incertitudine

 azi de dimineaţă 

 chiar când m'am trezit 

 trebuia să vină 

 dar n'a mai venit 

  

 mâine dimineaţă 

 când mă voi trezi 

 poate, cine ştie 

 totuşi, va veni 

o fi delft?

Acuarelă - Ion Minulescu

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână…

dansati?

daca tot ma dau cu muzica, macar sa mai impart si cu altii

de la altii - cuvinte pe note

mi'am adus azi aminte de ea. e foarte frumoasa. poezia e aici

1 masca 2 muscate

ok oameni, hai sa lamurim ceva: ce consideram de fapt ca fiind o masca?
v'astept cu raspunsuri

sondaj

toti cei care cititi, habar nu am cine, cati, unde, cum, de ce, in ce fel, s a m d cititi, dar sa revin, toti cei care cititi, faceti'mi un favor: intrebati 5 oameni din viata voastra

"cati oameni sunt frustrati din cauza ca sunt singuri, cati accepta situatia, cati o ignora, si cati fac ceva sa iasa din situatia respectiva?"

mai bine 10 oameni, sa fie mai simplu la calcule. 

dati'mi un mail cu sondajul, nu'mi trebuie nume. vreau numai sa stiu din curiozitate. promit sa centralizez totul intr'un post.

si eu o sa fac acelasi lucru, sper sa aflu cat mai repede.

polimeri pe raft

aserara dupa ce m'am pus sa dorm, somnul cumva lipsea sa vina. brusc, nu stiu de unde, mi'a venit un gand concretizat in cutiute de plastic, rotunde, albe unele, altele transparente, cu capac ce se infileteaza, rosu. marimile....pai...marimile difera, evident. dupa nevoile fiecaruia, si mai mult, dupa capacitatea fiecaruia de a stoca. ce? pai simplu: amintiri. la fiecare in inima exista acolo o usa secreta, a carei chei cateodata fuge de nu o mai gasim, fugarita fiind de capacele sub care intamplarile au redevenit efervescente, inca mai au ceva de spus. sa fugim dupa cheie? sa o gasim? sa ne uitam care sunt capacele care, sub efervescenta timpului au fost metamorfozate? merita oare? chiar, cate cutii are fiecare? da' fiti sinceri! io am 5 complete, la una inca mai lucrez. pe restul de pe raft imi e greu sa le vad, oricum am cateva de rezerva. se zice ca intotdeauna e bine sa ai un plan de rezerva. nu prea cred eu in asta... de fapt...ca sa fiu sincer, nu stiu ce e mai departe de raftul cu numarul 17:48|30.08.2010. sau, altfel spus, cu numarul: 15242400. si cred ca unele cutii sunt transparente iar altele sunt opace. dar toate albe (chiar si cele transparente, au o tenta albicioasa), cu capace rosii. fara eticheta. cam de 4-5 cm inaltime, iar in diametru vreo 2-3 cm. 

....

se mai intampla din cand in cand sa intre altcineva in camera sa se uite pe raft, sa ia o cutie la intamplare si, din curiozitate sa o deschida sa vada ce e inauntru. 

- Sunt goale toate!
- Nu ti'am spus? sunt goale. 

- Pai si atunci de ce le pastrezi?!?

- Poate plec vreodata undeva, si am nevoie de cutiute mici, inchise etans, albe, cu capac rosu, de diferite dimensiuni, dar in general mici. Pentru sampon, sau crema. Nu avem  voie in avion cu lichide decat in cantitati foarte mici.

- Si de ce le tii pe raft?

- Nu le pot pune unele peste altele, sau mai rau, unele in altele. 

- De ce nu?!?!? (de'a dreptul intrigata)

- Pentru ca.....pai...uite, un exemplu: nu poti sa pui laptele de corp si samponul in acelasi recipient, nu?

- Nu, dar pot fi spalate si refolosite.

- De acord, dar ramane mirosul.

- Da, asa e, ai dreptate. 

- Plus ca, de exemplu, laptele de corp hidrateaza pielea, o face mai moale. Samponul spala. Plastic vorbind, balsamul e de bine, samponul e de rau. In aparenta. Ca poate te spala de ceva rau, ca de exemplu fum de la gratar. 

- Interesant, cred ca o sa incerc si eu sa nu mai amestec.

- E un inceput.
si cand te gandesti ca ei nici macar nu ii place gratarul

....

copii, cutiile nu se pot spala. oricat am incerca. incercati daca nu ma credeti. va recomand cea mai buna solutie de curatat: se numeste timp. ne vedem la curatatorie, pentru ca toti suntem ambitiosi, nu? sau mai bine, haideti sa ne vedem la raft, este in camera din spatele intrarilor. daca nu stiti care intrari, ziceti'mi, si va spun.

ma duc acum pana in spate, ca am auzit un zgomot, ce'o fi?

cat la mie?

ca tot vorbim de masti, sentimente, aiureli, lucruri pe care multa lume le stie dar le ignora, cati la mie?
si atentie, nu am zis cati ca mine?

cat la suta?

pe drumul dintre barurile in care a fost asta seara ma uitam in jur si ma intrebam cati oameni sunt singuri, si in cati dintre ei apare sentimentul de frustrare? cati accepta situatia, cati o discuta, cati o ignora, si cati o ascund sub pres?

habar nu am. probabil nici nu o sa aflu vreodata. 

