ce vrei, mă'sa?

pai pe scurt, o datorie usor mai vehce ziea asa: m'au furat cehii. atat. eh, noi sa fim sanatosi ca restu's detalii. 

altceva in cap proaspat crescut, zice asa: pai zicem oare noi mereu ce anume este de vrem? asa, alb pe negru. copiii cum naibilor sunt in stare sa zica: "mama, vreau aia!!". si noi nu. huh? cum se poate? si de ce? ca ma uit asa in jur, si vad ca, desi putini am sti sa avem grija ce ne dorim, si mai putin stim sa zicem ce vrem. asta in cazul destul de usor exceptional in care stim ce vrem. 

adicatelea, vine cam asa: stii ce vrei? atunci cere! nu stii? cauta! si odata ce gasesti, cere. da' cere frumos, clar si explicit. nu vreau...asa...niste lucruri, care sa fie...cumva, nu stiu cum. cam de cate ori nu ne dam seama ca nu zicem acolo, ce vrem. 

nu in ultimul rand, cum de pentru mine masă este fix masă [= obiectul acela pe care asezi farfuria, gandurile, paharul, ideile, prietenii, inimile, mainile si fata], pentru altii masă e mă'sa (ca tot un a, ă, m si s are in componenta). pai nu vorbim aceeasi limba? nu, mama nu s'a!

salam de slav

dragii mei, nu'i asa, buna dimineata, cum ar veni. de mult n'am mai venit. eh, mi'am luat si io lumea in cap, ca se cerea. am fost, am plecat, am venit, am plecat, si'am ramas intr'un final. oricum ar fi, concluzia' e una: lu' catalin tot i se intampla lucruri asa cum numai lui i se pot intampla lucruri.

cand am plecat, o varianta plauzibila si cinstita s'a nimerit a fi cu o escala in orasul de aur. foarte frumos, oameni minunati. asta pana am ajuns. dincolo. dincolo adica aici. pe scurt, ca n'as vrea sa'i porcesc prea tare, nici la ei, care's chipurile muuult mai evoluati decat noi...nu'i nici o diferenta. am vrut bagajul de cala sa fie trimis direct aici, sa nu'l mai trambalez io prin orasul de pe dealuri. foarte frumos, struna as zice chiar.

cand am ajuns aici in schimb, am observat cu stupoare ca lipseau niste lucruri din bagajul de cala. multe lucruri. salamuri. tigari. ceasuri. diverse. cum ar veni, dragi slavi, noi latinii va dorim pofta buna la salam. sa nu uitati sa si fumati o tigara, tot romaneasca, dupa masa! sa ma intreb de ce, nu cred ca are nici un rost, asa ca n'am s'o fac.

noi suntem calzi si primitori. sa le purtati cu placere! ca noua tot bine ne e! iar un zambet e cam imposibil sa i'l furi cuiva prin metode de carne trase'n plastic!!

orizontale de lumea a treia

altfel spus, este fix la fel peste tot. nu exista nici o diferenta. nici de cultura, nici de vant, ploaie, apa, sare, soare, asfalt, caini, gunoi, transpiratie si ratb. este repet, fix la fel!!

in varianta scurta suna cam asa:

inchei o polita de asigurare prin telefon, intra in vigoare, apoi firma iti trimite acasa prin posta, intr'un plic, documentele pe care trebuie sa le semnezi si sa le trimiti inapoi. ceva se intampla cu plicul, nu ajunge, suni la firma si ii rogi sa iti trimita fix aceleasi formulare, dar la alta adresa. nimic mai simplu. timp estimat de rezolvare....aproximativ 5-7 minute

in varianta reala, a fost cam asa:
- buna ziua, ma numesc cutare si cutare, si am rugamintea asta si asta. se poate?
- buna ziua, stati putin. [..] multumim pentru asteptare. ce spuneati? aa, da, pai...stati putin. e mai complicat. trebuie sa va fac legatura cu un coleg [n.t. care stie]
[...muzica in telefon...] 
- buna ziua, sunt cutare si cutare si vreau asta.
- buna ziua, pai stati ca e complicat. nu prea inteleg ce vreti de la noi, dar va transfer la un coleg care stie.
- ?!??? [pai tocmai de acolo vin]
- buna ziua, ma numesc cutare si cutare. s'a intamplat povestea de 6 ori. 6 oameni diferiti. am purtat discutiile de la "pai stati, vreti documentele trimise la alta adresa? pai e complicat, trebuie sa vorbiti cu alt birou!" wtf?!???

