ca sa stabilim de la bun inceput: struţul sunt eu. si nu, nu mi'am luat nici un pia. stiti voi, strutul e animalul ala prost care are gat lung si nimic in cap. si daca e pe asfalt risca sa moara ca prostu'. eu din fericire, nu de'aia sunt strut. am fost si eu animal prost, da' asta e in alta poveste.
pai sa va povestesc, zic. intr'o dimineata târâţa din mine s'a umflat, a transmis o putrefactie de semnal in creier si a zis asa: "catalin dragul mamii, tu esti un artist. si trebuie sa iei atitudine. dar nu te'ai saturat de viata asta sifilitica prin care te invarti? pune mana si sufla!!"
pai gata sefu', s'a facut. am fost la cultural center (asta este un foot-note) sa imi fac un card de muzica, sa pot sa inchiriez instrumente. stiti voi, asa cum zice eddie in ale lui gag'uri "eu am mai folosit masinarii, stiu cum functioneaza!!", la fel am facut si eu. eu stiu!! am sunat, am dat peste cel mai prost pasaroi blond in cap si gol in spatele ochilor (alta poveste, sper sa vina curand), mi'am facut cardul, si haidam!!
ma intreaba de care vreau. ii raspund...pai eu am alta fata decat un tenor? il iau pe tenor, evident. e mai mare, are personalitate. ajung in camera inchisa ermetic unde erau asa: un pian, un djembe, un set de tobe, saxofonul si viitorul strut in devenire.
desfac cutia. puzzle numarul 1. pun piesele cap la cap, ceva lipseste. este bucatica aia de lemn care vibreaza si scoate sunetele, ba tarane!!! il duc inapoi, ii spun bivolitei datatoare de nici macar lapte ca vreau unul care are lemnul ala. imi da un alto de data asta. ma uit acolo, nu il are. ultima sansa, ultimul alto. ARE!!!
fug inapoi in camera, pun lemnul! pam pam. puzzle numarul 2: cordeluta aia de o pui de gat, era cam mica. o desfac cu simt de raspundere, o pun pe gat, il iau pe domnul alto, il agat. apoi ma asez pe scaunul de la pian. dau sa suflu. nu ajung. ma aplec dupa mustucul ala de plastic. el, legat fiind de saxofon, care la randul lui legat de gatul meu, se lasa in jos. ma aplec si mai mult. el, de asemenea, si mai jos. ma ridic in picioare. tot nimic
imi dau seama ca respectiva cordeluta e prea lunga. o scurtez. imi intra mustucul in nas. intr'un final reusesc sa o reglez cum trebuie. trag aer in piept cat pot, suflu. apoi ma rad de numa numa. parca am strans un strut de coaie. exact asa a sunat. stiu ca strutul nu are coaie, dar daca ar avea si cineva l'ar strange, exact asa ar suna.
trec 5 minute de incercari. sunete din ce in ce mai cristaline, a trebuit sa imi pun dopurile de le pun cand bat la tobe. 6 minute jumatate. amestesc. ma asez. tot ametit. nu mai vad prea bine, privirea e tulbure, camera e diforma. mainile nu mai raspund la comenzi, picioarele nu ma mai asculta. de data asta...m'a intrecut el pe mine. dar asta s'a intamplat numai pana in primul week'end, cand cantam o bucatica din tango in harlem.
mi'am facut lectiile apoi la tobe si la djembe.
mama lor asta si maine de struti - animale cu coaie de strans!!
