povestirea de azi are ca tema de gandire intamplari de primprejuru'mi. altfel spus, pe principiul cand catalin nu are ce face, isi face de facut. mai mult decat atat, clasicul principiu 'mie mi se intampla chestii' se aplica maxim. am sa mai si incerc sa'l tin in scurt, cum ar veni, pe el pe povestire.
am avut o saptamana si jumate in care parca in fiecare seara la dus simteam pe spate urmele biciului de peste zi. se mai intampla uneori sa mai fim si scalvi. aia e. trasu' asta la jug reprezinta prima parte din puzzle. in continuare, va prezentam urmatoarea parte. mai tineti voi minte cand va povesteam io cum sunt dimineata? ei bine, dimineata....umm diminetile la mine sunt cam dure. mi'e greu sa ma concentrez sa imi zic numele dimineata la prima ora. treaba asta e a doua parte din puzzle (cred ca si ultima).
boon, cum ziceam, era dimineata numarul teta. suna alarma pe la 6 si ceva, in capu' meu erau planurile cam asa: ma trezesc la maxim 6 jumate, repede un dus, apoi pe bicicleta, si'n vreo 5-6 minute la birou. si toata tarasenia asta ma punea cu fundul pe scaunul din fata calculatorului undeva pe la 7. cum s'a intamplat? am intarziat putin.
camera cu patu' in care dorm e un etaj mai sus decat camera in care mananc, ma spal si fac pipi. scara...ei bine....scara....e o scara balansata. stiti ce'i aia? e scara aia circulara. cu trepte dispuse pe un cerc. si fiecare treapta pleaca din centrul cerului, si sunt extrem de inguse la interior, si catre exterior se latesc putin. groaznice scari!!!
suna alarma, ma trezesc, reusesc sa'mi - atentie - pun papucii in picioare, stiu ca trebuie sa fiu atent la capatul de jos al scarii. ei bine..in dimineata aia am fost atent la capatul de sus. urmarea? mi'a alunecat picorul drept, iar restu' de cap, gat si carne, oase, grasime, apa, muschi, par si unghii s'au pravalit pe spate. slava cerului nu m'am dus cu fata inainte, ci cu fata inapoi. cred ca de s'ar fi intamplat aia, ma opream cu capu in peretele de rigips din fata, la fel ca in filme.
cateva trepte pum-poc-zbum, si mi'am protapit cotu' stang intr'o muchie de treapta, spatele mi'l odihneam pe o alta, ceapa se dospea la intradosul alteia. am sarit ca ars, de ce credeti? ca sa vad daca nu cumva mi'am rupt ceva. mi'am luat mana dreapta si mi'am controlat ochii, fata, cu mana stanga spatele, genunchii, am facut repede inventaru'. am inceput sa rad ca bou' in mijlocul camerei. am plecat la munca, pe bicicleta.
pana in pranz m'am autobiciclat la spital la urgenta, incepuse sa mi se umfle cotu'. io oricum mai am momente de panica maxima in care am senzatia ca mi s'au rupt toate oasele, raman mut, ciung, chior si schiop. asa ca na....trebuia sa le rezolv. ce mi s'a zis despre nenea doctorita? ca de data asta chiar am fost aproape sa mi le rup. am plecat acasa cu o fasa elastica elaborata drastic in jur, si m'am biciclat iarasi spre casa.
stau acuma si ma uit cu atata ura la scarile astea. le catar totusi cu mult mai multa atentie...inainte spuneam metaforic cum ca dimineata inainte sa'mi beau cafeaua cad pe scari...acum am ajuns la implinirea fictivitatilor imaginativ expresioniste: fratilor, nu ma treziti dimineata! sau daca ma treziti, bagati'mi cafea direct in vena. altfel imi rup gatul pe scari....
vin cu un later edit: daca nu exista scari in casa, in cel mai fericit caz intru in pereti nereusind sa merg rectiliniu, iar in cel mai comun caz, ma impiedic..
vin cu un later edit: daca nu exista scari in casa, in cel mai fericit caz intru in pereti nereusind sa merg rectiliniu, iar in cel mai comun caz, ma impiedic..
