pişat la lumina lumânarilor

ce faci cand ti se arde becul de la baie? te pisi la lumina lumanarilor. din baie, desigur

altele felicitarile

desi acum deloc influentat, dar carcotas din fire, n'am cum sa tac. am incercat azi noapte cu somn, azi dimineata cu cafea, cu apa, da' nu merge. asa ca am sa zic. 

a venit in sfarsit si momentul in care in tricou fiind in masina, am dat drumul la calduda. da da, la caldura. data de astazi este in totalitate 31 august. ma intrebam daca nu cumva am gresit data din calendar, iar ceasul s'o fi oprit pret de cateva saptamani, timp in care eu probabil dormeam la mine in cap. 

stimati telespectatori, profit in continuare pe aceasta cale sa deschid din nou continuitatea felicitarilor.

judecat cu fir

din ciclul (ca mereu e cate unul) "judec deci exist!" si "nu toti fac la fel" povestea cea scurta zice cam asa:

merg pe strada si vad oameni cu telefon in mana, fir din telefon pana in ureche. ei vorbesc. zic: "pfuai, io'te'l si p'ala, ce coios e! nu'i mai ajunge telefonu', ii trebuie acum si fir, ca de'...prea coios!" apoi zic..."lasa'l ba, e treaba lui". "da ba, da, asa e, e treaba lui, da' uita'te si tu..."

acum niste timp, vreo 2 saptamani de fel, m'a prins o ploaie nesimtita, mi'ai intrat apa in telefon, l'a stricat. nu pot sa vorbesc decat cu fir. moment in care, fac fix la fel. ca aia. iar ailalti se uita la mine. si io zic...."da', is coios!" broblem gogule, broblem? apropos, n'ai o casca in plus? c'o schimb io in telefon!

pana la urmatoarea strigare in public, ma rezum la fir. e bine si cu fir. cu strings. ca e mai puternic!

ce vrei, mă'sa?

pai pe scurt, o datorie usor mai vehce ziea asa: m'au furat cehii. atat. eh, noi sa fim sanatosi ca restu's detalii. 

altceva in cap proaspat crescut, zice asa: pai zicem oare noi mereu ce anume este de vrem? asa, alb pe negru. copiii cum naibilor sunt in stare sa zica: "mama, vreau aia!!". si noi nu. huh? cum se poate? si de ce? ca ma uit asa in jur, si vad ca, desi putini am sti sa avem grija ce ne dorim, si mai putin stim sa zicem ce vrem. asta in cazul destul de usor exceptional in care stim ce vrem. 

adicatelea, vine cam asa: stii ce vrei? atunci cere! nu stii? cauta! si odata ce gasesti, cere. da' cere frumos, clar si explicit. nu vreau...asa...niste lucruri, care sa fie...cumva, nu stiu cum. cam de cate ori nu ne dam seama ca nu zicem acolo, ce vrem. 

nu in ultimul rand, cum de pentru mine masă este fix masă [= obiectul acela pe care asezi farfuria, gandurile, paharul, ideile, prietenii, inimile, mainile si fata], pentru altii masă e mă'sa (ca tot un a, ă, m si s are in componenta). pai nu vorbim aceeasi limba? nu, mama nu s'a!

cât??

cât, cât?? cam atât

salam de slav

dragii mei, nu'i asa, buna dimineata, cum ar veni. de mult n'am mai venit. eh, mi'am luat si io lumea in cap, ca se cerea. am fost, am plecat, am venit, am plecat, si'am ramas intr'un final. oricum ar fi, concluzia' e una: lu' catalin tot i se intampla lucruri asa cum numai lui i se pot intampla lucruri.

cand am plecat, o varianta plauzibila si cinstita s'a nimerit a fi cu o escala in orasul de aur. foarte frumos, oameni minunati. asta pana am ajuns. dincolo. dincolo adica aici. pe scurt, ca n'as vrea sa'i porcesc prea tare, nici la ei, care's chipurile muuult mai evoluati decat noi...nu'i nici o diferenta. am vrut bagajul de cala sa fie trimis direct aici, sa nu'l mai trambalez io prin orasul de pe dealuri. foarte frumos, struna as zice chiar.

cand am ajuns aici in schimb, am observat cu stupoare ca lipseau niste lucruri din bagajul de cala. multe lucruri. salamuri. tigari. ceasuri. diverse. cum ar veni, dragi slavi, noi latinii va dorim pofta buna la salam. sa nu uitati sa si fumati o tigara, tot romaneasca, dupa masa! sa ma intreb de ce, nu cred ca are nici un rost, asa ca n'am s'o fac.

noi suntem calzi si primitori. sa le purtati cu placere! ca noua tot bine ne e! iar un zambet e cam imposibil sa i'l furi cuiva prin metode de carne trase'n plastic!!

orizontale de lumea a treia

altfel spus, este fix la fel peste tot. nu exista nici o diferenta. nici de cultura, nici de vant, ploaie, apa, sare, soare, asfalt, caini, gunoi, transpiratie si ratb. este repet, fix la fel!!

in varianta scurta suna cam asa:

inchei o polita de asigurare prin telefon, intra in vigoare, apoi firma iti trimite acasa prin posta, intr'un plic, documentele pe care trebuie sa le semnezi si sa le trimiti inapoi. ceva se intampla cu plicul, nu ajunge, suni la firma si ii rogi sa iti trimita fix aceleasi formulare, dar la alta adresa. nimic mai simplu. timp estimat de rezolvare....aproximativ 5-7 minute

in varianta reala, a fost cam asa:
- buna ziua, ma numesc cutare si cutare, si am rugamintea asta si asta. se poate?
- buna ziua, stati putin. [..] multumim pentru asteptare. ce spuneati? aa, da, pai...stati putin. e mai complicat. trebuie sa va fac legatura cu un coleg [n.t. care stie]
[...muzica in telefon...] 
- buna ziua, sunt cutare si cutare si vreau asta.
- buna ziua, pai stati ca e complicat. nu prea inteleg ce vreti de la noi, dar va transfer la un coleg care stie.
- ?!??? [pai tocmai de acolo vin]
- buna ziua, ma numesc cutare si cutare. s'a intamplat povestea de 6 ori. 6 oameni diferiti. am purtat discutiile de la "pai stati, vreti documentele trimise la alta adresa? pai e complicat, trebuie sa vorbiti cu alt birou!" wtf?!???