intr'un final aproape apoteotic in care numaram minele de 0.5 dintr'o cutiuta, a 7'a persoana dupa ce in prealabil si'a mai sunat un coleg sa intrebe daca se poate, am obtinut un verbal "s'a rezolvat!". acum....cat o fi de adevarat...asta nu mai stiu. timp efectiv de rezolvare: 23:24

concluzia? chiar daca aici frunzele se fac cacanii din verde, chiar daca ploua orizontal pe pistele de biciclete, si, asa cum spun unii, e civilizatie in tramvai si nu pute nimeni a transpiratie, faptele traite aici contrazic flagrant ideologia transpusa in tarile de lumea a treia! 
este fix la fel!!
si nu, nu's suparat catusi de putin, din contra

mucegai corporatist

buna'n dimineata, nu'i asa, cum ar veni, ca de mult n'am mai zis'o. in compilatia de gunoaie de peste saptamana s'au adunat destule, dar doua dintre ele merita improscate cu cerneala pixelata.

prima ar fi poza alaturata. prin corporatiste, spitalurile, si in general orificiile statutare exista undeva, pe fiecare etaj, de regula intre cele doua bai, si un loc de cafea, pus la rece, spalat cani si intr'un caz fericit, un unda care te incalzeste ex ante la maţ.

la noi in corporatie,  pare'se ca exista oameni care nu'si atrag dupa dansii cele de beau si mananca, le lasa in chiuveta, in speranta ca vor adauga niste branza si, cu mucegaiul format, un minunat fromage se va forma. 


din motive din cauza carora nimeni nu a avut cum sa recunoasca cine si'a crescut mucegaiu' unde, de ce, pentru cat timp, si cand il va recolta, au gandit asa: hai sa punem nume! asa vom sti cine creste ce si cat. mi se pare absolut imbecil. si, ca intotdeuna cand o idee de cacat ar putea iesi frumoasa, a iesit de cacat, nu frumoasa. pentru ca au luat cani albe, le'au colorat marginea de sus, numele si toarta in albastru, rosu sau negru. 


poate ca io's antisocial, dar unii dintre ei isi poarta toarta cu mandrie pe culoar. io n'am cum. mai ramane sa avem pe hartia igienica sectiuni cu numele nostru, apoi intervale orare in care pipi'ul tau se sparge pe bideu, caca face 'pleosc' 

covor din femeie

as vrea si io una sincer..

flocareți pe puță infantilă

dragii mei, nu'i asa, va dorim un an nou fericit, fara puli rasare. cum ar veni, vine vorba, acum vreo 4 sau 5 zile a'nceput si la noi sa cada, cate'un fulg de nea. si in vreo 3-4 ore s'a oprit. s'a zburatacit ceru' asa cat sa astearne un oaresice strat de vreo cati va centimetri pe jos. asa ca o putza de copil. temperaturi pe supt de zero fiind de ceva vreme, minunata puzta infantila a ramas mai pretutindeni. buuun, acuma problema e urmatoarea: desi imbatabili, spermoza i'a facut si pe ei ca pe noi: "asta e frate, s'a stricat!" "pai cum s'a stricat? cine'a stricat'o?" "nimeni!" aham...deci cum ar veni, este acelasi principiu cu "s'au furat 5 tone de porumb". 

