scufundari atemporale

se pare ca intr'un mod sistematic nu vreau sa ma invat minte. actionam (noi oamenii) cateodata ca niste animale. pavlov cred ca ar mai scoate o descoperire. incapatanarae umana cand se da cu capul de pereti. chiar si cainii sunt mai inteligenti si nu fac asta. pai treaba sta asa: te frigi o data, a doua oara nu mai faci. ei bine, ba da. mai faci. de ce oare....habar nu am. cred ca ne place noua sa ne preacurvim mintile cu psihoze strecurate oare nu pot sa inteleg. ca pentru laicii din mine, am invatat pentru a mia oara ca singurul om in care te poti increde si pe care te poti baza este tu. tu insite. nu exista nimeni altcineva care sa zica "fac" si sa se inpietreasca dintele in coltul gurii pana va musca din acel ceva care trebuie facut.  e adevarat ca toti merita o sansa, da' ce ne facem cand nu mai avem sanse de dat? dam in cei care probabil nu merita. 
pai ce te faci atunci cand un coleg iti spune "facem". in momentul in care ai nevoie de ajutori deschizi coarda vocala sa scoata niste sunete. da, sigur, da' nu azi ca nu am timp. maine poate. maine? ah, nu, saptamana asta clar nu. da' saptamana viitoare sigur. pai nu iti vine sa iti ascuti barda pe pielea lui intima? ba da. apoi stai si crezi ca bou' ca nu esti singur, si ca o te scoata cineva din cacat. ei bine, nu. trebuie sa inveti sa innoti in cacat, si sa iesi la suprafata. eu unul am invatat deja sa innot, malul il vad, mai am putin si ajung. numai ca s'ar fi putut mult mai repede si elegant. si uite asa, ca tot nu ma invat minte. pentru ca nu e prima oara cand mi se intampla. 
astept si eu acum sa aud coarda lui vocala. si ce o sa fac? va spun eu, o sa il ajut. 
cred ca imi plac scufundarile in metafizic pentru ca altfel eu unul nu'mi explic.


mai trag un fum, ascult ceva, si trag la rame, ca ajong io acolo, si'atunci sa vada ei!

tătăl nostru gugăl

ei zic asa: "We know what you are searching for, even when you don't" 

"Battlesheep" ...did you mean "Battleship"?

"Jetleg" ...did you mean "Jetlag"?

"Astronut" ...did you mean "Astronaut" ?

barda si prelata

m'am trezit de'odata
ca as vrea sa'mi fac
barda si prelata
si'apoi sa ma cac


pe toti mincinosii
boi cu fudulii
sa'i cioplesc cu dalta
sa'i pun in cutii


plin de rautate
vreau sa ma razbun
pe toti dobitocii
sa ii tai in drum


din cutii apoi
sa ma uit cum cresc
ciuperci si bacterii
oare se opresc?


nu cred, niciodata!
or sa ma urmeze
si chiar cu prelata
or sa ma vaneze

magarul si magarita

un magar si'o magarita
stau de vorba'n pivnita
magarul zice de'o data:
- ce dracu mai faci fai fata?


- nu mai fac mai magarus
imi doresc un pui de plus
- d'asta n'am, imi pare rau
am in schimb un pui de leu


- ce sa fac ma cu un leu
care'i poate derbedeu?
mie'mi trebuie tandrete
vorbe si gesturi razlete


scaune capitonate
sa ma scarpine pe spate
locuri nemaipomenite
sa ma gadile'n copite


draga mea nici d'astea n'am
io's un biet amarastean
de chiar vrei asa ceva
ia'ti un bou si iti va da

tuberoza

un copil vroia si el
sa poarte pe sub flanel
nu o scama, doua, trei
ci niscaiva ghiocei


- mama mama vreau si eu
ca sa am pe sub tricou
cum au toti colegii mei
maci, izmene, flori de tei


- fiule nu te grabi
cand ziua'ti va sosi
o sa ai camasa roza
si pe sub, o tuberoza


- ce sa fac cu ea, si cand?
- o sa intelegi curand.
- n'am rabdare, nu vreau asta
nu e ea, chiar ea: nevasta?