intr'un final aproape apoteotic in care numaram minele de 0.5 dintr'o cutiuta, a 7'a persoana dupa ce in prealabil si'a mai sunat un coleg sa intrebe daca se poate, am obtinut un verbal "s'a rezolvat!". acum....cat o fi de adevarat...asta nu mai stiu. timp efectiv de rezolvare: 23:24

concluzia? chiar daca aici frunzele se fac cacanii din verde, chiar daca ploua orizontal pe pistele de biciclete, si, asa cum spun unii, e civilizatie in tramvai si nu pute nimeni a transpiratie, faptele traite aici contrazic flagrant ideologia transpusa in tarile de lumea a treia! 
este fix la fel!!
si nu, nu's suparat catusi de putin, din contra

de la ei cu drag

seamanaca?

sau ca nu seamanaca? la mine in cap asa suna

la volan pentru ea

cea mai frumoasa olanda e bruj

pai sa va zic: mi s'a urat cu statu', si'am zis ca e loc de mai mult. mai mult sau mai putin, cum ar veni, am aflat dup'aia, cum de altfel mi se intampla mai mereu. anul trecut am avut o incursiune spre singurul orasului in care mi'as irosi niste timp sub forma de amintiri prinse in niste ani. planul initial era sa merg mai departe de venetia asta nordica, dar un neghiob necioplit si netot de tendon nu m'a lasat. de data asta m'a lasat.

am pus la cale o linie de'a lungul coastei, apoi un canal, apoi niste strazi, undeva intr'un camping, si'un drum inapoi. evident, intorsu' cel putin arata ca o insiruire de "S"-uri suprapuse peste linia mea dreapta.

exista undeva o forta care face in asa fel incat de cate ori tu zici "gata, pana aici, asa e culmea!", sa iti arate ca de fapt nu e chiar acolo. e un picut mai departe. asa a fost si cu mine. pe timp de saptamana am zis asa: catalin, chiar daca ploua, ninge, tu pleci! dap! plec! n'a plouat, asta e de bine. n'a plouat pe unde am fost eu, dar peste tot in jur. chiar si in primul camping inainte sa ajung acolo plouase.

buuunn, vineri dup'amiaza se anunta o zi buna. restul de vreme era un fel de 5 minute de soare din 40 de zile de zloata. ceea ce nici prin cap nu mi'a trecut a fost vantul. ei bine, da! cel mai puternic vant pe care l'am incercat io a fost undeva pe la vreo 90-100km/h, intr'un tunel de aer, tunel in care ma tineam de o balustrada ca sa nu cad. in mediul de zi cu zi, cel mai puternic vant a fost asta de vineri si sambata, undeva pe la vreo 62km/h.

stiti cum e vantu' asta? pai sa va explic: am trecut pe langa un lac unde am vazut valuri ca pe mare. sau oceane prin filme. nu am vazut nici o, repet una singura, pasare care sa poata zbura altfel decat teleportata in directia vantului. avansarea pasarilor se facea pe jos, printre firele de iarba. cel mai tare mi s'a parut de departe cum stateam cu gura deschisa si simteam cum intra aer pe nari si iese pe gura. sau invers. sau la fel. in continuu. mie unu nu mi s'a intamplat chestia asta niciodata.

am ajuns in primul camping, cand am iesit prima dimineata din cort mi'am luat toate hainele pe mine. cand am ajuns in al doilea, le'am dat pe toate jos. cum de altfel mi se intampla intotdeauna.

intotdeauna mi'a placut sa vad un loc (nou sau vechi) de pe bicicleta. nu stiu de ce, da' filmele mele de scurt metraj asta imi zic. mergi pe bicicleta. si asa fac!

la final incerc sa'mi deslusesc o intortocheala maxima: cum de m'am trezit eu sambata dimineata cu melodia asta in cap

nu a plouat decat cand am pus calul la odihna duminica dup'amiaza. zeul ploii cred c'a fost ocupat cu alti nastrusnici. partea buna e ca am pielea foarte fina, de la atata eroziune cu nisip fin.

caut totusi o explicatie logica pentru ca pe o zona in care imi venea sa merg pe jos de cat de tare batea, pomii erau indreptati intr'o directie anume. si erau multi. si era lunga. aia din care veneam io si in care ma batea din fata...

pigei si'o mizerie

fractia dintre oameni

dragii mei cei patru, nu'i asa, buna dimineata din nou, cum ar veni.

pe foc e oala in care fierbe urmatoarea trebuinta ce'mi umbla prin creierele capului: stai de vorba cu un preten, si la un moment dat (ca vine momentul ala) ajunge discutia intr'un punct in care tu iti aduci aminte ca acum nu stiu cat timp, ai cazut, ti'ai rupt mana, si curgea sange tare frate. sau ca nush ce nebunie ai facut. ai mers pe jos 50km pentru caritate. va veni prietenul cu mult inainte sa'ti temrini ideea sa iti spuna ca, fie el, fie cel mai bun prieten, sau cineva pe care 'stie el' sau de care 'a auzit el', a facut ceva mai tare decat tine. mai spectcuos. cu patru coaie. 

stii, ca in bancuri. bai io am 4 ochi. ba' da taica'miu, sa vezi tu, taica'miu are 5. na, vezi ca e mai tare? prostule!

pai..de ce? cine la cine se autoraporteaza si mai ales in ce ordine a scopului? sau sunt discutiile laudatului celui mai imbelsugat ramasag din cocina? filmul asta de scurt metraj in care fiecare se raporteaza la fiecare intr'o fractie care da cu virgula nu incape la mine in cap. 

cum (n')am deschis'o eu

deci sa va explic: latenta in coordonare de'o am eu cateodata care ma surprinde in continuare, desi ar trebui din cand in cand s'o mai surprind si eu pe dansa. da' nu frate, n'ai cum!

azi dimineata la momentul deja celebru, teta, ceasul din vezica mea s'a declansat puternic starnind cu el ciocanelu care a batut gongul de la ochi si'a zis: "hai!". nemaiavand incotro, am zis si eu la randul meu: "bine!". a fost totusi un bine extrem de chinuit si cred totusi deloc constient.