ca sa ma explic mai pe indelete, dupa ce anul trecut au imprumutat sare din supermarketuri, minunatii mei parinti adoptivi, anul asta au alunecat iarasi. macazul de la tren, daca ninge nu mai merge. poa' sa fie minus o suta de grate afara, vantu' pulii, sa fie intuneric si apocalipsa, sa ploua cu coaie peste mecanicu' de tren, sa'l trazneasca pe pilot, da' macazu e functional. si daca ploua si e cu minus, si e deci in consecinta gheata, macazu' incapatanat tot merge. ei bine, cand aude de zapada, a murit. s'a facut mic, si'a impachetat tot si a plecat la ma'sa in Aruba. 

mai mult, daca acea putza infantila se intinde si pe vreo sosea doua, un elicopter va survola zona pentru a vedea cati oameni blocati au ramas, apoi toata media va colcai de micul flocarete ivit pentru prima data pe putza infantila, va declara carantina putzisoarei, va incorona flocaretele, motiv pentru care tot traficul va fi interzis. sa ma ierte mama biologiei, da' anatomia mea retardata nu pricepe cum un macaz pur si simplu nu mai merge, un autobuz pur si simplu s'a stricat (iar prin statie chemam ajutoare), cum un tren pur si simplu nu mai merge (asta cu trenu in definitiv este un amalgam de motoare electrice conectate la o retea de inalta tensiune, capabile sa invarta niste roti cu o acceleratie de X, dotate cu o forta de franare Y, manuite de niste patrate galbene). dar sa revin, cum s'a stricat trenu', cum masinile "nu mai merg?". deci cum? 

in incheiere, ma uit uimit in tara pulilor rasare in jurul flocaretilor care rasar sporadic pe putza infantila, in fiecare an altii, de fiecare data autoritatea guvernanta - pula, ramane blocata la auzul cristalin al formatiunii unui fractal unic in univers. si apoi altul. si altul. si inca unul. o tara in care anatomia biologica a flocaretului umanizat a distrus sperantele unui impuls magnetic propagat printr'un fir, catre o cutie metalica, undeva in camp, pentru a schimba doua piese metalice, astfel incat un tren, in loc s'o coteasca dreapta, paraseste campul vizual in dreapta...

dac'as fi...I

...altceva decat un om, mi'ar placea sa fiu un cantec. asta:

iar daca n'as fi nici un cantecel, ci altceva, ma gandesc daca sa aleg intre un stalp de iluminat public, un semafor, sau un stalp de inalta tensiune.

revin cu un later edit:
adicatelea, daca nu as fi om, mi'ar placea sa fiu un cantec. acel cantec de mai sus. daca nu as fi nici om nici cantec, atunci mi'ar placea sa fiu fie un stalp de iluminat public, fie un semafor, fie un cracan de'ala de inalta tensiune, pe vreun pisc

despre calatorii

dragii mei, nu'i asa, cum ar veni, va gasesc din ou. azi sunt extrem de scurt. adica in azi'ul de acum, adica. am auzit ceva care suna cam asa:

orice calatorie la dus se face cu tampla sau nasul lipit de geam, in shimb ce la intoarcere este invariabil o zi cenusie.

nu stiu altii cum sunt, dar eu cu siguranta sunt altfel. mie mereu mi s'a intamplat asa. motiv pentru care am sa va urez fir intins si multe amprente nazale pe geamuri

vrabii

ninge asa , mult mult mult, ninge de cind m-am trezit si o sa mai tot ninga, mult mult mult, pina, aaa pinaaa ...chiar asa? pina cind poa' sa tot ninga? Bunica mi-a povestit ca mai demult, cind era ea tinara si copiii ei erau mici (adica tatal meu si surorile lui mai mari) a nins asa de mult, incit nu putea iesi din casa. Au reusit sa iasa cu ajutorul unui vecin, care a facut tunel cu lopata. Mami zicea dimineata ca la ea in curte zapada e de 15 cm. Sigur acum e si mai mare, ca a nins toata ziua. 

nu trebuie sa ma mai gindesc la vin fiert.

trebuie sa ma gindesc la ce am eu de facut in momentul asta. iar eu in momentul asta nu am de fumat o tigara si nu am de facut pipi si nu am de vorbit la telefon zece minu...cinci minute, macar cinci, dar ce zic? un minut ar fi de ajuns, un bonjur si ...nu asta am eu de facut acum. 