fragmente

tot primele impresii. cred ca si maine, si poimaine, si dupa o luna tot primele or sa fie. macar acum am niste poze. si mai mult decat atat. m'am conectat la zi si la noapte. m'am incarcat din zi si din noapte. viata de dupa munca aici, cu atat mai mult viata de noapte e incredibila. rusii pe care i'am tot vazut aseara in jurul nostru parca erau mai putini. oricum, destui. ceea ce nu e rau. din nou, un amalgam foarte interesant si in ce'i priveste pe oameni. ce am vrut sa spun mai deunazi cu vodca si ikea, e foarte simplu: o puternica influenta ruseasca pe de o parte, o fuga catre vest pe de alta parte. teritorii ocupate, culturi amestecate, amestec de idei, trairi perceptii si opinii. pe timpul zilei e extrem de usor sa vezi ambele fete. extraordinar. pe timp de noapte in shimb, situatia e cu totul si cu totul alta. totul este ikea. absolut totul. nu mai vezi nici o cladire influentata metafizic si caramidistic. totul se transforma. cluburi, baruri, terase, gherete cu hot-dogi, kebabi si alte oratanii. inainte sa vin aici, habar nu aveam la ce sa ma astept. dupa ce am vazut, mi se pare incredibil. nu e urat, nu e frumos. doar este. multe de facut aici. totusi, am doua dileme: nu stiu cum sa caracterizez orasul, si cealalta este ca am incercat sa gasesc ceva specific orasului, si n'am reusit. fie e vodca fie ikea. mai caut. si mai am o observatie: am vazut fie fete frumoase, fie urate. parca nu exista o cale de mijloc aici. zgomotele pe care le scot cand vorbesc cred ca as putea sa le asimilez cu cele facute de pinguini, daca vorbesc finlandeza. nu inteleg decat vocalele pe care mai aud din cand in cand. e un loc ce merita sa fie vazut. interesanta este tendinta baietilor de a se imbraca sub influenta parca a celor de la kiss, cu pantaloni negri, stramti. cu bocanci cu talpa groasa de 15 cm, colorati pe fata, cu parul pe comanda facut astfel incat sa stea in mod constant la 2.5 cm de ochi, intr'un strat uniform, tapan si maiestuos. nu stiu exact ce e dincolo de par si nici ce e dincolo de par nu cred ca stie ce e dincolo de par, dar pe partea cealalta. cred sunt baietii astia emo, sau cum ii cheama. simpatici. foarte tare mi se pare ca poti sa mergi cu sticla de whiskey in mana pe strada, nimeni nu te intreaba de sanatate. poate numai daca ai pune 2 cuburi de gheata intr'un autentic lagavulin. excelenta combinatie. un balamuc organizat cu perdea pentru tantari. 

helsinki: vodca si ikea

scurte prime impresii: cel mai mind fuck oras pe care l'am vazut pana acuma. aeroportul, aproape gol, putin populat. simti ca esti intr'un orasel mic. drumul pana in centrul orasului trece prin padure. intuneric. autobuzul merge pe autostrada cu 120km/h.  hostelul. nu exista receptie. intrarea e printr'un gang. coduri la fiecare usa. tastezi un cod, intri. mergi la camera, tastezi codul, usa se deschide. ecran mare in camera cu numele noastre afisate. camera. vagon de tren rusesc. cu baie ikea. jumatate din camera este ikea, cealalta jumatate vodca. foarte tare. hi-tech de asemenea, desi hostel. orasul. mind-fuck. este la jumatatea distantei intre ikea si vodca. o combinatie incredibila. cladiri masive, mari si multe. langa altele, cu lei la intrare. coloane grecesti. cladiri fara balcoane. drepte. crem. mari. am zis mari? mari. se conduce extrem de repede. o viata de noapte incredibila. oameni peste tot. mai mult de jumate beti morti. multi rusi. calmi. pasnici. de treaba. dubiosi. foarte multe palarii de cowboy. statui. de departe cele mai neobisnuite statui pe care le'am vazut vreodata. 3 musculosi goi ciocanind pe o nicovala....ne'am uitat luuuuung la statuia aia..n'am inteles nimic. arata excelent. hectic. agitat. infocat. combina atat de multe lucruri, stiluri, culturi, organizatii si perceptii. frig. finlanda se numeste tara celor 1000 de lacuri. io cred ca de fapt se numeste tara celor 1000 cele mai neobisnuite statui :)

bulevardele sunt impartite jumate in vodca, jumate in ikea. cluburi, multe baruri. muzica buna, peste tot. boxe afara. mancare ft scumpa. inca nu am reusit sa aud cum suna finlandeza. un amalgam incredibil de concepte. poze n'am acum, maine vin cu ele. 

de la altii - unde sonore

unii poate il stiti, altii nu. oricum, merita!
ah, si inca ceva:

azi si maine

el:  traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima
ea:  dar ce te faci cand cheltui totii bani crezand ca e ultima si te trezesti tostusi a doau zi si constati ca mai e cel putin una?

raspunsul este cu drept de autor

brusc

am vazut o fata. slabanoaga. inalta. delicata. gingasa. cu zambet patrunzator. cu maini de inger. si corp de zeu. stie careva unde s'a dus?

extraterestri in tren

intotdeauna m'am uitat cu interes la cei care, in timp ce calatoream cu trenul, scoteau un pix si un carnetel, sau o orice alta forma de extraterie magica pe care o foloseau probabil pentru aceleasi scopuri ca si mine, anume in a'si asterne pe o suprafata cvasi-plana ce initial e intr'o forma incretita. totusi, eu ma uitam discret. sau cel putin asa mi se parea mie. as putea sa ii descriu, pe rand, si apoi impreuna. dar mai bine ma duc in padure. ah, era sa uit de imbecilul nesimtit fix din fata mea.

fericirea se masoara in câini

desi azi noapte a luna s'a umplut cu tot ce a gasit intr'o perioada de plus minus niste timp, am reusit intr'un final sa adorm. puteam sa citesc la lumina felinarului din cosmos. luand in considerare magistratura pluri fatidica de aseara, azi de dimineata cand m'am trezit ma asteptam sa am nevoie de cateva armuri si oaresice greutati pe care sa le atasez de exterioru'mi in speranta ca asa macar o sa am ceva mai multa stabilitate. dar, cum desigur nu era de asteptat, am ramas placut impresionat de razele cercului frate de peste noapte, care lumina sfios si bland. am fost pana la aeroport sa culeg un cercetas, si sa'l indrum printre fumurile cafenelelor si buricelor dezvelite si rosu luminate in penumbra diminetii, la culcusul lui temporar. asteptand in aeroport, am vazut o chestie poate putin iesita din comun. un anume calator, X pe numele lui, pe langa bagajele de spate si cele pe roti, mai avea si unul, viu. atat de viu, incat in momentul in care i'a dat drumul din cusca, a fost cel mai fericit suflet din aeroport, cred. era (probabil ca in continuare este, nu cred ca s'a metamorfozat in vreun fel, desi probabil ca ar fi vrut) un catelandru. am avut si eu doi caini pana acum, da' probabil ca nu am fost atat de atent la ce reactii au cateodata. e foarte frumos sa vezi bucuria pe unii oameni, cand se revad dupa un timp, dar este absolut exceptional sa vezi bucuria unui caine care isi revede partile din familie plecate. sa fi fost oare fericit ca nu mai zbura, si ca era afara din cusca? nu cred. in ce am putea masura fericirea? pai, cred ca un inceput ar fi in caini...

