vorbeam acum ceva timp despre lucrurile pe care apucam de le mai facem asa din cand in cand, iar cand se intampla de le facem, ne dam brusc seama cat de dor ne era de ele de fapt. exemplul meu de astazi cumva nu depinde de mine, si vine o data pe an. si sa vreau mai mult sau mai des, nu se poate. wekee'end'ul trecut am fost cu un prieten prin imprejurimi, undeva mai catre sud. chiar daca nu e foarte departe, este atat de vizibila diferenta. cateva grade in plus, oaresice mai putin vant, si alte pasari calatoare se contureaza intr'un alt peisaj. or sa vina si niste poze.
mi'am dat seama cat de tare imi este dor de toamna, de frunze, de soare timid, de culori incredibile, de dimineti lenese cu miros de cafea si ciorapi in picioare, de paine proaspata pe un covor de frunze, de must si ciorba portocalie de dovleac, de lume calda si zambitoare, de oameni melancolici si blanzi, de pregatirea pentru treaba aia nasoala de vine cu alb, stele de gheata si schiuri, de vanticel si ploaie sub un acoperis subred in parc, de paduri pline de crengi uscate ce trosnesc pe sub talpi, de inserari devreme si ceaiuri sub patura pe balcon, de dimineti obosite si ude si incetosate, de cartofi copti si placinta cu branza, de fapt...cred ca de luna in care m'am nascut
motiv pentru care m'am imbuteliat intr'o canistra cu pudoare coloristica cu tenta ruginie