Am o gramada de treaba. 

In tuica am pus asa: o lingurita de miere de albine (zaharisita), trei boabe de piper si jumate de pachet de condimente pentru vin fiert. nu stiu de ce am pus condimente de vin fiert. 

si am mai pus si un strop de apa, ca sa nu ia foc alcoolul in ibric. 

oricum , ideea era ca nu e buna tuica fiarta cu fel de fel de prostii in ea. 

gata, ne gindim numai la munca. numai si numai si numai si numai la munca.

eram in centru azi, in drum spre serviciu (apropo azi e alt azi, nu cel din primul paragraf, pe care l-am scris ieri) si ascultam in casti nush ce radio (romanesc): viscol, tren deraiat din cauza viscolului, zboruri anulate din cauza viscolului, masini blocate de viscol pe dn1,troiene, oameni carati cu salvarea, armata mobilizata la curatat zapada (adusa de viscol). mi-am scos castile. cerul deasupra mea era albastru. nici urma de nor, niciun fulg, muuult soare! si intr-un copac ciripeau niste vrabii. 

hai, asta-i tot pe azi. 

muzici:

5 minute va rog

pai sa va explic: 5 minute va rog! numai 5 minute!! lasati'ma sa stau intr'un borcan de sticla ranforsata. stiti voi, din ala cu tevi metalice frumos vopsite si cu caneluri la capete, cu cauciuc pe jumatate sa absoarba toate socurile pamantului. azi am plecat de acasa putin mai tarziu, am si io motivele mele. m'am pregatit, m'am schimbat, baut cafeaua si iesit afara sa fumez o tigara (probabil chiar in ordinea asta). umm....pai cand am deschis usa sa mi se inchida in ochi. io's mai puternit si o deschid. stand asa pe balcon sa fumez si cafez, vedeam valuri valuri (deci da, valuri valuri, nu exagerez deloc...de fapt erau fasii) cenusii, ca o zebra. numai ca aici erau asa: una cenusie prin cealalta vedeam ce e de fapt afara: case, masini, fara oameni. nimeni nu statea afara. pana mi'am luat sosetele si incaltat, cautat cea mai mare si extrem de important - ranforsata umbrela si m'am pregatit psihic sa ies, se oprise. apa doar. pocinogu calvaros de kilometraj pe ora dadea inainte.

cand am ajuns la gara era soare. si destul de caldut asa, nici macar nu m'am incheiat la geaca. asta pana cand am dus cafeaua la gura si am vrut sa'mi aprind o tigara. pesemne ca butonul on/off se sucise intre timp. am apucat numai sa'mi aprind tigara, inchei geaca si bag intr'un borcan din asta. in fata mea era soare, in spate era un ....ermm....gri inchis cu tenta verzuie inchis, cam cum e avocadou' ala strivit da' ceva mai inchis. da' peste era curcubeu. doi la numar, frumosi concentrici. minunaat, ce frumoos, hai sa ne basim cu totii ca'i vedem iarasi pe domnii cur si beu. ma intorc din nou cu fata la soare si vad aceleasi fasii. imi scot manusile sa scot telefonul sa fac repede un filmulet. n'am mai prins chiar potopul pentru ca a trecut cumva. vedeti si voi ce'am mai reusit sa prind pe sticla. totul a durat cred mai putin de 5 minute. extinse totusi parca de niste porti galactice..

apoi ce aflu? ca "stimati telespectatori, dorim sa va informam ca in intervalul orar cuprins intre 10 si 11 (a se citi zece si unsprazece) ale diminetii va sfatuim (ca altfel va ia mama dracu') sa stati in case sau in orice alte incaperi realizate de misticii haiduci ai apelor deoarece in perioada mai sus mentionata cerul, apa, vantul, piatra, si cam tot ce e cuprins intre aceste stari naturale se vor dezlantui. atentie, meciul va dura numai o ora, nu'l pierdeti!! tineti aproape"

mi'a venit trenul intre timp, m'am urcat, iar acum tocmai ce termin de scris povestea uitandu'ma cum geamul de la tren e mai tare ca apa, piatra si vantu'. tot al lor ce'i drept.

editat intarziat, mai jos va rog, filmuletele. 