blogări metafizici

stiti ce am visat eu acum ceva timp? ca aveam un blog pe care scriam. nu stiu ce scriam, nici de ce, nici pentru cine. si il citeau oamenii mari. acolo in vis la mine, erau oameni mari, care aveau treburi importante. si, din cand in cand, pe sub nas asa, imi mai faceau cate o vizita. n'am reusit sa vorbesc cu nici unul. o sa ma pun sa dorm, acuma in drum catre casa, poate ma intalnesc iarasi cu ei. intr'un plan metafizic si atemporal.

radacini pentru stătut

ziceau niste baieti destepti pe la holiud de apocalipsa. au facut chiar si un film, 2012 parca. cred ca au gresit. trebuia sa se fi numit 23.08.2010. atat. io am senzatia ca pomii de aici, au radacini pana in australia. casele, daca te uiti cu atentie la baza lor, acolo unde se infig in pamant, langa piatra cubica, printre nisip si plante, iarba si muschi, au ceva. blocurile astea inalte, langa marmura intrepatrunsa in pavaj, fix langa pardoseala, la fel, e ceva acolo. apare peste tot, in diferite forme. dar miezul e acelasi. cand e soare si cald, se ascund parca. nu mai sunt asa in vazul tuturor. se feresc. alta data, cand ploua, se hranesc. asteapta cuminti, potolite si calme. noaptea, dorm. asa cred. ce sunt? poi....radacini. toata lumea are radacini aici. era o vorba, bani albi pentru zile negre. aici cred ca a fost transpusa in radacini pentru statut. care statut? asta, de a sta pe pamant. si nu oricum, ci infipt. si dimineata cand am plecat, si pe seara cand m'am intors de la munca, am prins fereastra. cea care trebuie, sa ajung uscat la munca, si nespulberat acasa. eu cred ca pomii astia sunt veterani. de departe. din cauza vantului. cateodata e un nemernic neastamparat. cred ca isi incarca bateriile pe mare, de la aerosoli, si le consuma intr'un mod nerational pe noi. si iarasi e in cardasie cu paleta de gri de sus. ce vina avem? si tiglele? ele cu ce'au gresit? mancarea ca bautura, da' io cu cine votez?

a great mind-fuck

din curiozitate, din recomandarile unora, din avertizarile altora, si, repet, din propria'mi curiozitate am decis sa merg si eu sa vad inception. dupa o sambata ajunsa lenesa, desi propusa productiva, pe seara am zis gata, ma duc sa'l vad. cred ca aveam asteptari de toate felurile de la film, dar toate au fost spulberate in primele 10 minute, in care nu am inteles absolut nimic din ce vedeam. apoi, usor usor, au inceput sa ma doara nervii capului. o singura data mi s'a intamplat sa visez ca visez. un nivel dublu, pare'se. cum am ajuns in al doilea, ce faceam, cum m'am trezit, ce s'a intamplat mai departe, habar nu am. nu mai tin minte, nici nu cred c'am stiut vreodata. mi'as dori oare sa visez, si sa visez ca visez? cred c'as vrea sa incerc. oricum, este de departe cel mai "mind fuck" film pe care l'am vazut vreodata. o jumatate de ora dupa ce'am iesit de la film am fost mut. oare cati dintre noi s'au gandit atat de mult la lumea viselor? cati dintre noi stiu ca exista 3 tipuri de vise? cati pun accentul pe vise?
clar e un film fantasmagoric, dar pornit de la o idee, care a copt si s'a transformat intr'o inmaginatie bolnava, obsesiva si urmaritoare. mi s'a parut un film exceptional. sunt de asemenea convins ca foarte multi dintre noi avem momente in care, inainte sa adormim, ne gandim la ceva anume, si ne dorim tare mult sa visam acea intamplare, dorinta, presupunere, etc. de ce? pai simplu, toti stim ca in vis suntem liberi. numai ca, probabil in marea majoritate a cazurilor, ne gandim la ceva inainte sa adormim, si visam ceva cu totul diferit. cati dintre noi sunt zmei in vise? cati sunt feti frumosi si cosanzene? si, mai ales cati isi aduc aminte? copii, aveti grija, nu confundati realitatea virtuala cu cea reala. care oare o fi mai puternica? io zic sa ne uitam in jur, sa vedem cine traieste in ce realitate si in ce masura sunt constienti de asta? spalati'va pe maini inainte de culcare!
mai vreti un mind-fuck? iata'l: requiem for a dream brrrrr

de la altii - unde sonore

de duminica, inainte sa ne dam seama ca de fapt chiar e duminica, shhhhh

de la altii - ganduri

"intamplarile care merita povestite au fost traite cu adevarat"
tudor octavian

papusi vs. acordeon

sambata toata lumea stie ca e zi de piata. ace, brice si carice, lame si chiloti de dame. cascaval, chiloti, cuie, peste, carne, flori, sampon, ruj, paine, ciorapi, dresuri, stroopwafel, cafea, nechezol, portocale si banane salbatice, piersici neimblanzite, zmeura inmugurita, pasta de dinti, sireturi pentru pantofi, panglici, cd-uri, pungi, zmei, cosanzene, pana si praslea apare in peisaj. biciclete, multe biciclete, de toate culorile, marimile, natiile, pentru oameni, caini si pasari. cu doua roti, trei, patru. in paralel, in linie, cu frane albastre, cu pinioane mov, si becuri rosii. cu multe coarne, plastice si embleme. copii de toate varstele, in toate scutecele modificate genetic sau nu. tarabe cu prelate galbene rasucite la partea superioara, atarnand melancolic in bataia vantului, si taiate ondulat la partea inferioara. sprijinite pe schelete metalice imbatranite de timp, dar imbarbatate in fiecare saptamana. obosite dar in acelasi timp in forma maxima. placile de lemn pe care spirija lazile de plastic sunt cocarjate de greutate, strangulate de fructele ingramadite, care striga sa iasa

