pai sa va zic: mi s'a urat cu statu', si'am zis
ca e loc de mai mult. mai mult sau mai putin, cum ar veni, am aflat dup'aia,
cum de altfel mi se intampla mai mereu. anul trecut am avut o incursiune spre
singurul orasului in care mi'as irosi niste timp sub forma de amintiri prinse
in niste ani. planul initial era sa merg mai departe de venetia asta nordica,
dar un neghiob necioplit si netot de tendon nu m'a lasat. de data asta m'a
lasat.
am pus la cale o linie de'a lungul coastei, apoi
un canal, apoi niste strazi, undeva intr'un camping, si'un drum inapoi.
evident, intorsu' cel putin arata ca o insiruire de "S"-uri suprapuse
peste linia mea dreapta.
exista undeva o forta care face in asa fel incat
de cate ori tu zici "gata, pana aici, asa e culmea!", sa iti arate ca
de fapt nu e chiar acolo. e un picut mai departe. asa a fost si cu mine. pe
timp de saptamana am zis asa: catalin, chiar daca ploua, ninge, tu pleci! dap!
plec! n'a plouat, asta e de bine. n'a plouat pe unde am fost eu, dar peste tot
in jur. chiar si in primul camping inainte sa ajung acolo plouase.
buuunn, vineri dup'amiaza se anunta o zi buna.
restul de vreme era un fel de 5 minute de soare din 40 de zile de zloata. ceea
ce nici prin cap nu mi'a trecut a fost vantul. ei bine, da! cel mai puternic
vant pe care l'am incercat io a fost undeva pe la vreo 90-100km/h, intr'un
tunel de aer, tunel in care ma tineam de o balustrada ca sa nu cad. in mediul
de zi cu zi, cel mai puternic vant a fost asta de vineri si sambata, undeva pe
la vreo 62km/h.
stiti cum e vantu' asta? pai sa va explic: am
trecut pe langa un lac unde am vazut valuri ca pe mare. sau oceane prin filme.
nu am vazut nici o, repet una singura, pasare care sa poata zbura altfel decat
teleportata in directia vantului. avansarea pasarilor se facea pe jos, printre
firele de iarba. cel mai tare mi s'a parut de departe cum stateam cu gura
deschisa si simteam cum intra aer pe nari si iese pe gura. sau invers. sau la
fel. in continuu. mie unu nu mi s'a intamplat chestia asta niciodata.
am ajuns in primul camping, cand am iesit prima
dimineata din cort mi'am luat toate hainele pe mine. cand am ajuns in al
doilea, le'am dat pe toate jos. cum de altfel mi se intampla intotdeauna.
intotdeauna mi'a placut sa vad un loc (nou sau
vechi) de pe bicicleta. nu stiu de ce, da' filmele mele de scurt metraj asta
imi zic. mergi pe bicicleta. si asa fac!
la final incerc sa'mi deslusesc o intortocheala maxima: cum de m'am trezit eu sambata dimineata cu melodia asta in cap
nu a plouat
decat cand am pus calul la odihna duminica dup'amiaza. zeul ploii cred c'a fost
ocupat cu alti nastrusnici. partea buna e ca am pielea foarte fina, de la atata
eroziune cu nisip fin.
caut totusi o explicatie logica pentru ca pe o zona in care imi venea sa merg pe jos de cat de tare batea, pomii erau indreptati intr'o directie anume. si erau multi. si era lunga. aia din care veneam io si in care ma batea din fata...