- o tu fiule rebel
o sa te calmezi nitel
cand o fata oi gasi
doar pe placu tau de'ar fi


iar atunci sa fii atent
sa o strangi cu un patent
sa stea bine langa tine
sa nu plece daca'i vine


fetele's nehotarate
lase, grase, negre, slute
altele's doar caprioare
de'alea de n'alearga tare


insa cele mai de pret
sunt alea cu poponet
ondulat si roz bombon
de te fac sa cazi din pom


- inteles'ai tu fecior
ce te'asteapta repejor
cand prin viata'ai sa duci
si'o s'alregi doar dupa buci?


- da mama am inteles
treburi fara prea mult sens
sfarcuri, buci, belele multe
si toti vrem sa ne sarute...

doar ea

 doar ea mă face să râd
 doar ea mă face să plâng
 doar ea mă face să'njur
 doar ea mă scarpină'n cur
 doar ea mă scoate din minţi
 doar ea mă spală pe dinţi
 doar ea mă'nveleşte când dorm
 doar ea mă trezeşte din somn
 doar ea mă spală pe faţă
 doar ea mă trezeşte la viaţă
 doar ea m'apucă de păr
 doar ea mă trimite pe'un nor
 doar ea mă ceartă mereu
 doar ea m'ajută la greu
 doar ea mă ţine în braţe
 doar ea'mi mănâncă din maţe
 doar ea mă izbeşte de zid
 doar ea îmi scoate un rid
 doar ea mă ţine de mână
 doar ea are zile în lună
 doar ea mă priveşte gingaş
 doar ea ştie că's laş
 doar ea speranţă îmi dă
 doar ea ştie doar că
 doar ea mă vrea fix cum sunt
 doar ea mă face să'ncrunt
 doar ea nu mă schimbă deloc
 doar ea ştie, n'am loc
 doar ea vine cu mine
 doar ea are şi ţine
 doar ea şi numai mine
 doar ea râde frumos
 doar ea cântă voios
 doar ea e fix numai una
 doar ea şi intr'una
 doar ea şi n'am să
 doar ea şi o să
 doar ea şi cu mine
 doar ea, numai bine!

cort si izopren

 timpul trece, timp n'avem 

 cafea dimineaţă vrem 

 mai târziu, cam pe la trei 

 vrem supă cu tăiţei 

  

 după muncă toţi vor bere 

 craci întinşi pe canapele 

 lucruri fără importantă 

 timpi morţi fără relevanţă 

  

 şi'uite'asa zilele trec 

 plictisiţi oamenii's bec 

 cu neon şi nu wolfram 

 şi apoi privesc pe geam 

  

 şi se uită lung la stele 

 se gândesc la maşini grele 

 se visează'aviatori 

 însă numai amatori 

  

 şi ar vrea să schimbe lumea 

 munca să nu'nceapa lunea 

 ci de marţi cam pe la prânz 

 să fie remuneraţi cu'n mânz 

  

 alţii visători şi goi 

 n'au în minte mânji şi boi 

 ei vor să călătorească 

 prin lume sa pribegească 

  

 nu vor craci întinşi pe mese 

 nu vor lucruri fin alese 

 ei vor cort şi izopren 

 sac în rucsac, tot în tren 

  

 nu vor nici măcar maşină 

 care merge cu benzină 

 şi aleargă iute tare 

 şi simţi vântul pe spinare 

  

 vor cafea la fir de iarbă 

 servita'n cană de tablă 

 cu miros de rouă rece 

 dimineaţa după zece 

  

 intr'o zi ce va veni 

 suiţi intr'un tren cam gri 

 vor pleca cu ceva haine 

 către lumi cu mii de taine 

  

 ca să înţeleagă ei 

 culturi, multe limbi, pigmei 

 tot ce mişcă pe alocouri 

 însetaţi şi fără noduri 

  

 şi vor scrie povestiri 

 cu multe nedumeriri 

 şi cu semne de'ntrebare 

 frică, spaimă ezitare 

  

 de se vor opri vreodată 

 asta este poate soartă 

 momentan încă visează 

 fac planuri şi contemplează 

vitelul si viteaua

un vitel si o vitea
stau intinsi pe canapea
se uita unul la alta
se gandesc ce mare'i balta

in care ei se adapa
cand nevoie au de apa
iar cand nu mai pot de sete
se ingramadesc in cete

si colinda bar cu bar
ca un calator hoinar
ce poarta o coada lata
in rest alb doar cu o pata

cand viteii se'ntalnesc
adapati fiind si beti
se'apuca si scriu pamflete
vor a fi macar erete

sa colinde jungla'n zbor
sa mai pice cate'un chior
animal timid si bou
poate chiar un strut si'un ou

in final se'ntorc acasa
nici erete nici angoasa
si se culca linistiti
printre cranguri, obositi

iar cu soapte matinale
isi ureaza fiecare
in limbaj doar pentru ei:
noapte buna mai vitei!