 la suprafata. sub placile de lemn, alte schelete metalice. marea lor majoritate trec neobservate. cateodata le observa cineva, si ele se bucura. lume trece, lume vine. este un balamuc pseudo-organizat de mare exceptie. trebuie incercat, si o data inceput, devine dependenta. este cumva ziua si locul in care trebuie sa vezi ce mai e nou, ce mai e vechi, ce iti trebuie pentru urmatoarea saptamana, ce iti trebuie pentru saptamana ce a trecut. desi, este un ritual care, in aparenta se repeta in fiecare sambata, in fiecare sambata e diferit. tot umbland de colo pana colo, am dat si peste alte doua lumi, destul de paralele cu ce era in jur. fiecare zbiera sa fie auzita, sa isi faca loc in marele univers de langa, sa nu treaca nimeni neobservat. am stat o perioada de timp si le'am ascultat galagia tehno-redactata. minunata! atat de diferite, si atat de patrunzatoare. ambele. am stat pentru cateva secunde sa ma intreb de unde vine fiecare, am renuntat. nu vreau sa mai etichetez imprejurimile'mi. doar asculta. primeste. bucura'te. v'am zis de vreme? geniala. vremea lor, cand a venit. a fost bine. vant maxim la babord!

troc poc

e cineva care ar schimba o persoana pentru alta persoana? care ar da pe cineva pentru altcineva? un troc, un "simplu" troc?

felinare in barci

vineri. seara. sfarsit de saptamana. sfarsit de inceput, parca asa se zice. m'am intors din concediu acu' o saptamana, si iarasi am inceput viata calupist corporatista. luni-vineri o bucata indivizibila. am iesit la o bere in centru. intr'un altfel de bar. pe un altfel de platforma. pe o barca. agitatie mare in piata. galagie, zumzet peste tot. oameni de toate mastile, cu toate tipurile de chiloti asortati si neasortati cu ochii. pe barca, pe canal, langa strada, multa piatra cubica, podulete, felinare, mai racoare, fara vant, nici ploaie. doar bere. altfel. alta lume. a nu stiu cata lume. interesant e ca toate lumile astea se intrepatrund cand ne e lumea mai draga. acum doua saptamani eram in alta parte, mai cald, altfel. cu totul altfel. zumzetul de gabroveni cred ca e putin peste cel de markt. poate doar mi se pare. poate ca am ramas eu incantat de stropitorile de la umbrelele de terasa. sau poate iarba nu'mi mai place. cealalta agitatie incepe maine. dimineata. si se termina 5 saptamani in urma. de unde reia coloana sonora o alta lume. tot paralela.

captivanta firea umanoida, totusi. excelenta. fructele, copii, sa le spalati inainte sa le mancati. in rest, fir intins

soareci sub frigider

dupa ce'am avut o noapte scurta, cu multe ganduri, care au tot alrergat prin toata mansarda, iata'ma din nou fara somn, intr'un mod relativ nejustificat. ma intreb cati dintre noi stiu ce vor sa faca? si cati sunt impacati cu ei insisi? intreb asta, pentru ca in ultima vreme am tot dat peste tot felul de masti pe care oamenii le poarta cu mandrie chiar, sper disperarea mea. nu ar fi mai simplu sa fim ceva mai transparenti? cred ca ne'ar ajuta intr'o masura mai mare. chiar ieri am intalnit pe cineva care afisa o fericire falsa. din intamplare cunosc foarte bine persoana, si mi'am dat seama atat de repede ca "lucrurile nu sunt ceea ce par a fi". am incercat sa aflu raspunsul, dar am esuat maret. oare avem masti, ca si haine si pantofi? si le asortam cu parfumurile, ciorapii si chilotii? pietele de sentimente ar trebui sa se inchida, si trairile vandute la promotie in magazin ar trebui sa fie interzise. nu e pacat? pentru ca pierdem din vedere esentialul...

revin cu scotia partea II

ah, si am descoperit un soricel sub frigider, ce sa fac? nu vreau sa il omor, dar am si dubii ca putem convietui in liniste, pt ca e tare galagios noaptea.....nu cred ca ii place muzica de la radio. sau...?

malț si lesbiene

saptamana trecuta am trecut prin edinbourgh. minunat orasul, mi'a placut tare mult. un oras din alta lume. o lume unde burger king trece neobservat, si double-deck'ul te pocneste peste fata iar tu zambesti tembel. un castel pe un deal de unde poti sa tragi cu cornete, cu tevi furate de pe santiere. hartiile pentru cornete le ai de la caietele de la scoala, sau de la lucrari. oricum, caligrafia e mult prea departe. momentul potrivit si locul potrivit reprezinta o poarta galactica. o fractiune de secunda mai devreme sau mai tarziu, si ai pierdut tot. ai trait degeaba. ai visat degeaba. o secunda potrivita si te intrebi ce cauti acolo, sau s'ar putea sa iti para rau ca ai mers prea departe. ce alegi, sa iti para rau ca nu ai incercat, sau sa iti para rau ca te'ai bagat?

dimineata, sau oricand se intampla, cand ma uit in oglinda nu imi trece niciodata prin minte ce inspira fata mea. fata mea cu un aparat foto peste, nici atat. stateam pe un trotuar in centrul orasului, pe strada pe care ei o numesc "royal mile", care strapunge piatra cubica din veceul castelului in canalizarea centrului orasului. eram destul de obosit, dupa 4-5 ore de condus. ma uitam in jur, cu aparatul la ochi, sa vad daca surprind pe cineva impiedicandu'se, vreun domn murdar pe fata, vreun porumbel beat. si in momentul ala vin la mine doua domnisoare dintre care numai una a pozat, sa ma invite la o petrecere de lesbiene. daca nu trebuia sa plec in cateva ore, m'as fi dus. era oare aparatul de vina? sau oboseala mea? poate ca imi sclipeau in ochi lesbianismul si homosexualitatea. m'am ales cu un fluturas. l'am citit apoi in masina. era un teatru lesbianic. sau despre lesbiene. maine de dimineata cand ma spal pe fata, sunt curios ce vad, un lesbian?

