oamenii vorbesc unii cu altii. unii mai frumos, altii mai putin frumos. incercam acum ceva timp aici, sa argumentez de ce tipa unii oameni la alti oameni. mergand pe aceeasi idee, revin si sustin urmatoarele: fiecare cuvant pe care il rostim catre cineva, este ca un vagon. care altatuieste in final un trenulet, plin de incarcatura. ce fel de incarcatura? pai, pe langa una informativa, mai este si una spirituala. punem acolo in vagoane tot felul de insemnataturi, foarte bine alese astfel incat in momentul in care vagonul ala al carui continut e varsat peste nicovala si mai apoi curge prin pori in inimi, cel vizat cel vizat are parte de putin gust din podoabele culese din livada inimoasa a transmitatorului, cum ar veni. problema este ca, uneori, fie din graba, fie din neglijenta, fie din te miri ce, vagoanele astea fie nu sunt incarcate cum trebuie, fie usile lor nu sunt inchise corespunzator, fie gresim destiinatarul, fie in loc de flori punem mere si castraveti murati, fie pur si simplu cineva (altcineva) afla de trenul asta calator si il jefuieste pe ici pe colo, incat destinatarul fie primeste pachete incomplete, fie murdare, fie clocite.
pai da, acum inteleg. de'asta cateodata noi, oamenii, nu ne intelegem unii cu altii. iar daca nu suntem indragostiti, ca in exemplul mai sus mentionat, facem misculatii cu trenurile astea. si uite asa o intreaga afacere, asta cu trenurile.
ma gandeam sa ma fac mecanic de o locomotiva de'asta inimoasa, si la fiecare tren sa verific cum trebuie foaia de parcurs. oare s'ar schimba ceva?
pai da, acum inteleg. de'asta cateodata noi, oamenii, nu ne intelegem unii cu altii. iar daca nu suntem indragostiti, ca in exemplul mai sus mentionat, facem misculatii cu trenurile astea. si uite asa o intreaga afacere, asta cu trenurile.
ma gandeam sa ma fac mecanic de o locomotiva de'asta inimoasa, si la fiecare tren sa verific cum trebuie foaia de parcurs. oare s'ar schimba ceva?