oul sau gaina?

femei

cum se spune, "can't shoot them, can't live without them". si totusi, unii canta despre ele. si chiar frumos
(oricum, si el mai spune ca una alta "atunci cand", deci parca mai exista o scapare :))

vise bete

oamenii promit diverse
in conditii proaspat coapte
altii isi arunca vise
prin pubele rasturnate

cand visele combinate
devin multi embrioni
se dezvolta uneori
in multimi de neuroni

odata ajunsi eronat
intr'o minte inutila
doboara cam pe alocuri
aberatia senila

care chiar si cateodata
desi bine instruita
se propteste'n ceru' gurii
si revine doar stropita

sta inchisa, nu mai pleaca
speriata, obosita
o acopera uitarea
si o vodca chinuita

treaba aia

intr-un colt uitat de lume
pe sub stresini colorate
zac pahare, strachini, zmei
de la lume adunate

cautand lucruri diverse
personajul principal
a ajuns sa oscileze
in planul occipital

la scurt timp dupa aceea
impletit in fumuri groase
a zarit intr'o canuta
o gramada de testoate

multe, colorate si tacute
cu opinci pe langa cozi
atarnate, doborate
de ceata de inorozi

a plecat de langa cana
catre un covor cam umed
pacalit de'o tanti goala
sprijinindu'se cam subred

ajuns fix chiar langa geam
si'a mai aprins o tigara
parca pauza de'un an
a trecut precum o gara

care trece repejor
intr'un tren albastru poate
pe un scaun cufundat
intr'o alta realitate

s'a oprit din aberat
si'a facut lucruri concrete
si'a schimbat chiar meseria
si'acum pune robinete

atat

de ce?

de ce vrem parul cret daca il avem drept, de ce vrem sa fim putin mai inalti, putin mai slabi, ochii daca s'ar putea sa fie verzi si nu caprui, de ce vrem un ceas rosu cand avem unul albastru, de ce vrem o ciocolata milka daca avem poiana, de ce vrem o bicicleta cu cauciucuri mai groase  atunci cand avem una de curse, sau invers chiar, de ce vrem un job mai nu stiu cum pentru ca asta nu ne satisface pe deplin, de ce vrem sa mergem la oras si nu la tara, de ce ne plictisim de muzica pe care o avem in jur, de ce oamenii nu ne mai plac, de ce nu ne tinem de cuvant, de ce mintim, de ce suntem rai, de ce nu facem numai fapte bune, de ce dintr'o mie de lucruri bune si unul singur rau, toti isi vor aduce aminte lucrul cel rau, de ce promitem, de ce nu promitem, de ce vrem in general ceea ce nu avem fara sa stim daca ne'ar placea de fapt ce ne dorim si nu avem, de ce nu ne bucuram de ce avem, de ce suntem nemultumiti, de ce nu avem un ochi exterior analitic si obiectiv, de ce nu ne mai place jazz-ul, de ce radem mai putin, de ce nu spunem mai multe vorbe de bine, de ce nu ne trezim mai tarziu, de ce nu ne mai plac week-end-urile, de ce aruncam cu pietre, de c enu ne bucuram de ploaie, de ce, de ce, de ce, de ce? de ce oare?

minciuni indeplinite

o chestie care mi s'a tot intamplat asa in decusrul vietii este ca uneori, daca nu am chef sa fac ceva, caut scuze. cum ar fi de ex ca ma doare capu' (si nu e vorba de sex, haha). sau ca m'a sunat un prieten sa merg cu el nu stiu unde. sau ca mai stiu si io ce. sunt convins ca noi toti am facut sau inca facem asta. 

ei bine, cum s'a intamplat astazi este in felul urmator: putin dupa pranz am primit un telefon de la managerul de la bar sa ma intrebe daca nu pot sa ma duc asta-seara la tura de inchidere (17:00 - inchidere). am stat putin sa ma gandesc, si zic....da, hai ca vin. dar de la 18:00, ca nu pot sa plec la 17:00 de la birou. apoi...dupa alte cateva momente mi'am adus aminte ca de fapt lunea este o zi absolut infecta la bar, cu toti imbecilii adunati gramada la un loc. si'am zis...de fapt, m'am gandit mai bine, nu pot. motivul? am o intalnire maine de dimineata. bun, nimic spectaculos in asta.