parfum de rugina

unde nu'i gluga, e vai de sapca. unde's casti, e vai de trup. si unde e ploaie, e vai de bicicleta. veneam azi de la scoala, pe inserat, si cand am ajuns in fata casei, mi'am legat constiincios bicicleta langa canal. ea fericita. ajunsesem. era inchiderea cercului inceput de dimineata, descuiat lacatul de la lant, incuiat lacatul de la lant. ploua, ploua. pana si directia vantului a indreptat firavii nesimtiti in aceleasi locuri ca dimineata. cred ca s'au inteles, ca altfel nu'mi explic. aceeasi ploaie si dimineata si seara. ti'am zis, s'a inchis cercul. numai ca in acelasi timp s'a deschis altul. eram cu castile in urechi, cu sapca pe cap, cu cei 3000 de mm de rezistenta coloana de mercur la apa presiune pe centimetru patrat de gore-tex, adica geaca aia de ploaie, cu gluga peste, purtat de minunatul continuando al lui jehro. cumva, cum de regula nu mi se intampla, am incuiat bicicleta, cu spatele fiind la strada. ma intorc tacticos, pasesc si mai tacticos, fac doi pasi, si simt miros de rugina si vopsea prin dreptul genunchilor, in dreptul coapselor miros de ghidon, si in dreptul fetei miros de par strans in coc. o domnisoara pe bicicleta aproape mi'a indreptat cozorocul. ea m'o fi claxonat, dar continuando era intr'o pozitie superioara, motiv pentru care restul sunt detalii. m'am uitat lung dupa domnisoara, daca nu cumva era o masina, iar eu ma ridicam pe varfuri, si mai sus. dar nu, ea se departa, eu descuiam usa. cred ca ar trebui sa imi schimb parfumul, ca rugina nu'mi mai place.

scrisoarea lui costel catre costina

"pantofi cu toc....fustite (urasc deja tastele)....rochite...coapse, uite glezna, ti'am vazut umarul, da' n'am balosit prea tare pe el, uite, te'am atins pe gat, ai tresarit, dimineata te mangai pe burta, te pup, tot acolo sunt cu capul, razi, zambesti, radiezi, e cald, ne e frig, ne invelim, ceasu' suna, nu vrem sa ne ridicam din pat, oprim timpul, te magai pe fata, te intorc cu fata la mine sa pot sa te mangai si sa te iau in brate, vrei sa te dai jos din pat ca intarzii la munca, nu te las, nu vrei sa pleci, te imping, te dau jos din pat, te urci la loc, ma ridic, ma impingi la loc, cad in pat, vreau sa ma ridic, te urci pe mine si nu ma lasi sa plec, te gadil, razi, ahhh....ador rasu'ti, imi dai o perna peste fata, incerc sa scap, nu mai pot, nu ma mai gadila, tu intarzii la munca, nu io, da' inca nu e dimineata, de fapt acum mergem la culcare, e inca lumina afara, nu pot s'adorm acuma, am de munca maine, nu vreau sa dorm, nu pot sa inchid ochii, deschizi geamul, mi;e frig, te iau in brate, mi'e cald, ma dezvelesti, ti'am prins umarul, acuma nu mai scapi, oricum sunt mai puternic, scapi, fuck, nu e bine, te'am prins, te iau in pat, muzica e prea incet, e prea departe, nu o aud, care muzica, uite clopotu, se;aude, creca e dimineata, ar trebui sa mancam, nu mi'e foame, azi merem la piata, e deja weekend, a venit luni, vineri iesim, marti am fost deja la concert, nu stiu ce facem de anu' nou, da' io vreau la mama de pasti, n'ajung, sunt departe, esti aici, nu te vad, te miros, imi trebuie aer, ma sufoc, imi trebuie sa innot, ma catar, te gasesc sus in munte, strangem cortu', intram in apa, am baut deja o bere la stuf, e racoare, soarele arde ft tare, pierdem avionu', mergem pe jos pana la prima, te car in carca, fug cu tine in brate si ne oprim in apa, e calda, d'abia a plouat, hai la masa, am terminat de gatit, nu mai am aer, din nou, trebuie sa respir, te'am gasit......respir....."

amintiri din copilarie

cand eram mai mic, prin scoala generala, traia bunica'mea, si mama ma lasa la tara, in vacanta de vara. si de fiecare data cand veneau vinerea (mama cu taica'miu), eram cel mai fericit. apoi, cand venea duminica si trebuiau sa plece, cadea ceru' pe mine. imi ziceau ca vin din nou urmatoarea saptamana, si stateam sa numar zilele ca pe secundele scurse cand esti de cealalta parte a usii de la toaleta, cand trebuie sa mergi neaparat. cateodata se intampla de nu puteau sa vina, si ma suparam tare tare. cand plecau duminica, plangeam intr'un mod constant si sistematic, cu lacrimi de balaur, de o terminam pe mama, care si ea pleca plangand. o perioada indelungata de timp am tot practicat atitudinea asta, pana am inteles ca de fapt ei pleaca, vin, io imi vad de ale mele, ma simt bine si'mi vad de pescuit. eram fericit apoi cand mai veneau din cand in cand. dupa un timp, ceva mai mult, ce'i drept, roata s'a intors, si eu sunt cel care pleaca si vine. rational vorbind, eu stiu ca mama e acolo, si ea stie ca io sunt acolo. si e de ajuns cumva.

