fericirea se masoara in câini

desi azi noapte a luna s'a umplut cu tot ce a gasit intr'o perioada de plus minus niste timp, am reusit intr'un final sa adorm. puteam sa citesc la lumina felinarului din cosmos. luand in considerare magistratura pluri fatidica de aseara, azi de dimineata cand m'am trezit ma asteptam sa am nevoie de cateva armuri si oaresice greutati pe care sa le atasez de exterioru'mi in speranta ca asa macar o sa am ceva mai multa stabilitate. dar, cum desigur nu era de asteptat, am ramas placut impresionat de razele cercului frate de peste noapte, care lumina sfios si bland. am fost pana la aeroport sa culeg un cercetas, si sa'l indrum printre fumurile cafenelelor si buricelor dezvelite si rosu luminate in penumbra diminetii, la culcusul lui temporar. asteptand in aeroport, am vazut o chestie poate putin iesita din comun. un anume calator, X pe numele lui, pe langa bagajele de spate si cele pe roti, mai avea si unul, viu. atat de viu, incat in momentul in care i'a dat drumul din cusca, a fost cel mai fericit suflet din aeroport, cred. era (probabil ca in continuare este, nu cred ca s'a metamorfozat in vreun fel, desi probabil ca ar fi vrut) un catelandru. am avut si eu doi caini pana acum, da' probabil ca nu am fost atat de atent la ce reactii au cateodata. e foarte frumos sa vezi bucuria pe unii oameni, cand se revad dupa un timp, dar este absolut exceptional sa vezi bucuria unui caine care isi revede partile din familie plecate. sa fi fost oare fericit ca nu mai zbura, si ca era afara din cusca? nu cred. in ce am putea masura fericirea? pai, cred ca un inceput ar fi in caini...