adevaruri de la altii

am primit chestia asta de mai jos. io nu mai zic nimic...

"ROSTUL

Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc. Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul

si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".

La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare

pentru vii si pentru morti."

vorbe cu epoleti

si la ei ca si la noi. acum...nu stiu sigur in ce masura. dar in asta cel putin, si in seara asta, mai ales, e fix ca la noi. pai sa va zic, am plecat pe la pranz la bar, iar fix cand am ajuns sa ma urc pe bicicleta, mi'am dat seama ca am uitat luminile acasa. licuricii aia mici de pus la bicicleta, ca raposatele lumini originale ale bicicletei....cine stie prin ce iaduri lumineaza calea cine stie caror sfinti. mi'a fost lene crunt sa urc iar etajele pana in casa, asa ca am plecat. vorba aia, "lasa ca merge si asa". cand am plecat de la bar, era noapte evident. si chiar ma gandeam, sa vezi acuma ce ma intalnesc iarasi cu domnii politistii calare pe pneuri si invartind pinoane. ei bine, nu. nu cu ei m'am intalnit, ci cu cei sub acoperire. o doamna, cu casti in urechi (albe, din alea de ipod), cu pardesiu lung, crem, cu palarie si epoleti. m'a rugat sa opresc (eu crezand ca ma intreaba de cine stie ce directii). opresc linistit, insa dansa, cu o miscare tacticoasa demna de "colombo" scoate legitimatia, exact ca in filme. urma sa imi spuna "anything you say can and will be used against you in the court of law". in loc, m'a intrebat de lumini. pai stiti, cum sa va spun. stiti, eu stau la 2 strazi de aici. si le'am uitat acasa cand am plecat. de fapt nu, nu le'am uitat, ca eu mereu le am cu mine. numai ca sa vedeti, doamna detectiva sub acoperire, eu nu stiam ca o sa intarzii atat de mult. eram sigur ca o sa vin pe lumina. si nu le'am mai luat. dar domnu polititst m'am turmentat, da' sa stiti ca nu mai fac. uitati, nu mint. am logoul de la bar pe tricou, sunt om serios, ce naiba! doar nu o sa imi dati acum amenda, nu? haideti doamna politista sub acoperire detectiv cu epoleti. bine, dar sa nu mai faci! vai doamna politista, cum sa mai fac asa ceva. numai nemernicii aia golani merg fara lumini. si am plecat. 

e a treia sau a patra oara cand dau de ei (de fapt ei de mine) si scap. a mers cu vorba si de data asta. ca si la noi. cum era odata, acum nu stiu daca inca mai merge, numai cu vorba. cred ca inca merge totusi. 

o sa port lumini sub acoperire de acum inainte, si o legitimatie de licurici in buzunar. 

trenuri inimoase

oamenii vorbesc unii cu altii. unii mai frumos, altii mai putin frumos. incercam acum ceva timp aici, sa argumentez de ce tipa unii oameni la alti oameni. mergand pe aceeasi idee, revin si sustin urmatoarele: fiecare cuvant pe care il rostim catre cineva, este ca un vagon. care altatuieste in final un trenulet, plin de incarcatura. ce fel de incarcatura? pai, pe langa una informativa, mai este si una spirituala. punem acolo in vagoane tot felul de insemnataturi, foarte bine alese astfel incat in momentul in care vagonul ala al carui continut e varsat peste nicovala si mai apoi curge prin pori in inimi, cel vizat cel vizat are parte de putin gust din podoabele culese din livada inimoasa a transmitatorului, cum ar veni. problema este ca, uneori, fie din graba, fie din neglijenta, fie din te miri ce, vagoanele astea fie nu sunt incarcate cum trebuie, fie usile lor nu sunt inchise corespunzator, fie gresim destiinatarul, fie in loc de flori punem mere si castraveti murati, fie pur si simplu cineva (altcineva) afla de trenul asta calator si il jefuieste pe ici pe colo, incat destinatarul fie primeste pachete incomplete, fie murdare, fie clocite. 
pai da, acum inteleg. de'asta cateodata noi, oamenii, nu ne intelegem unii cu altii. iar daca nu suntem indragostiti, ca in exemplul mai sus mentionat, facem misculatii cu trenurile astea. si uite asa o intreaga afacere, asta cu trenurile. 
ma gandeam sa ma fac mecanic de o locomotiva de'asta inimoasa, si la fiecare tren sa verific cum trebuie foaia de parcurs. oare s'ar schimba ceva? 

artisti impachetatori

fiecare dintre noi este un artist intr'un anume fel. numai ca nu stim. sunt convins ca fiecare dintre noi facem neste chestii mai bine decat muuuulti altii. mai devreme sau mai tarziu toti calatorim. fie cu avionul, in care vrem un singur bagaj de mana, sau mergem la munte sa ne cataram, si vrem si cort, si coarda, bucle, carabe, haine si mancare intr'un singur rucsac, sau in general, cat mai multe lucruri marunte intr'un spatiu carator cat mai mic. iata un exemplu mai jos, un nene care reuseste sa'si puna haine cat pentru o saptamana jumate intr'un ghiozdanel aproape ca cel de scoala.