trade-off

cat de mult esti dispus sa dai pentru cat de mult esti dispus sa primesti? ce esti dispus sa schimbi pentru cat sunt altii dispusi sa schimbe? cat de departe poti sa ajungi in intuitie si'n fler, ca sa tragi de sforile care ne misca pe toti astfel incat totul sa se miste asa cum vrei tu? ce esti dispus sa dai pentru cat esti dispus sa primesti?zicea o data cineva, "castigi, pagubesti, negustor te numesti". altcineva a venit cu o continuare: "daca supravietuiesti"

cu floarea in intersectie

ai avut vreodata senzatia ca treci brusc (actiunea se petrece numai vara, canicula, etc) de la o senzatie de prospetime data de un dus, gel de dus, ulei de corp, pana si apa de gura te racoreste si mai mult, nu te stergi imediat dupa dus, mai lasi apa sa se prelinga putin, e senzational sentimentul. papucii s-au udat, talpa piciorului e fericita, rade....cum spuneam, ca treci de la toate astea pe un camp unde se treiera graul, soare cat cuprinde, nimic in cap, bucatelele alea mici de spice sunt peste tot in aer, transpiri in nestire, te inteapa strepii prin incaltari, tricoul se lipeste de tine, nu ai unde sa fugi, unde sa scapi, sa te adapostesti intr-o cat de minca umbra, in continuare transpiri, galagie, aglomeratie fonica deranjanta, toate bucatelele alea mici de paie se lipesc de piele indiferent de vointa ta, este infiorator, nu mai ai stare, te mananca toata pielea, te mananca pe ambele parti, atat pe interior cat si pe exterior. Ai da orice sa poti sa intri intr-o apa, curgatoare, statatoare, nu mai conteaza. Mirosul de motorina arsa si gaze evacuate prin toba de esapament cea stramba si ruginita, roasa, rupta, innadita, prinsa cu sarma, omul de la volan este inegrit de soare, nu-i pasa, nu-l intereseaza, nu simte nimic, e total linistit si departe de toate paiele mici, tepoase, ascutite si lipicioase, toate astease accentueaza la infinit, la nesfarsit, nu mai ai scapare.

am incercat pe cat posibil sa iti descriu trecerea brusca de la o stare la alta. poate ca prin translatare si transpunere antitezica se poate asimila cu o gramada din lucrurile de 2 bani care ni se intampla in viata de zi cu zi. important este sa reusesc sa trec peste paiele lipite de piele pe care nu le suport, sa le ignor, si or sa dispara. la papucul ud nu vreau sa renunt, el nici atat, motiv pentru care nu o voi face. nu am de ce.

ia zi-mi, a ai avut vreodata senzatia asta? nici eu nu stiu daca am avut-o, dar inclin sa cred ca din moment ce iti povestesc despre asta.....am fost cel putin aproape de ea.

de ce oare faceam dus in cismigiu si la mine acasa a venit treieratul? la fel e si la tine? sau sunt eu nebun si am luat-o ranza.....si ar trebui sa imi pun floarea la ureche si sa ma duc in intersectie la armeneasca?

am observat o chestie: de multe ori pe muzica ma duce undeva departe....intr-un loc cu soare (fara raze UV) si cu verdeata. este ceea ce trebuie.

scotia 2010 - jurnal de bord - partea I

Ziua 1, 7 august (de fapt 8), 01.08

Am ajuns in locatia stabilita, unde trebuia sa fim cu muuulte ore in urma. Nu am gasit camere acolo unde era stabilit sa ramanem, si am campat. Acum stau in cort, cu laptopul in brate. Ceva mult prea inedit pt mine. Din pacate, trebuie sa ma trezesc maine la 6 jumate, asa ca o sa ma opresc acum din scris. Continui maine cu tot cu gandurile din seara asta. Suntem inconjurati de imbecili

Nbuna

Ziua 2, 8 august, pe la 13 dup’amiaza

Ne’am trezit la 6 jumate, conform planului (o sa revin imediat cu continuarea de aseara), am strans corturile, am mancat, baut cafea fara zahar (ca noi nu am luat si zahar cu noi), si am pornit la drum. Destul de frig de dimineata, iar noi imbracati in sintetice elastice pe trup, moi, reci si plastice. Am trecut prin doua parcuri nationale, iar drumul (de masina, la origine, o parte), extrem de putin circulat. Cand eram mai copilas am jucat un joc pe calculator pe care’l cheama ‘porsche’. Ceva din peisajele alea din joc, cu suisuri, coborasuri, padure in stanga si dreapta, iarba excesiv de verde, castele, ferme, vaci paroase, conacuri din piatra cioplita, garduri din pomi, asfalt de buna calitate care ruleaza obraznic sub cauciucuri. Cateva din suisuri au fost nesimtite, nu foarte lungi, dar indeajuns de abrupte. Dar, dupa munca si rasplata. Coboram cu cel putin 30km/h, fara sa dam din pedale. Am vazut in zare o coborare lunga, prin padure, cel putin asa se anunta. Am pedalat cat am putut de tare, si, am ajuns la o viteza de 64 de km/h nestiind drumul, ce curbe vin, ce fel de suprafata e pe jos, daca asfalt, macadam sau pietris, dar ‘am vrut sa vad cum e’. Si e incredibil. M’am speriat destul de tare cand am vazut ca urmeaza o curba stransa si io goneam ca nebunu’. Am reusit sa franez indeajuns de mult cat sa nu intru in nimic, si am mers mai departe. Tot drumul a fost de vis. Am mers 40 de km, intr’un timp de vreo 2 ore si ceva de biciclat efectiv, si am ajuns cu o ora inainte de timpul planificat, 12 respectiv, cand trebuia sa vina bacul sa trecem apa, unde de asteapta Ciprian cu masina. De acolo io m’am urcat in masina pana la urmatorul punct de intalnire, la 20 de km. De aici mai avem pana la urmatorul bac in jur de 80 de km, cred. Trebuie sa prindem bacul de 19:30 parca. Din nou urcare, coborare, serpentine, drumuri necirculate, natura pura, verde ‘ca in crai’ incredibil. Ciprian s’a urcat pe bicicleta mea, si iata’ma stand in masina si povestind. Ii astept sa vina, si ma urc iarasi pe bicicleta sa strabatem scotia la pinion. Acum ma odihnesc putin, sper sa pot sa dorm cateva minute, ca in 3 nopti am dormit 10 ore. Scotia e incredibila….trebuie vazuta, asimilata, respirata si traita corespunzator.

