunt dimineata? ei bine, dimineata....umm diminetile la mine sunt cam dure. mi'e greu sa ma concentrez sa imi zic numele dimineata la prima ora. treaba asta e a doua parte din puzzle (cred ca si ultima).

boon, cum ziceam, era dimineata numarul teta. suna alarma pe la 6 si ceva, in capu' meu erau planurile cam asa: ma trezesc la maxim 6 jumate, repede un dus, apoi pe bicicleta, si'n vreo 5-6 minute la birou. si toata tarasenia asta ma punea cu fundul pe scaunul din fata calculatorului undeva pe la 7. cum s'a intamplat? am intarziat putin. 

camera cu patu' in care dorm e un etaj mai sus decat camera in care mananc, ma spal si fac pipi. scara...ei bine....scara....e o scara balansata. stiti ce'i aia? e scara aia circulara. cu trepte dispuse pe un cerc. si fiecare treapta pleaca din centrul cerului, si sunt extrem de inguse la interior, si catre exterior se latesc putin. groaznice scari!!! 

suna alarma, ma trezesc, reusesc sa'mi - atentie - pun papucii in picioare, stiu ca trebuie sa fiu atent la capatul de jos al scarii. ei bine..in dimineata aia am fost atent la capatul de sus. urmarea? mi'a alunecat picorul drept, iar restu' de cap, gat si carne, oase, grasime, apa, muschi, par si unghii s'au pravalit pe spate. slava cerului nu m'am dus cu fata inainte, ci cu fata inapoi. cred ca de s'ar fi intamplat aia, ma opream cu capu in peretele de rigips din fata, la fel ca in filme.

cateva trepte pum-poc-zbum, si mi'am protapit cotu' stang intr'o muchie de treapta, spatele mi'l odihneam pe o alta, ceapa se dospea la intradosul alteia. am sarit ca ars, de ce credeti? ca sa vad daca nu cumva mi'am rupt ceva. mi'am luat mana dreapta si mi'am controlat ochii, fata, cu mana stanga spatele, genunchii, am facut repede inventaru'. am inceput sa rad ca bou' in mijlocul camerei. am plecat la munca, pe bicicleta.

pana in pranz m'am autobiciclat la spital la urgenta, incepuse sa mi se umfle cotu'. io oricum mai am momente de panica maxima in care am senzatia ca mi s'au rupt toate oasele, raman mut, ciung, chior si schiop. asa ca na....trebuia sa le rezolv. ce mi s'a zis despre nenea doctorita? ca de data asta chiar am fost aproape sa mi le rup. am plecat acasa cu o fasa elastica elaborata drastic in jur, si m'am biciclat iarasi spre casa. 

stau acuma si ma uit cu atata ura la scarile astea. le catar totusi cu mult mai multa atentie...inainte spuneam metaforic cum ca dimineata inainte sa'mi beau cafeaua cad pe scari...acum am ajuns la implinirea fictivitatilor imaginativ expresioniste: fratilor, nu ma treziti dimineata! sau daca ma treziti, bagati'mi cafea direct in vena. altfel imi rup gatul pe scari....


vin cu un later edit: daca nu exista scari in casa, in cel mai fericit caz intru in pereti nereusind sa merg rectiliniu, iar in cel mai comun caz, ma impiedic..

prostioare

lucrulului omului

 ce face omul cu mana lui 'lucru-manual' se cheama, nu? lucrul manualului. al lui. al omului. intr'una din zilele saptamanii trecute ma cutreieram prin zonele deloc rurale dar provincios amplasate pe langa orasu'mi.

ar fi trebuit teoretic sa fie o zi cu cald, dar a fost in schimb o zi cu ca. si cum imi cautam ale mele drumuri am vazut intrand intr'un giratoriu cam tare asa, minunatia de o vedeti in stanga si'n dreapta

la putin timp am vazut'o parcata, si m'am perindat putin pe langa ea. mi'a placut (cred) destul de tare este ca masina era facuta din rugina. atat. mi'a placut.