putin inainte sa scriu aici, a venit un prof la mine in birou sa ma intrebe daca nu vreau la sfarsitul saptamanii sa sustin o prezentare unor studenti cu ceea ce fac la munca. poate niste rezultate, explicatii, balauri colorati. zic....da, de ce nu. ma ajuta si pe mine sa explic unor oameni care nu au tangente cu ce fac, ce fac io de fapt. mai mult, prezentare la microfon si in fata unei camere de luat carti postale (ca sa nu zic vederi). asta e chiar groovy, pentru ca n'am facut asta niciodata si chiar ma intreb cum oare o sa reactionez eu dupa ce o sa vad filmul pe internet. o sa aflu. sper sa mai scriu si dup'aia. in urma discutiei am ajuns de fapt la concluzia (intrebata in prealabil) daca nu pot sa am treaba asta maine. zic...de ce nu, ba da. 

si uite asa, minciunile mele s'au indeplinit. de acord ca si eu am contribuit la asta, ca nu era musai sa accept provocarea, dar..de ce nu in definitiv. 

dragilor, aveti grija ce va doriti, cum, in ce mod, si ce mintiti ca sa va indepliniti dorintele. pentru ca toate se pot indeplini. si cu plus, si cu minus

minciuni dulci!

oras de'o zi

pentru moment nu va spun decat ca gasiti aici cate ceva din ce'am gasit si io zilele astea de au trecut. am ramas putin in urma cu somnul, el e undeva foarte departe de mine. dau o fuga sa il prind si revin apoi si cu detalii in cuvinte

vecini cu coarne

multe stroape cad din cer
secunda dupa minuta
nimeni nu mai are ler
doar vecina'i o maimuta


cu si fara par pe fata
cred c'asteapa o mustata
sa o potoleasca'n gura
sa i se transforme'n mura


vecina cea imbecila
ca o vaca langa lac
fie starea chiar mahmura
tot ai vrea sa fugi de drac


vecini boi avem cu totii
da' ca nu'i nimeni alta
ne'nvartim intre toti tontii
sa ne acceptam noi soarta?

scalpi expandati

imprastieri mintale si marinimoase

1. ce'ati face voi mai dragilor daca maine de dimineata cand v'ati trezi ati realiza ca aveti al 7-lea simt si a patra stare naturala? numai gandindu'va ca vreti o cafea, si brusc ea apare aburinda pe masa. pe scurt, ce'ati schimba fiind magicieni? pe cine? emisiile locale globale? oamenii imbecili din jur? vremea? presedintele tarii? parul, din cret in drept sau rasta? sau poate ochii? varsta? atitudinea? prietenii? vecinii? jobul? masina? casa? prietenul/iubitul/amanta?
2. si ce fac oamenii cand sunt fericiti? sau tristi? sau nervosi? beau. ce beau? pai ce le face lor placere. cat de mult, asta e o problemuta delicatuta cred eu. mai mereu exageram. si ce altceva mai facem? mai si fumam. eu unul m'am simtit foarte natural cu rasta ce'o aveam aseara expandata pe scalp.

pe perete

fara nici o legatura aseara intr'o cafenea am vazut asta scrisa pe perete:

 "we make living from what we get but we make life from what we give"

câte? care? aaa, da?

vorbeam acum ceva timp despre dependente. clar le avem toti. dar cum ramane cu obsesiile? daca la dependente putem sa punem oamenii in categorii, oare e la fel si cu obsesiile? cate sunt bune si cate sunt aberante? 

daca la dependente sunt reticent, sustin sus si tare ca obsesii am o gramada....

show me your's and i'll show you mine

cefe redundante

ce facem noi oamenii cu alti oameni apropiati? pe langa ca ii indragim, ne place de ei pentru ceea ce sunt si, in unele cazuri, pentru ceea ce suntem cand suntem cu ei (si am incheiat citatul), mai sunt si cazuri in care spunem ca facem cate ceva si apoi din cvasi motive, ei bine, nu mai apucam sa facem. pai nu'ti vine sa'ti dai o ceafa, poate cateva cefe mai cetateanule, cand tu, nu poti sa te tii de cuvant?