Ei bine, ca revin acum, 9 aug 15:36, ieri n’am mai dormit, ci de indata ce am inchis tiparnita m’am dus cu masina 2-3 km mai jos sa ii iau pe baieti, ca obosise tare ciprian. Apoi a urmat cred cea mai frumoasa bicicleala, cel putin de pana acum. Dupa ce am urcat ca descreieratii niste rampe de’ti taiai venele, a inceput coborarea. Eu unu’ nu am mers atat de repede pe bicicleta de cand ma stiu. O coborare ca’n filme, cu 50km/h in mod constant. M’au depasit niste masini, apoi io nu mai aveam loc de ele, mergeau cam incet, am vrut sa le depasesc, era totusi cam periculos avand in vedere latimea de o banda a drumului. De cateva ori era sa intru intr’un X5, care tot nu’mi dadea pace. Apoi, ca asa e frumos, am gresit drumul, am coborat cativa km, pana ne’am dat seama ca ceva e in neregula, iar cand am intrebat pe cineva, ne’a spus exact ce nu vroiam sa auzim: baieti, tb sa mergeti inapoi. Aaaaaaaaaaaahh……aia e, hai inapoi. Urmatorul pas a fost sa urcam, iarasi sa urcam. A fost de departe cea mai urata urcare de care am avut parte vreodata, absolut infecta. Am cedat de cateva ori, am mers putin pe jos, am inceput sa trebur, mi’era ft ft foame, am mancat niste dulciuri cu tot cu ambalaj, si’apoi mi'am revenit, si a inceput coborarea. Da, da, recunosc, foarte foarte tare….da’ urcarea aia mi’a scos sufletu’. Dupa ce’am ajuns jos, au mai ramas cateva zeci de km. Ne’am mai intalnit cu ciprian pe drum de vreo 2 ori, apoi am tot bagat bicicleta. Mi’era frig, mi’era foame, cumva io reuseam sa ard mult mai mult decat zmeii astia doi cu care am biciclat, pt ca lor nu le era deloc de nici unele. In fine, peisajul, zona, locurile prin care am mers si ce’am vazut, m’au transpus intr’un Duncan Macloud, fara discutie. E de vis. Cum numai in filmele in care oamenii aia vorbesc si io nu inteleg nimic din ce vorbesc am mai vazut.

Dupa ccei 111 km, ne’am urcat in masina, si’am mai mers ceva zeci de km cu masina, cautand un loc unde sa dormim. Am sfarsit intr’un hotel dragutel. Deloc haitec, ceea ce mi’a placut la nebunie. Acolo am baut cel mai bun cidru de pana acum. Am zis ca o sa ne odihnim mai mult azi, dar evident, cum ne e caracteristic n’am facut’o. Azi de dimineata cand ne’am trezit pe la 8, din nou evident, ploua. In 20 de minute 4 oameni au strans toata balamuceala din camere si in alte 8 minute eram la bacul care ne ducea la Islay. Celebra insula deja. Ar trebui sa mai pun si data cumva, da’ se intelege de la sine ce si cum. In alte cateva minute (azi deja am discretizat timpul mai minutareste, din masina e intotdeauna altfel). Am ajuns la cele 3 distilarii din sud, Laphroig, Lagavulin si Ardbeg. Io unu sunt mega fan Ardbeg. Baietii s’au dus la un tur de Laphroig, io m’am asezat langa un pom pe iarba si m’am apucat de povestit. Planul pt azi e pt baieti sa mearga si la tur in Ardbeg, si’apoi sa mergem catre nord, la inca o distilarie, cautam campingul si facem o tura cu bicicleta. Pt mine, in ora in care or sa vada ei Ardbegul, cred ca o sa fie putin diferit, o sa ma duc (cu masina, ca n’am decat o ora la dispozitie) in nord, sa mai vad lumea.

Parerea mea din cat am calatorit pana acum e ca lumea ar trebui sa fie impartita in alte lumi. Si fiecare alta lume ar trebui vazuta in universul ei specific. Sunt locuri in care timpul se opreste, altele in care dispare, iar altele in care accelereaza. Inca nu stiu ce fel de lume e aici, dar tot incerc sa’mi dau seama. E imposibil cred. Noi avem in Piatra Craiului un verde (cred c’am mai zis asta, da’ nu conteaza) specific pe care nu il gasesti nicaieri. Ei bine, l’am gasit aici. E cel putin la fel. Evit sa fac comparatii pt ca nu se cade, si tine absolut de preferinta fiecaruia, dar pentru mine e un verde de bine. Pe langa faptul ca e cel mai nordic punct in care am fost vreodata, nu seamana deloc cu nordul. Habar nu am cum arata el, nordul, da’aici nu seamana deloc cu el.

Ziua teta. 11 august, 1 jumate. Stau pe vapor, destul de maricel, in care incap cateva camioane, cateva masini, si multe suflete. Un vapor care merge catre nord. Desi balansul nu e mare, il simt in cafeaua care vad cum se leagana lent in ceasca de cantina. Baietii astia din vaporas au un compartiment care are scaune de avion, foarte mari, confortabile si cu vedere la steagul scotian. E un sentiment de libertate maxima asta pe vapor, inconjurat numai de apa. Se leagana lent, mergand catre nicaieri. Oriunde te uiti, apa, valuri, spume si vant. Foarte mult vant. E un loc pe punte unde bate vantul atat de tare incat am putut sa stau inclinat in vant. Acum mi’am dat seama ca mi’ar placea sa navighez undeva, departe. Ferit de tehnologie, ochii lumii, orase, asfalt si strazi betonate, guri de canal, imitatie ieftina a naturii intruchipata in ce se numeste ‘parc’, linii de electricitate, tramvaie si caini in lesa.

Dupa ce au venit baietii, am fost la Ardbeg, unde i’am lasat pe ei la vizitat, iar eu m’am dus catre nord. E un drum de’a lungul coastei, cu suisuri si coborasuri, stanga drepta, garduri de piatra ce musca din botul masinilor care se apropie prea mult, copaci falnici ce pazesc intrarile in curtile oamenilor, case de piatra ascutite, marete, impunatoare si mici. Desi mari si de piatra, nu inspira deloc ‘rece’, ci dimpotriva. Au o masca pe care trebuie sa o dai jos sa vezi cat de frumos e dincolo. Casele sunt extrem de rare, inconjurate de pasuni interminabile care parca parca ma invita sa le gust.