am reusit cu maiestrie sa deschid una din usi, ferindu'mi exelent capul de muchia usii. ei bine, a doua usa n'am mai reusit. asta n'ar fi o problema atat de mare daca nu as fi crezut ca era deschisa. pana in momentul de fata refuz sa cred ca intr'o secunda si jumatate am reusit sa'mi pliez fruntea, nasul, obrazul drept, juma' de gura, umarul drept, soldul, si usor genunchiul. toate partile astea d'abia enumerate au deschis usa, invers, la un loc, in acelasi timp. cu un ochi intredeschis am functionat cu 3 degete sa deschid totusi usa. m'am trezit ca imi sprijin fruntea de chiuveta. (??!???!!??)

m'am dezmeticit ca prin vis vreo ora mai tarziu, cand ceasu' batea la mine in spatele ochilor sa'i deschid. n'am vrut, da' al dracului sa fie el, a luat un topor si'a spart oblonu'. iar am muncit juma de zi sa'l fac la loc, pentru maine. acum e ok, reconstruit.

iubi-ţi-o bă voi pe toată

cica dintr'un film

frica'n pasari

sau despre curaj in pasi marunti. cum ar veni, nu'i asa, fiecare are in el o anume cantitate de coaie. la mine cantitatea e mica, desi mi'ar placea sa fie mult mai mare, da' na...aia e, o cultiv. 

duminica seara dupa ce'am avut un weekend pseudo lenes si deloc in stilu'mi caracteristic pe de o parte, si pe de alta parte, nemaiavand liniste in a'mi calari noua printesa (va zic imediat care e treaba cu ea), pe la 8 si un pic zic gata, ies. 

printesa, cea de'a doua cum ar veni, si orientata intru alt fel de alergatura, de data asta nu cara bagaje, n'are cauciuce subtiri, nu are portbagaje si toate minunatiile de gentute si acareturi ci, dimpotriva, nici lumini n'are, e cu cauciuce groase, pedale care nu suporta decat pantofi cu cleme si suspensii ceva mai rigide, e marita mea, noua mea marita.

dupa cum ziceam, aseara zic gata, ies un pic. nush unde, os a vad io, pe undeva pe unde n'am mai fost, nici nu conteaza pe unde, ca tocmai, acum nu mai sunt limitat deloc de asfalt, si dimpotriva, chemat de noroi. mi'am luat pantaloni, ochelarii, ceva de vant, o caciula, manusi (da, am uitat sa zic ca era innoratsi vreo 8-9 grade) si'am iesit. si'am ajuns pe undeva pe nush ce naibilor canal, cu vapoare, zic...tare!! hai sa vad pana unde merge drumu.

eram numai io, marita, marea si pescarusii. am ajuns printr'un fel de zona industriala, destul de dubioasa. la un moment dat vad un nene care cred ca pescuia, pe o suprafata din care ieseau aburi. ceva se deversa prin jurul lui, el inainta spre apa mai adanca cu lanseta, mulineta si pluta, toate intre degete. l'am lasat in urma, si'am mers inainte.

dupa ce'am trecut de el, prima chestie care mi'a venit in minte a fost asa: daca trebuie sa franez brusc, opresc si n'am timp sa scot clemele de la papuci? cad ca bou' pe asfalt. imi rup dracului ceva, bate vantu'. eh, dau un telefon, m'o gasi cineva in pustietatea asta. eeeee, lasa ma ca esti bine, nu se intampla nimic. pai normal ca sunt bine, sunt atent si savurez maxim cum nu's decat io printr'o pustietate cu iarba si vant sarat.

am mers pana s'a terminat drumul. la propriu. am ajuns intr'o zona unde erau containere, scria ceva cu accesu' interzis si daca intri, intri fix pe barba ta, si tot tacamu'. zic mda...aia e, merem inapoi marito ca io nu ma supar. nu cred ca e cazul sa mentionez ca a inceput sa ploua si sa bata vantu'. e ok, inca mai pot.

in schimb, la intoarcere m'a incercat un sentiment de frica: pasari. io's ok asa cu pasarile, cu animalele in general. pescarusii imi plac, sunt hidosi si flamanzi. acu' ceva ani am vazut unu' cam de aproape asa....si...bai sa'mi fut una...nu e mic!! e ditai pasaroiu!!! bun, in timp ce mergeam io, la un moment dat, erau pe iarba creca sa fi fost vreo 30-40. cand m'am apropiat de ei, speriati fiind, au zburat, si mare parte din ei, fix peste mine, survoland putin pe deasupra mea. panica maxima!!! unde se duc pasarile astea? si de ce vin spre mine? evident...un film de scurt metraj: e de ajuns sa se infiga in mine un singur pasaroi d'asta si'am cacat steagu'. am trecut usor de ei, m'am calmat, au urmat altii, aceeasi schema, am oprit de data asta, m'am uitat. aveam coama ridicata oricum. un cer cenusiu, miros apasator de sare, stropi marunti si haotici in toate directiile si un vuiet care uneori acoperea castile ce'mi zumzaiau in timpane....

pan'am ajuns la dus eram deja batut de vant, ud, usor ingandurat si intrebator. mai rau de pasari decat de oameni? nu stiu altii cum sunt, da' io nu sunt asa. io nu's curajos. mi'ar placea totusi sa fiu, cred ca as aprecia mai mult 40 de pescarusi deasupra'mi...

oricum, in weekend plec iarasi, cu otilia de data asta (da, otilia e ailalta, aia cu bagaje, lumini, camere de rezerva, aparate foto, cort, izopren si bricege). 

pe curand bai pescarusilor, ne vedem in curand. vin cu bucati de peste si armura!!

zoro in cinci minute

eram in gradinita, si la un moment dat intr'o zi am venit acasa cu barbia patata de un fel de cerneala. a venit mama cu mine a doua zi sa ii explice proastei de educatoare ca ala e un semn de nastere fa' tampito'!! lasa dracului copilu' in pace.

treij de ani mai tarziu, copilu' se ducea la o doctorita sa'i explice ca ala e semn de nastere fai tampito! si cum scap de el? ca ne deranjeaza. creste, scade, se usuca, cade. pai il scoatem. ok, asa sa fie.