2 observatii mici

prima este referitoare la ele, la dame, sau, dupa cum ziceau altii, pasarici: pantofii's ca unghiile. stiti voi ca unele fete au unghii scurte, altele mai lungute asa, altele chiar lungi. e, dintre astea lungute, unele's patratoase asa cumva, altele ascutite. stiti la ce ma refer. ei bine, ce'am vazut eu (pe trenuri) e asa: cine poarta pantofiori si cizmulite ascutite, are si unghiute ascutite. cine le are asa mai patrate, asa le si poarta. sa fie oare o coicidenta....errmmm.....habar nu am..

a doua este despre piele si picioare: n'ar fi tare daca am avea aceeasi piele pe care o avem pe coapse si gambe si pe restul corpului? adicatelea, iarna cand e frig, luam o pereche de pantaloni si atat. si nu ne e frig. mai sus in schimb.....pune tricou, camasa, plover, geaca, fular, manusi, mai stiu si io ce....pai cum vine asta?

oricum, ambele observatii sunt de'a dreptul cretine. si de asemenea ambele cu explicatii stiintifice, logice si rationale.

unghii patrate pe piele de coapsa va urez!

limbi pentru buci

de data asta incep de la coada la cap. anume faptul ca ai studiat la harvard nu te face mai destept. te face in schimb, scriptic mai apreciat. 

si in ordinea firesc inversa merg mai departe afirmand ca mereu trebuie sa pregatesti limbi suculente pentru buci paroase, creponate si imputit-statute. pentru ca nu e de ajuns cum faci ce faci, trebuie sa invelesti cacatul intr'un staniol lucios si frumos mirositor. ca pentru simturile incantate alte gaitelor sus puse. nu e rau deloc sa faci asta, toti facem asta in mod constient. dar parca uneori in discutii cu mici sefi de deasupra nu s'ar mai necesita staniolul parfumat sub cacatul aburind.

si in incheierea de inceput, incep prin deja celebra iterpretare: nu stiu altii cum sunt dar eu nu sunt asa. mi'e greu cateodata sa vorbesc depre cacat stiind ca e cacat, si cealalta pereche de ochi stie ca vorbim despre cacat, dar amandoi ne prefacem ca nu stim nici unul ca de fapt stim ca despre cacat vorbim. si in definitiv nu despre cacat vorbim, ci despre transhumanta unui produs finit prin caile miraculoase si impielitate ale unui organ dotat cu cortex, in urma caruia se exfoliaza un defunct de natura fecaloasa.

NB: aici am aberat cu buna stiinta.

dobitoci retroactivi

1. stii ce ma surprinde? ca tot aud din stanga si'n dreapta ca "ce astept", sau ca ce vreau in schimb, sau ca ce interese ascunse am, sau ce viclenii am...nu se poate sa mai existe oameni pe lumea asta care sa fie pur si simplu si atat? eu cred in naivitatea mea ca oameni din astia inca mai sunt.
2. sunt plin de spune, acrit pana la refuz, si plin de venin in ochi, negru'n ceru' gurii, cu o scobitura in loc de inima, si o umbra in loc de suflet
3. punctele 1 si 2 nu stiu de cand au aparut, cand au  aparut ele pe retina. le'am gasit acum nepublicate si le'am dat pe post.