mie unul mi se intampla sa nu pot sa ma tin intotdeauna de cuvant, si in unele cazuri sa nu vreau sa pot. implicit nu vreau. si totusi nu'mi dau cefe. si nu dau nici altora.

cum rezolvam măţăreala asta gastrica?

cafea coapta si blues aburind

asa cum canta domnul brenciu, sa'i zic pe nume, un om pe care io nu l'am inteles catusi de putin, m'a sarit pe mine la capitolul el, dar, revenind, asa cum canta el septembrie luni (o mel ft faina de altfel), e octombrie nu septembrie, si sambata nu luni. oricum, fara nici o legatura de altfel. 

in diminetile de toamna, mai ales cele lenese de weekend (aparent cumva lenese), de fapt mental lenese, de fapt dimineti cu ardei proaspeti uzi pe farfurie, langa rosii coapte, cu mirosul de cafea bufnind in camera, cu oua ochiuri moi langa ardei, si branza de vaca, paine prajita si unt, suc de portocale si ciocolata, cu paine proaspata tocmai scoasa din cuptorul painariei de la parter, cu calorifere timid caldute si aer de afara in mic conflict cu cel din camera, usor patrunzator in aburii de la paine, cu cer senin si soare, cu aer uscat si racoros, cu frunze inconstiente si pasari mahmure, cu legume si fructe in piata din apropiere, cu bere proaspata si copii cu mancarici in degete, cu mame aranjate si concurand cu bun simt pentru sotii lor, cu flori si aglomeratie coloristica desprinsa parca din alt mod de viata, cu timp sa observi tot ce te inconjoara. 
cum ziceam, in diminetlie astea iti dedic un fel de melodie, armonie cu toata aglomeratia si balamucul organizat din fiecare. ce bine ca uneori ne trezim dimineata si stim ca toate cele sunt acolo, trebuie numai sa le culegem.
mi'ar placea la nebunie ca pentru 7 minute sa fiu un nene negru de 70 de ani care scoate prin degete si pori un amalgam de sunete si trairi cu miros de asternuturi spalate si batute de vant. 
blues aburind de la brutar va urez! 

vreau

am primit chestia asta de la cineva, pe mail. nu stiu a cui e, dar merita impartasita si citita! 

"Nu ma intereseaza ce faci tu pentru a-ti castiga existenta.

Vreau sa stiu ce foc arde in tine si daca ai cutezanta sa visezi la realizarea a ceea ce porti in inima ta.

Nu ma intereseaza cati ani ai,

Vreau sa stiu daca iti asumi riscul sa pari nebun in numele iubirii tale, viselor tale si aventurii care este viata ta.

Nu ma intereseaza care planeta este in careu cu luna ta,

Vreau sa stiu daca ai atins cerul propriei tale tristeti, daca te-ai deschis datorita tradarilor vietii, sau daca te-ai asprit si daca te-ai inchis de teama unui necaz viitor.

Vreau sa stiu daca poti sa te asezi cu durerea, a mea, sau a ta, fara sa incerci sa o ascunzi, sa o micsorezi sau sa o opresti.

Vreau sa stiu daca poti sa simti fericirea, a mea, sau a ta, daca poti dansa cu fervoare si te poti lasa complet cuprins de extaz pana in varful degetelor de la maini si de la picioare, fara sa spui ca trebuie sa fim atenti si realisti ca sa nu cumva sa uitam care sunt limitele fiintelor umane.

Nu ma intereseaza daca ceea ce-mi spui este adevarat,

Vreau sa stiu daca esti gata sa-i deceptionezi pe ceilalti ca sa ramai sincer cu tine insuti si daca poti suporta sa fii acuzat de tradare, dar sa nu-ti tradezi propriul suflet.

Vreau sa stiu daca poti sa fii fidel si deci demn de incredere.

Vreau sa stiu daca poti vedea frumosul chiar daca nu-i tocmai dragut in fiecare zi si daca tu poti simti ca sursa vietii tale rezida in prezenta Sa.

Vreau sa stiu daca poti trai esecurile, ale mele, sau ale tale, si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: “Da!”

Nu ma intereseaza unde locuiesti si cat castigi,

Vreau sa stiu daca te poti trezi dupa o noapte de tristete si de disperare, de indoiala sau durere si sa faci ceea ce trebuie facut pentru copii.

Nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns pana aici,

Vreau sa stiu daca poti sa stai in mijlocul focului alaturi de mine si sa nu renunti.

Nu ma intereaza ce ai invatat sau unde ai invatat si cine te-a invatat ceea ce stii,

Vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau.

Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti si daca esti fericit intradevar in propria ta companie in aceste momente de vid."

povesti la gura sobei

1. cele mai importante doua planuri in viata unui om pot fi transpuse intr'o procesare de lemn masiv in trecut, stil vechi cum ar veni, sau intr'o laminare dublu rafinata in stil nou, profile ce vor sustine aerisirea unui material plastic-cartonat rezistent la apa si mai ales la vant, cu capacitati caratoare pe centrimetru patrat ridicate. adica pe scurt doua catarge. unu mare, impunator, catre mijlosul corabiei, cel ce practic propulseaza nemernicia, si celalalt mai mic, undeva catre fata, cel ce e folosit la executat diverse viraje. pai cel mare e personalul, cel mic e profesionalul. sau invers? io aleg prima varianta. bun. pai daca ne prinde furtuna, ceea ce se intampla intotdeauna, inainte sa putem iesi din ea virand, trebuie sa rezistam acolo. daca se rupe cel mare catarg, sfarsim prin a pluti in deriva capabili fiind doar sa viram. cel mare fiind greu de schimbat. daca se rupe cel mic., nu mai viram dar iesim din furtuna. ce o fi mai bine?
2. societate. in ce societate traim? in ce sistem guvernamental? conteaza? nu. absolut deloc. societatea in schimb, conteaza maxim. ne adaptam? pai da. vrem? uneori nu. refuzam cu desavarsire. totusi cateodata ne revoltam, nu ne convine. ce facem? din nou, ne adaptam. toti de fapt vrem sa schimbam, sa se muleze ea dupa noi. ei bine, nu. ea niciodata. noi intotdeauna. dupa o discutie cu un politician membru de partid, cu un profesor ajungi de fapt la concluzia ca tu nu esti ceea ce vrei sa fii. si stai si te gandesti. apoi ajungi la concluzia ca de fapt societatea guverneaza. si iarasi imparti oamenii in aia care se modeleaza si aia care nu. si apoi vine jobul. si nici acolo nu faci ce vrei. iarasi ea te modeleaza. in definitiv, toti vrem sa o modelam noi, nu? si ea nu si nu. pai ce facem?
3. intr'un final stai in picioare. si mainile iti ajung in dreptul genunchilor. te scarpini  pe genunchi din picioare. si daca faci cativa pasi ausi pleosc plasc. sunt doua labe de scafandru. ale tale. faci cativa pasi, te scarpini la genunchi, si mai bei un pahar de vin. scafandrii sunt mai inteligenti decat maimutele, chiar daca nu au mainile atat de lungi. si mai fumezi o tigara. apoi tragi cortina

morning vision

niste unii niste domni niste artisti niste oameni de bine niste niste dimineti lenese de toamna niste frunze rosii care acopera pe cele galbui si zac printre cele caramizii si roua de dimineata asezata uniform brobonele pe saua de la bicicleta si oameni care beau cafeaua de dimineata pe scaune langa cladiri in dreptul barurilor si aroma de croissant proaspat copt si putina ceata care parca se chinuie din rasputeri sa aplice umezeala'i densa peste tot dar esueaza lamentabil pentru ca exista prea multe mirosuri de croissante si aburi de cafea si in doua zile am vazut atata toamna cat vedeam in doua luni

adevaruri de la altii

am primit chestia asta de mai jos. io nu mai zic nimic...

"ROSTUL

Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc. Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul

si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".

La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare

pentru vii si pentru morti."