v'am mai zis io: zoe e barbata pana ajunge acolo. de cum a ajuns acolo, e fara coaie, fara glas, cu mainile transpirate si inima scoasa deja din piept de un cal fugit demult in galop peste granita. trebuie sa scot maseaua? da, cum sa nu! acum? excelent. stai...acum??? pe bune? ok...hai...si urmeaza partea cu 'lesinul'. oricum, ce mi s'a mai intamplat e mai ok, pot sa ma strang laolalta. ce nu s'a mai intamplat..e mai greu. doua chestii is extreme aici: prima e ca eu am filme multe in cap. si a doua, daca nu am filme, le fac. si e mai rau!

stiam ca in ziua X la ora...umm...undeva catre dimineata trebuie sa ma prezint la taiere. o taiere pe fata,sa cum am mentionat mai sus. bun, nici o problema. cand s'a facut seara X-1....am inceput sa simt cum toata pielea era mai mica decat imi trebuia mie, si nu mai aveam loc in mine.

a venit dimineata, m'am trezit pana in 8, ca sa am timp sa stau. ca sa ma gandesc. eu convins fiind ca am programarea la 10:00, eram in tramvai la 10 fara un sfert cand ma uit pe programare si vad ca era de fapt la 15:45...pai si io acuma ce fac? ....pai am sa ma plimb de'aiurea prin oras. intre timp a inceput ploaia, m'am ascuns, m'a prins.

ajung acolo, la 3 jumate. ca sa nu mai am surprize. mi se spune ca doctorita a intarziat, si ca mai dureaza putin. au inceput filmele. io nu cred in "nu ma intorc acasa ca'mi merge prost", "a trecut pisica neagra si'mi va cadea un coi", etc. lista e lunga. in schimb, pe fondul celor deja create la mine in cap pe de o parte, iar pe de alta, cele spuse de lumea din juru'mi, au inceput ele singure sa strige:
- catalin, poate ca nu ar trebui sa il scoti!
- ee na, du'te ba d'acilea!
- pai e un semn, uita'te si tu, ai venit dimineata in loc de seara, doctorita a intarziat, etc...

am lasat'o asa. intru in cabinet, eu evident ma asteptam sa vad o sala de operatie asa cum am avut la genunchi. cu 3 paturi unul langa altul, toate mobile, cu un set mare de lumini puternice coborand din tavan, multe mese de inox cu multe foarfeci de toate marimile, cutite, polizoare, pedale la mese, monitoare, pistoale cu camere in cap, oameni imbracati alb si purtant sorturi de carpa, masca si ochelari peste ochelarii lor.

ce'am vazut? un pat cu un servetel peste el, cu o lumina mai mica decat aia de la dentist. langa, in partea stanga, era un dulap ca la farmacie cu sertare multe, inguste dar lungi, mici si etichetate toate, unde erau pansamente si comprese. in dreapta, era un fel de noptiera. cu 3 sertare inchise. pe dansa, am vazut doar o foarfeca mai mare, din aia folosita atunci cand hainele trebuie indepartate. lama de jos avand o prelungire rotunjita, capabila sa separe de la sine putere hainele de piele. filmul cel mai tare a fost cand imi imaginam foarfeca aia cum ma separa pe mine de barbie, piele si dinti. si toate in 4 directii.

vine tanti la mine, imi spune: iti fac injectie, iti desenez, vad ce e acolo, tai, cos, pleci acasa. daaa...simplu!! a venit, mi'a pus pe fata o carpa gaurita, a inceput. am transpirat in ambele maini cat am sa transpir 5 ani daca m'as ingropa in nisip la soare.

dupa cele 5 minute cand a terminat, mi'am dat seama de o chestie: io nu ma barbierisem. a lipit 3 plasturi, si inca unul peste. toate direct pe par. si nu era chiar scurt. in scurt timp, mi'am dat seama ca de fapt nu ma doare decat cum trage nesimtitu' ala de lipici in toate partile de tot parul de pe fata. si ma simt cum imi smulg cate un fir cate un fir. cu penseta. usor, incet, cu rabdare da' sigur. am o smoala pe fata care ma trage de par.

astept acuma sa vad cum e cand are sa se usuce complet, cu si fara fire. nu e nici linie dreapta, nu e nici stramba, e ca un 's' anemic. n'am fost nici macar ridicat la rangul de 'z'

ummm....ăăăă

lectii de la ea

mucegai corporatist

buna'n dimineata, nu'i asa, cum ar veni, ca de mult n'am mai zis'o. in compilatia de gunoaie de peste saptamana s'au adunat destule, dar doua dintre ele merita improscate cu cerneala pixelata.

prima ar fi poza alaturata. prin corporatiste, spitalurile, si in general orificiile statutare exista undeva, pe fiecare etaj, de regula intre cele doua bai, si un loc de cafea, pus la rece, spalat cani si intr'un caz fericit, un unda care te incalzeste ex ante la maţ.

la noi in corporatie,  pare'se ca exista oameni care nu'si atrag dupa dansii cele de beau si mananca, le lasa in chiuveta, in speranta ca vor adauga niste branza si, cu mucegaiul format, un minunat fromage se va forma. 


din motive din cauza carora nimeni nu a avut cum sa recunoasca cine si'a crescut mucegaiu' unde, de ce, pentru cat timp, si cand il va recolta, au gandit asa: hai sa punem nume! asa vom sti cine creste ce si cat. mi se pare absolut imbecil. si, ca intotdeuna cand o idee de cacat ar putea iesi frumoasa, a iesit de cacat, nu frumoasa. pentru ca au luat cani albe, le'au colorat marginea de sus, numele si toarta in albastru, rosu sau negru. 


poate ca io's antisocial, dar unii dintre ei isi poarta toarta cu mandrie pe culoar. io n'am cum. mai ramane sa avem pe hartia igienica sectiuni cu numele nostru, apoi intervale orare in care pipi'ul tau se sparge pe bideu, caca face 'pleosc' 

exercitiu

presupunand ca antonimul pacatului este nepacatul, cum alegi?