solzi, branhii si pene

si uite asa, asteptam parca si nu prea....momentul asta in care am sa ma trezesc intr'o dimineata cu o dorinta arzanda de razvratire. ca un om pseudo-normal la creieri ce ma pretind a fi, vreau sa cred ca nu e nimic iesit din comun sa dorm si eu cu geamul deschis. nu mi se pare normal sa imi fie frig peste noapte.

imi place in mansarda, e frumos. mai ales cand ploua. dar nu cand ploua 3 zile la rand. si nu cand bate vantu' de iti da o senzatie inconstienta in somn de a'ti intinde cortu' in casa, in caz ca zboara acoperisul, sa nu ramai totusi in curu' gol.

m'am trezit cu solzi pe mine, ca sa pot s'alunec prin apa. cu pene si fulgi ca sa nu ma ud. branhii mi'au aparut peste noapte. astept sa'mi iau zborul prin troaca ploioasa

intalnirea "altfel"

cum am mai spus eu de cateva ori, sunt si nu sunt asa un mare fan al tehnicii. adica imi citesc mailul des, ma uit pe net dupa mersul trenurilor, caut informatie, trimit informatie, pierd o gramada de timp, sunt dependent de internet, mi'am luat un telefon d'ala fara taste si cu ecran care stie sa faca mai multe decat stiu eu sa'i dau sa faca dar pe care l'am abandonat pe raft si m'am intors la telefonul meu invelit in cauciuc si  rezistent la toate intemperiile la care il supun, folosesc calculatorul, si tot asa. 

dar, ca intotdeauna exista un dar! n'am sa renunt la lucrurile alea marunte, vechi, si pline de personalitate. adica am sa continui sa scriu carti postale, scrisori, sa trimit pachete surpriza, sa merg pe jos si sa folosesc o harta pentru directii, nu un gps, probabil multa vreme de acum inainte. as spune niciodata dar niciodata ca si intotdeauna e un cuvant parca puternic.

acum vine si intrebarea magica: de cand avem telefoane, internet pe mobil, filme pe ipod, senzori care sa ne conduca masinile si alerte despre ce am uitat sa cumparam, v'ati dat vreodata intalnire cu cineva, intr'o anume zi, intr'un anume loc, la o anume ora? dar fara sa aveti vreo posibilitate sa il/o anuntati daca nu mai ajungeti, daca intarziati, daca, daca, daca, daca?

adica acum cunosti pe cineva, iar atunci cand trebuie sa pleci ii spui: "hai sa ne vedem marti la 8, in barul ala". atat. fara telefon, fara mail, fara adresa, fara nimic altceva. daca nu vine, daca nu vii, daca se intampla ceva, aia e, nu stii cand si daca il/o vei mai vedea. eu am facut asta.

in alta ordine de idei, am observat un lucru: de cate ori intreb pe cineva de adresa lui/ei, primesc emailul. iar eu comentez ca nu emailul l'am vrut, ci adresa. emailul nu e o adresa...

si voi sau numai eu??!?

intru in lift. odata cu mine, alti oameni. eu: ma uit la ce pantofi poarta, cum ii stau pantalonii, oare sunt asortati sau nu, ce are in mana, o mapa, aham. scrie ceva pe ea? da. ce? citesc repede. are camasa calcata? are dresul rupt? da' pantofii is murdari? cum ii sunt mainile? dar unghiile? are cercei misto? oare ce parfum foloseste? i'a sunat telefonul. sau il verifica in mod constant. ce tigari fumeaza? hmmm...au filtru galben, n'am mai vazut asta. oare ce tigari sunt? e de 2 ori cat mine....moaama ce mare e fata asta, pfff. poarta mai mult ca mine la pantof. 

apoi am ajuns la etajul 3 si iesim din lift, dar am vazut deja destule. 