vorbe cu epoleti

si la ei ca si la noi. acum...nu stiu sigur in ce masura. dar in asta cel putin, si in seara asta, mai ales, e fix ca la noi. pai sa va zic, am plecat pe la pranz la bar, iar fix cand am ajuns sa ma urc pe bicicleta, mi'am dat seama ca am uitat luminile acasa. licuricii aia mici de pus la bicicleta, ca raposatele lumini originale ale bicicletei....cine stie prin ce iaduri lumineaza calea cine stie caror sfinti. mi'a fost lene crunt sa urc iar etajele pana in casa, asa ca am plecat. vorba aia, "lasa ca merge si asa". cand am plecat de la bar, era noapte evident. si chiar ma gandeam, sa vezi acuma ce ma intalnesc iarasi cu domnii politistii calare pe pneuri si invartind pinoane. ei bine, nu. nu cu ei m'am intalnit, ci cu cei sub acoperire. o doamna, cu casti in urechi (albe, din alea de ipod), cu pardesiu lung, crem, cu palarie si epoleti. m'a rugat sa opresc (eu crezand ca ma intreaba de cine stie ce directii). opresc linistit, insa dansa, cu o miscare tacticoasa demna de "colombo" scoate legitimatia, exact ca in filme. urma sa imi spuna "anything you say can and will be used against you in the court of law". in loc, m'a intrebat de lumini. pai stiti, cum sa va spun. stiti, eu stau la 2 strazi de aici. si le'am uitat acasa cand am plecat. de fapt nu, nu le'am uitat, ca eu mereu le am cu mine. numai ca sa vedeti, doamna detectiva sub acoperire, eu nu stiam ca o sa intarzii atat de mult. eram sigur ca o sa vin pe lumina. si nu le'am mai luat. dar domnu polititst m'am turmentat, da' sa stiti ca nu mai fac. uitati, nu mint. am logoul de la bar pe tricou, sunt om serios, ce naiba! doar nu o sa imi dati acum amenda, nu? haideti doamna politista sub acoperire detectiv cu epoleti. bine, dar sa nu mai faci! vai doamna politista, cum sa mai fac asa ceva. numai nemernicii aia golani merg fara lumini. si am plecat. 

e a treia sau a patra oara cand dau de ei (de fapt ei de mine) si scap. a mers cu vorba si de data asta. ca si la noi. cum era odata, acum nu stiu daca inca mai merge, numai cu vorba. cred ca inca merge totusi. 

o sa port lumini sub acoperire de acum inainte, si o legitimatie de licurici in buzunar. 

trenuri inimoase

oamenii vorbesc unii cu altii. unii mai frumos, altii mai putin frumos. incercam acum ceva timp aici, sa argumentez de ce tipa unii oameni la alti oameni. mergand pe aceeasi idee, revin si sustin urmatoarele: fiecare cuvant pe care il rostim catre cineva, este ca un vagon. care altatuieste in final un trenulet, plin de incarcatura. ce fel de incarcatura? pai, pe langa una informativa, mai este si una spirituala. punem acolo in vagoane tot felul de insemnataturi, foarte bine alese astfel incat in momentul in care vagonul ala al carui continut e varsat peste nicovala si mai apoi curge prin pori in inimi, cel vizat cel vizat are parte de putin gust din podoabele culese din livada inimoasa a transmitatorului, cum ar veni. problema este ca, uneori, fie din graba, fie din neglijenta, fie din te miri ce, vagoanele astea fie nu sunt incarcate cum trebuie, fie usile lor nu sunt inchise corespunzator, fie gresim destiinatarul, fie in loc de flori punem mere si castraveti murati, fie pur si simplu cineva (altcineva) afla de trenul asta calator si il jefuieste pe ici pe colo, incat destinatarul fie primeste pachete incomplete, fie murdare, fie clocite. 
pai da, acum inteleg. de'asta cateodata noi, oamenii, nu ne intelegem unii cu altii. iar daca nu suntem indragostiti, ca in exemplul mai sus mentionat, facem misculatii cu trenurile astea. si uite asa o intreaga afacere, asta cu trenurile. 
ma gandeam sa ma fac mecanic de o locomotiva de'asta inimoasa, si la fiecare tren sa verific cum trebuie foaia de parcurs. oare s'ar schimba ceva? 

artisti impachetatori

fiecare dintre noi este un artist intr'un anume fel. numai ca nu stim. sunt convins ca fiecare dintre noi facem neste chestii mai bine decat muuuulti altii. mai devreme sau mai tarziu toti calatorim. fie cu avionul, in care vrem un singur bagaj de mana, sau mergem la munte sa ne cataram, si vrem si cort, si coarda, bucle, carabe, haine si mancare intr'un singur rucsac, sau in general, cat mai multe lucruri marunte intr'un spatiu carator cat mai mic. iata un exemplu mai jos, un nene care reuseste sa'si puna haine cat pentru o saptamana jumate intr'un ghiozdanel aproape ca cel de scoala.