1. nu e pacat...sa ne cacam in el de nepacat?
2. nu, e pacat sa ne cacam in el de nepacat?
3. nu, e pacat sa nu ne cacam in el de nepacat?

principiu

pe principiul: 'soarele e mai verde dincolo, iar iarba mai luminoasa', vi'l prezint pe individul

magarul din statuie

in general imi plac gheageturile. repet, in general. de asemenea am tendinta sa am grija de ele, cum ar veni. imi mai scapa telefonu' din mana, mai dau cu oistea'n gard, ca tot omu'. primul laptop mi l'am luat pe undeva prin 2008, il am si acum, e foarte ok. numai ca desi nu e nici mare si nici greu, e mare si greu. bateria si aia, desi tine mult, tine putin. si daca tot ma duc in colo si'n coace, nu demult mi'am luat unul mic. cu baterie mare si taste lucioase.

pana acum, nu mi s'a intamplat niciodata sa vars nimic pe nici o tastatura. am reusit in schimb acum vreo 6 ani cred sa imi vars un borcan de iaurt pe fata, haine si monitor (da' asta e alta poveste). eram intr'o seara cu asta micu', mancam si ma uitam la un film (si asta am tot facut). stii tu, il pui in fata, dincolo de farfurii, cutite si saruri. intamplator sau nu, era si un pahar langa, plin. mai mult decat intamplator, era cu suc de portocale. cel mai intamplator e ca acel suc era cu toata pulpa din univers. continuara nu cred ca mai are sens sa o fotografiez. pe romaneste zis, l'am futut pe cal in pizda. tăt paharu' cu tătă pulpa din univers s'a dezvirginat la mine pe taste.

l'am intors, l'am oprit, i'am scos bateria, l'am lasat la uscat, acuma sa vedem ce si cum. am luat tableta unui coleg sa caut sa vad cum mama ma'sii il desfac sa pot s'o scot pe virgina sa'i curat, ma scuzati, pulpa. gasit! scoasa, hai la curatat. pai cu ce? alcol? topesc firicelele alea mici, subtirele si inguste. apa? contine saruri, le scurtcircuitez. stiu! apa distilata!! 

fost la magazin, luat apa care trebuie, pensulica, pensetuta si'nc'o pensetutica cu cea mai pensulitica din lume. mi'am mai pus si 4 perechi de lupe si 15 neoane ca sa nu dau gres. cata pulpa am scos d'acolo puteam sa mai pun de niste sticle de suc, mai diluat asa. am curatat'o! prima data!! dupa ce s'a uscat...inca mai era lipicioasa. am repetat procesu' asta de vreo 4 ori. tin sa mentionez ca scosu' tasteor mi'a luat vreo 45 de minute, apoi o serie de curatat cam o ora, o ora jumate. 

a patra oara totul mergea. eram fericit. de fapt aproape tot. si de fapt eram aproape fericit. doua taste nu functionau. am zis....sa scot iarasi tasatura, sa o curat....neah, mi'e lene. da' de fapt...de ce nu? proasta alegere!! dupa ce'am curatat'o....n'a mai mers...

colegii de casa au zis ca'mi ridica statuia rabdarii, pentru c'am curatat'o de atatea ori, calm, linistit, zen. dupa ce'am curatat'o de 5 ori si'am stricat'o....s'au razgandit. ma cheama "statuia magaru' "...

alarme si programari

seara, te pui in pat. inainte de a te cufunda in somnuri, pui alarma sa te trezeasca a doua zi dimineata (asta daca n'oi fi vreun exemplar model de te trezesti inainte sa sune ceasul, si tot asa). la ce ora sa fie alarma? la si jumate, 40, 50, 55? io cred ca n'are cum sa fie la si 34. sau la si 48. sau la 19. cum sa fie alarma la 7:18??? 

si cand iti faci o programare, acolo diviziunea e si mai mare - jumatate cel mult sfert. cum ar suna o programare la dentist la 18:02? sau avionul decoleaza la 00:39.


trenurile in schimb pleaca la 15:32. si la 8:12. si metroul ajunge la si 31. 


nu stiu altii cum sunt, dar eu nu pot sa imi pun o alarma la si 42. am incercat. pe cuvant ca nu pot. adorm la gandul ca alarma aia o sa ma confuzeze maxim, ca eu nu o sa stiu cat e ceasul atunci cand clopotul incepe sa bata ca nesimtitu'. ulterior cand suna, chiar sunt buimac, incerc sa'mi dau seama daca nu cumva visez ca incerc sa'mi dau seama cat e ceasu, cum sa ma trezesc. asa ca...sa evit alte neplaceri, pun dom'le alarma la o ora usor de tatuat pe cornee.


semnat: 7:39

pantofii lui

era astazi la coada. avea programare la 15:10 (asta apropos, cum sa faci o programare la o ora care nu e multiplu de 15 minute???!??) si ma uitam la ceasul care batea 16:00. el oricum ajunsese mult mai devreme, are o problema cu intarziatu' asta. initial s'a gandit sa ajunga acolo pe la fara 5, sau poate chiar 15:00, da' nu, azi a zis sa ajunga foarte devreme.

o alta mentiune este ca dumnealui cand sta de vorba cu gandurile din capul dansului, el isi shimba fata. adica...asa cum face cand vorbeste cu persoane reale. (i'au zis prieteni, ca ce are de se strabma?? atunci a realizat ca de fapt el nu facea altceva decat sa vorbeasca inauntru)

si uite asa, cum el se gandea in ale lui, era asezat pe un scaun, si coatele si le sprijinea pe genunchi. spatele era usor arcuit spre fata, iar capul era srpijinit de palme, care erau parca in prelungirea genunchilor. ochii erau usor inchisi, apoi se deschideau, sprancenele se ridicau, ba se lasau, probabil ca peisajul asemenea unui monolog era complet. 

la scurt timp simte o bataie usoara pe umarul stang (o tanti pe la vreo 60+, si a carei engleza e incredibila): waarom heb jij..bla bla, ca n'a mai inteles restul. 

- de ce un siret negru si unul rosu? 

- pai...na, pentru stiti, cum sa va spun...

- pai nu ca mi se pare foarte tare! ca e ciudat asa, da' arata bine. dar totusi cum? de ce?