I’am luat pe baieti si am mers in vest, unde am gasit un camping ireal. Nu am vazut in viata mea asa ceva, atat de bine ingrijit, curat, tidy and cozy. De mare exceptie. Dupa ce ne’am pus cortu’nu am avut timp decat sa facem ceva de mancare si apoi ne’am dus sa vizitam satul, si barurile, 2 la numar. Primul destul de interesant, da’ apartinand hotelului din holul de langa, influenta era mult prea mare, motiv pentru care ne’am hotarat sa il incercam pe celalalt. Exact genul pe care si io si remus il asteptam. O bodega de cartier, in care toata lumea se cunoaste cu toata lumea, strainii se zaresc de la o posta. Toti vorbesc ceva care necesita putina concentrare ca sa fie inteles. Am stat si am baut tipuri de bere si cidru pana la un moment dat, cand ne’am indreptat catre hotelul cu 4 locuri si antreu, bine ancorat. La putin timp dupa ce’am ajuns a inceput ploaia. Ploaie care ploua ploua ploua, vreme de betie, ce melancolie e sa stai sa’asculti pustiul. Care pustiu nu prea era, auzeam marea. Pe langa mare, stropii obraznici si rai zdrobeau in nesimtire cortul. Dornici parca sa muste din prelata, sa o sfasie, in cardasie fiind cu vantul. Au incercat din rasputeri toata noaptea, din pacate pentru ei si fericire pentru noi, producatorul cortului a fost mai puternic si mai inspirat decat producatorul vantului si stropilor. De dimineata cand ne’am trezit, s’au dat batuti, si erau vizibil obositi dupa o noapte de lupta, asa ca pe la 10 si ceva au pierdut batalia (nu si razboiul) si a iesit soarele, de asemenea in cardasie cu vantul. Dupa ce am mancat (pentru prima data de cand am ajuns aici) ceea ce prima data cand am vazut, dimineata, altii mancand asa ceva mi s’a facut rau, adica deja celebrul ‘english breakfast’ am trecut la treaba, la pedalat, la biciclat, la admirat peisajele. Ne asteptau oricum, se vedea. Dupa o vizita scurta la o distilarie in drum, am pornit voiniceste prin serpuirea asfaltica de’a lungul marii la o cursa nebuneasca. Inca o data, drumurile prin partea asta a lumii sunt de nedescris. As incepe sa scriu o carte, o insiruire de cuvinte fara sens, poate ca ar descrie mai bine ceea ce am simtit eu cand am mers pe bicicleta prin plaiurile vacilor cu par lung. Prima parte a fost lejera, cu mici suisuri si coborasuri, facute parca special sa putem admira tot ce e in jurul nostru. Dupa un timp ne’am schimbat cursul catre a 3’a distilarie, al carei sfarsit de drum era sa imi puna capat zilelor. La inceput am urcat lent, iar cu aproximativ 1 km inainte, o panta excesiv de abrupta, curbe nesimtite, parsive si vulgare, si o suprafata pe care rulam facuta parca sa te ademeneasca sa accelerezi, iar ulterior iti va pune sub cauciucuri pietricele mici care vor face tot posibilul ca tu, biciclistule entuziasmat de peisaj, viteza, adrenalina si senzatii, iti vei pierde aderenta, simturile ti se vor accelera si brusc apare o curba la 180 de grade pe care e fantasmagoric sa o poti imblanzi la viteza aia….norocul a facut sa fac ceva, cumva, exact cand a trebuit si am ajuns la distilarie intreg. Dupa ce’am facut turul asteia, am vazut si io in sfarsit cum se face bautura asta spirtoasa de’ti suceste mintile si sentimentele, notiunea de a savura o bautura de calitate de total redefinita. Am pornit mai mult decat voiniceste catre urmatoarea destinatie, urmatoarea legenda, urmatorul loc de lume, redefinit si impartit intre multe dealuri, vanturi, mare, lacuri, iarba, poteci, asfalt si multe vai. Evident, si la asta ultima parte din drum la fel de abrupta, la fel de periculoasa, la fel de incitanta si provocatoare. De data asta am avut mai multa grija, si nu m’am bucurat decat partea buna a lucrurilor, fara nici un fel de incident, nici macar mental. Biciclatul inapoi a fost absolut de vis. In toata excursia asta m’am redefinit de o infinitate de ori.

Dupa ce’am ajuns la cort, nu am mai avut chef de petrecareala in bar, trebuia sa ne strangem toate cele, motiv pentru care ne’am organizat intr’un mod militaresc, si pana cand s’a intunecat, eram dusati, mancati, aranjati, cu balamuceala din masina rebalamucita intr’un mod organizat, cu bicicletele pe masina, gata de plecare. Mai aveam o noapte la mijloc. Baietii s’au bagat in cort, io m’am dus sa ma alimentez fizic, psihic, mental, creieristic si psihedelic in cladirea de la cmaping. Am incarcat telefoanele, laptopul, muzica mobila ce’mi canta acum in urechi, si tot ce mai necesita putin impuls magnetic pentru o functionare decenta.

Drumul pana la port a fost rapid, scurt, fara soare, cu vant, cu graba pe sosea, cu mic dejun in port, cu o chelnerita simpatica foc, cu cola bauta in graba, valuri zbucuimate care lovesc babordul, tribordul se scalda in vant, iar in cabina de avion, sunt eu, un simplu cetatean, care stau si povestesc.

Mergem catre nord, in sfarsit, m ergem catre nord. Ce’o fi acolo? Nu cred ca o sa aflu niciodata. Dar, la fel ca si multe alte lucruri, sentimente, curiozitati si trairi, o sa mor incercand sa aflu. Ma duc sa termin cidrul pe punte, sus, afara, in vant, in soare, apa si sare. Oare o fi posibil sa se atinga libertatea absoluta? Ce inseamna de fapt libertatea absoluta? Pe curand…