stau afara la o tigara. lumea intra si iese in cladire. ce rucsac au in spate? si de ce merge asa stramb? dar de ce vorbeste asa de tare? nici macar nu pot sa inteleg pentru ca nu vorbeste clar. uite, ca e atent data cu creion pe la ochi. cealalta are clar prea mult machiaj. el e vopsit in cap, e prea dubios. i s'a terminat gelul cand sa se dea si pe la spate, sau asa e in program azi, doar un smoc in fata? cum sa porti pantofi albi, luciosi? sau cum sa porti pantofi de lac la blugi si tricou? ca sa nu mai vorbesc despre slapi, pantaloni de trening si camasa, peste tricou, ROZ!!!

apoi se termina tigara, intru in lift, si citesc alte dosare, hartii, vad costume neasortate, pantofi marimea 55 si din nou, camasile roz.

sa ma ingrijorez sau nu?

ce faci?

azi m'am intors cu colti sa musc din cefe

intrebarea banala "ce faci?" intrebata aiurea'n tramvai. in loc de un simplu salut, primesc "salut, ce faci?". pai daca chiar te intereseaza ce fac, intreaba'ma ce fac. da' nu ma intreba ce fac asa aiurea. ca ma enervezi si'ti tai gatu'. ma intalnesc cu lume pe strada si ma intreaba "salut, ce faci?" si trece pe langa mine. renunta la apendicul "ce faci" ca ma scoti din sarite!!

daca eu te intreb ce faci, inseamna ca ma intereseaza. daca nu, inseamna ca nu. punct! n'am chef de conversatii inutile despre "ce faci". cand oare o sa incetam sa facem lucruri doar de dragul de a le face, sau doar pentru ca "asa se face", sau pentru ca "asa face lumea"? niciodata probabil.

asa ca...ce(-mi) faci?

oameni la oferta

sau altfel spus, tricoul, pijamaua si camasa, toate la 10,000

sunt convins ca de multe ori, fiecare dintre noi a vazut un "ceva" intr'un magazin care i'a placut. sa iau exemplul banalului tricou. numai ca, odata ajuns lana exponat, vezi ca e lipit cu inca unul si inca unul. adica 3 in total. dar numai unul e frumos, si'ti place. daca e redus indeasjuns de mult, le iei pe toate 3, si nu'l folosesti decat pe cel de'ti place. dar daca nu? ce faci?

pai la fel e si la oameni. avem multe parti bune - tricoul misto. da' avem fir'ar sa fie, multe tricouri nasoale. pe care lumea nu le vrea. ce facem? nu vrea nimeni tricoul meu roz, nici pijamaua cu dungi, vrea numai camasa in carouri. dar tricoul, pijamaua si camsa sunt toate la pachet. si nici reduse prea mult sunt....

spor la cumparaturi va doresc!!

urât

stiti ce e urât? un barbat beat. stiti ce e si mai urât? o femeie beata. dar stiti ce e muuult mai urât? fetele lor bete. credeti'ma, este groaznic!!!! stau si ma intreb de ce..

judecam deci gresim

cred ca nunumai mie mi se intampla asta: vad pe cineva pe strada, si ma uit la pantofii lui albi. si ma gandesc....aoleu ce praf e asta. apoi mai fac doi pasi, si o vad pe una cu o fusta atarnand stramb asa, ma amuz si merg mai departe. alta data doar aud pe cineva vorbind, si deja masor din ochi.

nu imi place ca fac asta, dar recunosc. eu pun eticheta provizorie foarte foarte repede cuiva. partea buna in schimb, este ca mi'o schimb repejor dupa ce vorbesc cu ei. partea interesanta de'abia de aici urmeaza: odata ce mi'am inlocuit eticheta provizorie cu una pseudo-permanenta, toti suntem fericiti. daca se intampla mai incolo sa inlocuiesc iarasi eticheta....atunci e mai grav. e mult mai greu sa o gasesc pe cea pseudo-temporara de pe unde am aruncat'o.

n'ar fi totusi mult mai bine si mai frumos aca am renunta la cele provizorii? eu unul am incercat, dar nu pot. asa ca le tin pentru mine pe cele provizorii si le impart cu ceilalti pe cele permanente (sau, dupa caz, pseudo-permanente).