- el are in cap o explicatie perfecta. dar probabil foarte putin coerenta. in filmele capului lui, are sens ca unul si unul. pana sa explice cum si cand, ce fel de ordine e in cap, doamna bucura a fost chemat. era o gresala, domnul era absent

17 si 3

17 aprilie cu 3 grade. as dori pe aceasta cale sa ma felicit inca o data pentru decizia luata in mod mai mult sau mai putin (in)constient

asta e asa ca sa nu mai dau cu scrisu' in ei, ca oricum degeaba dau....

17 cu 20 s'aveti!

3 carti la mansarda

gâtul de pe scări

povestirea de azi are ca tema de gandire intamplari de primprejuru'mi. altfel spus, pe principiul cand catalin nu are ce face, isi face de facut. mai mult decat atat, clasicul principiu 'mie mi se intampla chestii' se aplica maxim. am sa mai si incerc sa'l tin in scurt, cum ar veni, pe el pe povestire.

am avut o saptamana si jumate in care parca in fiecare seara la dus simteam pe spate urmele biciului de peste zi. se mai intampla uneori sa mai fim si scalvi. aia e. trasu' asta la jug reprezinta prima parte din puzzle. in continuare, va prezentam urmatoarea parte. mai tineti voi minte cand va povesteam io cum sunt dimineata? ei bine, dimineata....umm diminetile la mine sunt cam dure. mi'e greu sa ma concentrez sa imi zic numele dimineata la prima ora. treaba asta e a doua parte din puzzle (cred ca si ultima).

boon, cum ziceam, era dimineata numarul teta. suna alarma pe la 6 si ceva, in capu' meu erau planurile cam asa: ma trezesc la maxim 6 jumate, repede un dus, apoi pe bicicleta, si'n vreo 5-6 minute la birou. si toata tarasenia asta ma punea cu fundul pe scaunul din fata calculatorului undeva pe la 7. cum s'a intamplat? am intarziat putin. 

camera cu patu' in care dorm e un etaj mai sus decat camera in care mananc, ma spal si fac pipi. scara...ei bine....scara....e o scara balansata. stiti ce'i aia? e scara aia circulara. cu trepte dispuse pe un cerc. si fiecare treapta pleaca din centrul cerului, si sunt extrem de inguse la interior, si catre exterior se latesc putin. groaznice scari!!! 

suna alarma, ma trezesc, reusesc sa'mi - atentie - pun papucii in picioare, stiu ca trebuie sa fiu atent la capatul de jos al scarii. ei bine..in dimineata aia am fost atent la capatul de sus. urmarea? mi'a alunecat picorul drept, iar restu' de cap, gat si carne, oase, grasime, apa, muschi, par si unghii s'au pravalit pe spate. slava cerului nu m'am dus cu fata inainte, ci cu fata inapoi. cred ca de s'ar fi intamplat aia, ma opream cu capu in peretele de rigips din fata, la fel ca in filme.

cateva trepte pum-poc-zbum, si mi'am protapit cotu' stang intr'o muchie de treapta, spatele mi'l odihneam pe o alta, ceapa se dospea la intradosul alteia. am sarit ca ars, de ce credeti? ca sa vad daca nu cumva mi'am rupt ceva. mi'am luat mana dreapta si mi'am controlat ochii, fata, cu mana stanga spatele, genunchii, am facut repede inventaru'. am inceput sa rad ca bou' in mijlocul camerei. am plecat la munca, pe bicicleta.

pana in pranz m'am autobiciclat la spital la urgenta, incepuse sa mi se umfle cotu'. io oricum mai am momente de panica maxima in care am senzatia ca mi s'au rupt toate oasele, raman mut, ciung, chior si schiop. asa ca na....trebuia sa le rezolv. ce mi s'a zis despre nenea doctorita? ca de data asta chiar am fost aproape sa mi le rup. am plecat acasa cu o fasa elastica elaborata drastic in jur, si m'am biciclat iarasi spre casa. 

stau acuma si ma uit cu atata ura la scarile astea. le catar totusi cu mult mai multa atentie...inainte spuneam metaforic cum ca dimineata inainte sa'mi beau cafeaua cad pe scari...acum am ajuns la implinirea fictivitatilor imaginativ expresioniste: fratilor, nu ma treziti dimineata! sau daca ma treziti, bagati'mi cafea direct in vena. altfel imi rup gatul pe scari....


vin cu un later edit: daca nu exista scari in casa, in cel mai fericit caz intru in pereti nereusind sa merg rectiliniu, iar in cel mai comun caz, ma impiedic..

prostioare

lucrulului omului

 ce face omul cu mana lui 'lucru-manual' se cheama, nu? lucrul manualului. al lui. al omului. intr'una din zilele saptamanii trecute ma cutreieram prin zonele deloc rurale dar provincios amplasate pe langa orasu'mi.

ar fi trebuit teoretic sa fie o zi cu cald, dar a fost in schimb o zi cu ca. si cum imi cautam ale mele drumuri am vazut intrand intr'un giratoriu cam tare asa, minunatia de o vedeti in stanga si'n dreapta

la putin timp am vazut'o parcata, si m'am perindat putin pe langa ea. mi'a placut (cred) destul de tare este ca masina era facuta din rugina. atat. mi'a placut.

papusa de pe bicicleta

contextu' este urmatorul:

zilele trecute asteptam ca o colega de departament si barba'su sa vie acasa la ei, la bloc. asteptam in parcare. motivul? aveam niste din ciclul 'ace-brice-si-carice' la ei in boxa. lamele si chilotii damelor le luasem deja. si cum asteptam io asa linistit si zen, trece pe langa mine un cuplu al carei reprezentant vaginoidal cara ceva pe spatele de la bicicleta.

tot parte din context este faptul ca aici destul de multa lume foloseste bicicleta pe post de 'de-toate', ceea ce nu mi se pare deloc rau. atat doar ca ei, cei cu gore-tex impilat pot. si foarte des vad cum diveri isi cara ombilicul fertilizat la spate sau la fata de biciclete.

ceea ce m'a tulburat destul de tare este insa cum isi cara respectiva vaginoidala ombilicul.

atarna in zare si in mare, se legana magnetic parca in jurul centrului de greutate. ma intrebam...cine dracului cara maimutoi pe bicicleta, eu initial crezand ca e o papusa, pentru ca na...e greu sa iti imaginezi ca ar fi totusi posibil asa ceva. ulterior am vazut ca l'a miscat, s'a trezit, au reactionat. pozele (in calitate proasta, da' atat mi'a dat mie tata samsung) reactioneaza putin cu justifiarea mea puerila de a ma infiltra in gandurile mamei.

puțoc din morgă

 io de regulă sunt un om tolerant. vreau să cred că sunt și ușor 'bine-crescut'. problema stă în următorul fel: dacă întîmplător stau lângă cineva care mă scuzați, pute, atunci o să mă mut mai intr'o parte. nu e nici o supărare. numa' că s'ar putea să se vadă o oarecare grimasă la mine pe ochi, un oarecare rât infantil ieșit de sub limbă, o unghie ridicată pe spinare. dar în definitiv fiecare pute cum vrea, nu'i asta treaba mea.  