papusa de pe bicicleta

contextu' este urmatorul:

zilele trecute asteptam ca o colega de departament si barba'su sa vie acasa la ei, la bloc. asteptam in parcare. motivul? aveam niste din ciclul 'ace-brice-si-carice' la ei in boxa. lamele si chilotii damelor le luasem deja. si cum asteptam io asa linistit si zen, trece pe langa mine un cuplu al carei reprezentant vaginoidal cara ceva pe spatele de la bicicleta.

tot parte din context este faptul ca aici destul de multa lume foloseste bicicleta pe post de 'de-toate', ceea ce nu mi se pare deloc rau. atat doar ca ei, cei cu gore-tex impilat pot. si foarte des vad cum diveri isi cara ombilicul fertilizat la spate sau la fata de biciclete.

ceea ce m'a tulburat destul de tare este insa cum isi cara respectiva vaginoidala ombilicul.

atarna in zare si in mare, se legana magnetic parca in jurul centrului de greutate. ma intrebam...cine dracului cara maimutoi pe bicicleta, eu initial crezand ca e o papusa, pentru ca na...e greu sa iti imaginezi ca ar fi totusi posibil asa ceva. ulterior am vazut ca l'a miscat, s'a trezit, au reactionat. pozele (in calitate proasta, da' atat mi'a dat mie tata samsung) reactioneaza putin cu justifiarea mea puerila de a ma infiltra in gandurile mamei.

puțoc din morgă

 io de regulă sunt un om tolerant. vreau să cred că sunt și ușor 'bine-crescut'. problema stă în următorul fel: dacă întîmplător stau lângă cineva care mă scuzați, pute, atunci o să mă mut mai intr'o parte. nu e nici o supărare. numa' că s'ar putea să se vadă o oarecare grimasă la mine pe ochi, un oarecare rât infantil ieșit de sub limbă, o unghie ridicată pe spinare. dar în definitiv fiecare pute cum vrea, nu'i asta treaba mea.  

 

 totuși, că de fapt de aici începe treaba serioasă, acum ceva timp niște oameni dintr'o conducere s'au gîndit să ne amestece prin departament, asta după ce chipurile ne'am unit cu alt departament. în fine, probabil că în nedumeririle lor o exista vreun sens în toată risipa asta de evenimente absolut, dar absolut inutile. mai știți și voi că dacă vezi un om pe culoar timp de 3 ani de zile n'ai să știi despre el cât vei ști în 3 zile, asta după ce împarți același metraj cubic de aer refulat și reciclat.     

 

 unul dintre colegii despre care încerc  să mă gândesc cum aș putea să mă respir direct de afară, este la 3.546 m de mine. nu pot să știu cu certitudine unde anume își ține dânsul hainele, sau ce face cu ele, pentru că.....au un miros. un miros...pe care îmi e al dracului de greu să îl descriu. să zic...poate naftalină? păi aia miroase frumos. în plus, dacă stai 30 de minute în fiecare zi afară în vânt (că aici oricum e vânt mai mereu)....se duce pulii de suflet de miros, și nu mai aduce cu nici măcar un vierme de molie de naftalină ce a existat în pleistocen.

 

 dacă miros a încăpere neaerisită...la fel, cumva iese naibilor mirosu' ăla d'acolo. ei bine....ăsta nu iese. e un miros greu, de morgă. n'am fost niciodată intr'o morgă da'mi imaginez că pe lângă formol, răcoare și lumina de neon, ăsta trebuie să fie mirosu'.

 

 ca în 'pavilionul cancerosilor', biroul e la capătul culoarului. pe măsură ce avansezi și te înfunzi, simți cum hainele ți se apropie puțin de corp, iar plămânii încep să bată mai repede din inimă. când intri, stomacul e făcut deja ghem, ai vomita, da' e inutil că nu scapi de el. îmi amintesc cum descria un polonez închis la auschwitz cum gazau nemții oamenii. îi închideau în încăperi, ăștia se strângeau și împingeau în mijlocul incaparii, iar când deschideau buncarele peste câteva zile, defuncții erau în picioare. lipiți unii de alții, vineți, umflați, cu pielea bășicata, reci și țepeni. mirosul de putred, umed, mucegai, și sulf, funingine și clor ma reprogamează de cate ori intru in birou..

 

florile'mi din birou încă trăiesc...problema e cu mine....io cât mă mai suport aici?