 

 totuși, că de fapt de aici începe treaba serioasă, acum ceva timp niște oameni dintr'o conducere s'au gîndit să ne amestece prin departament, asta după ce chipurile ne'am unit cu alt departament. în fine, probabil că în nedumeririle lor o exista vreun sens în toată risipa asta de evenimente absolut, dar absolut inutile. mai știți și voi că dacă vezi un om pe culoar timp de 3 ani de zile n'ai să știi despre el cât vei ști în 3 zile, asta după ce împarți același metraj cubic de aer refulat și reciclat.     

 

 unul dintre colegii despre care încerc  să mă gândesc cum aș putea să mă respir direct de afară, este la 3.546 m de mine. nu pot să știu cu certitudine unde anume își ține dânsul hainele, sau ce face cu ele, pentru că.....au un miros. un miros...pe care îmi e al dracului de greu să îl descriu. să zic...poate naftalină? păi aia miroase frumos. în plus, dacă stai 30 de minute în fiecare zi afară în vânt (că aici oricum e vânt mai mereu)....se duce pulii de suflet de miros, și nu mai aduce cu nici măcar un vierme de molie de naftalină ce a existat în pleistocen.

 

 dacă miros a încăpere neaerisită...la fel, cumva iese naibilor mirosu' ăla d'acolo. ei bine....ăsta nu iese. e un miros greu, de morgă. n'am fost niciodată intr'o morgă da'mi imaginez că pe lângă formol, răcoare și lumina de neon, ăsta trebuie să fie mirosu'.

 

 ca în 'pavilionul cancerosilor', biroul e la capătul culoarului. pe măsură ce avansezi și te înfunzi, simți cum hainele ți se apropie puțin de corp, iar plămânii încep să bată mai repede din inimă. când intri, stomacul e făcut deja ghem, ai vomita, da' e inutil că nu scapi de el. îmi amintesc cum descria un polonez închis la auschwitz cum gazau nemții oamenii. îi închideau în încăperi, ăștia se strângeau și împingeau în mijlocul incaparii, iar când deschideau buncarele peste câteva zile, defuncții erau în picioare. lipiți unii de alții, vineți, umflați, cu pielea bășicata, reci și țepeni. mirosul de putred, umed, mucegai, și sulf, funingine și clor ma reprogamează de cate ori intru in birou..

 

florile'mi din birou încă trăiesc...problema e cu mine....io cât mă mai suport aici?

 

zero cinci

de ce minele de 0.5 sunt din 2 in 2, si pleaca de la 5?
de ce nu is 0.6, si apoi 0.8?

curcubeul unghier

pese digitale

dragii nostri, nu'i asa, cum ar veni, buna dimineata si bine v'am cautat pana nu v'am mai gasit in emisiunea lipsa. am primit, cum ar veni, un email aseara pe care l'am citit. iar dupa ce l'am citit, l'am mai citit o data. si inca o data. si inca o data. apoi am facut nici nu mai stiu ce. dupa ce mi'am asezat podoaba capilara pe bumbacu' tranzactionat de suedezi imprejmuit cu chimicale din supermarket sub forma unui lichid placut mirositor, n'am putut sa dorm, din cvasi-motive. m'am intrebat totusi, de ce in zilele noastre mai folosim peseuri?

pai, cum ar veni, pe vremuri cand scriai pe o foaie de cartie, cutare si cutare, te iscaleai, puneai data, si apoi venea fi'tu si'zi zicea vezi ca am luat examenu'....tu amu nu mai violentai penita pentru inca un patrafir....ci puneai dedesubt, uite, inca ceva: cutare si cutare. e de inteles, de unde si, cum ar veni, ma scuzati, post scriptum.

e bun, da' acum....de ce'l mai folosim? ca sunt absolut convins ca majoritatea lumilor scrie pe qwerty, recte tastatura de plastic. pai bun, cand ai terminat de scris...ce..ti'e lene sa dai clic 3 randuri mai sus sa adaugi ce uitasi? de unde pese asta pe email si digital? e probabil o chestiune de traditie inradacinata in maimuta care nu mai atinge bananele si nimeni nu stie de ce, ele doar nu le vor mai atinge. asa si noi...parca evoluam in maimute care nu se ating de "icsul" din coltul din dreapta sus al ecranului pentru ca "nimeni nu face asta"

ps: nu poa' sa fie pp, spre exemplu? post pixel? sau...pd, post digital?

de la altii

un nebun este o persoana care rataceste pe caile mintii fara indicatoare

alti acustici

covor: lungă, lată, scurtă

lungă



lată



scurtă

doi pe una

covor din femeie

as vrea si io una sincer..

aviatori si bucatari pe spate

dragii mei, nu'i asa, bine v'am gasit la aceeasi noua editie ale aceleiasi neemisiuni reeditata permanent. din ciclul budei de uichend, nu'i asa, ploua cu intrebari absolut inutile. intr'o maniera de gandeala retroactiva dar la we'ul care vine, zic asa:

- cercetatorii au ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa plangi stand intins pe spate, in acest fel nasul nu ti se va infunda
- aceiasi cercetatori se intreaba de ce mjoritatea bucatarilor sunt grasi? pentru ca marinarii nu sunt Marini, doctorii nu sunt albi si nici aviatorii n'au aripi

ceva cu negri

flocareți pe puță infantilă

dragii mei, nu'i asa, va dorim un an nou fericit, fara puli rasare. cum ar veni, vine vorba, acum vreo 4 sau 5 zile a'nceput si la noi sa cada, cate'un fulg de nea. si in vreo 3-4 ore s'a oprit. s'a zburatacit ceru' asa cat sa astearne un oaresice strat de vreo cati va centimetri pe jos. asa ca o putza de copil. temperaturi pe supt de zero fiind de ceva vreme, minunata puzta infantila a ramas mai pretutindeni. buuun, acuma problema e urmatoarea: desi imbatabili, spermoza i'a facut si pe ei ca pe noi: "asta e frate, s'a stricat!" "pai cum s'a stricat? cine'a stricat'o?" "nimeni!" aham...deci cum ar veni, este acelasi principiu cu "s'au furat 5 tone de porumb". 

ca sa ma explic mai pe indelete, dupa ce anul trecut au imprumutat sare din supermarketuri, minunatii mei parinti adoptivi, anul asta au alunecat iarasi. macazul de la tren, daca ninge nu mai merge. poa' sa fie minus o suta de grate afara, vantu' pulii, sa fie intuneric si apocalipsa, sa ploua cu coaie peste mecanicu' de tren, sa'l trazneasca pe pilot, da' macazu e functional. si daca ploua si e cu minus, si e deci in consecinta gheata, macazu' incapatanat tot merge. ei bine, cand aude de zapada, a murit. s'a facut mic, si'a impachetat tot si a plecat la ma'sa in Aruba. 

mai mult, daca acea putza infantila se intinde si pe vreo sosea doua, un elicopter va survola zona pentru a vedea cati oameni blocati au ramas, apoi toata media va colcai de micul flocarete ivit pentru prima data pe putza infantila, va declara carantina putzisoarei, va incorona flocaretele, motiv pentru care tot traficul va fi interzis. sa ma ierte mama biologiei, da' anatomia mea retardata nu pricepe cum un macaz pur si simplu nu mai merge, un autobuz pur si simplu s'a stricat (iar prin statie chemam ajutoare), cum un tren pur si simplu nu mai merge (asta cu trenu in definitiv este un amalgam de motoare electrice conectate la o retea de inalta tensiune, capabile sa invarta niste roti cu o acceleratie de X, dotate cu o forta de franare Y, manuite de niste patrate galbene). dar sa revin, cum s'a stricat trenu', cum masinile "nu mai merg?". deci cum? 

in incheiere, ma uit uimit in tara pulilor rasare in jurul flocaretilor care rasar sporadic pe putza infantila, in fiecare an altii, de fiecare data autoritatea guvernanta - pula, ramane blocata la auzul cristalin al formatiunii unui fractal unic in univers. si apoi altul. si altul. si inca unul. o tara in care anatomia biologica a flocaretului umanizat a distrus sperantele unui impuls magnetic propagat printr'un fir, catre o cutie metalica, undeva in camp, pentru a schimba doua piese metalice, astfel incat un tren, in loc s'o coteasca dreapta, paraseste campul vizual in dreapta...

linia de săptămână

dragii mei, nu'i asa, bun venit din gaura facuta cu acuarela in vederea colorarii pulilor rasare, ca daca tot vine primavara si rasar, m'am gandit sa le colorez, ca e mai frumos asa. un pic mai devreme ziceam ceva de niste linii. le avem cu totii. treaba e asa, totul incepe undeva in strafundurile copilariei, dar nu le bagi de seama probabil niciodata. toti avem niste linii in subconstient, undeva ascunse acolo, si cred cu nerusinare ca nu sunt statice, ci dimpotriva.

totul incepe cand fie trebuie sa te trezesti devreme, fie nu. daca trebuie devreme sa te trezesti devreme, te vei devremui toata viata ta de dracu' o sa te ia. de nu, vei fi in cealalta extrema. de esti de dimineata, n'ai sa ai randament seara. dincolo e pe dos. amu...de esti de dimineata, pui alarma frumos seara, ceasu' suna, tu dormi brusc, da' te trezesti, il opresti, te ridici, te pisi, te speli, te imbraci, si alte oratanii. de esti pe dos, amu' ceasu' suna, tu suni, el suna, tu suni, vezi ca nu raspune nimeni la usa, incepi sa bati cu putere in usa, tu te trezesti buimac, dai fuga la usa sa vezi cine e, te impiedici pe drum, dai cu degetu' mic de la picioru' drept in piciorul de la pat, cu cotul in cantul usii de la dormitor pe care nu ai vazut'o inchisa, ajungi la usa cu dumnezeii in varfu' limbii, si constati ca nu e nimeni. iti aduci apoi aminte ca trebuia sa te trezesti.

pai intre somn si realitate, in special realitatea de dimineata e o linie infinta ca lungime, dar uniform finit variabila in grosime. pentru aia de dimineata..linia asta e subtirica foc. acuma doarme, acuma a sunat si'a si pasit dincolo. pentru ailalti, linia asta....stiti voi sinusoidele alea care's facute sa reprezinte sunetele? ei, asa's si liniile astea: acu mai groase, acu' mai subtiri, oscileaza tot timpul si nu te lasa neam sa te reglezi cumva, in vreun fel. de'aia e bine sa ai o cheie din aia franceza, reglabila, sub perna. ca sa te reglezi si tu odata cu liniile.

buuun, poi indiferent unde'ai fi, din saptamana trebuie sa te trezesti. asta pentru ca trebuie. in we (in principiu) nu trebuie. si'atunci, pentru ailalti, linia e deja plictisitoare, pentru noi astilalti in schimb....e un masacru. linia mea de luni tinde linia de vineri care e aceeasi cu cea de marti, unde joi n'are decat o sambata in ea. 

dragii mei, nu'i asa, nu stiu altii cum sunt, dar eu cu siguranta sunt altfel. linia mea n'are nici un fel de constanta in ea. n'are nici mamaie, nici viteza, nici ardoare, nici faleza. are'n schimb ceva vointa, o tara de initiativa si mult tact. cand nu mai are loc in cap, iese. si iese prin frunte, pentru ca acolo, fix in mijlocul fruntii am o alunita. si pe acolo iese. apoi se duce in stanga si'n dreapta. si uite de ce am eu riduri de mic.....