sâmbătă, aprilie 30, 2011
joi, aprilie 28, 2011
de ce put vacile?
pe langa fata cu povesti, fata care scartaie, ma mai inconjoara niste fete. care put. de fapt, rectific, niste vaci care put. nu toate, recunosc. dar proportia este covarsitoare...si ma intreb de ce put?
paşte'n trei
sau paşte pe bicicleta. sau cum am luat'o eu pe ţiţi la plimbare. sau paştele meu 1,2,3. sau 1,2,3,4. sau orice altceva
am aflat catre jumatatea saptamanii trecute ca am un week-end prelungit. la intrebarea unei colege "ce faci in we asta prelungit", am raspuns "da' ce, avem un we prelungit?"
apoi mi'am raspuns mie. vreau sa plec. n'am stiut initial unde, nici cu cine, nici nimic altceva. m'am dumirit apoi ca e si pastele. asta cu pastele o dezbat in alt asternut de ganduri.
dupa scotia de anul trecut, am zis ca trebuie sa mai incerc. trebuie sa mai merg, trebuie sa mai fac, trebuie sa ma zbat. am intrebat niste oameni daca au chef sa mearga cu nebunul. unii au zis da, altii au zis unde? aveam in cap un singur cuvant-destinatie: sud. le'am spus, mergem catre sud.
am avut 2-3 zile la dispozitie sa caut informatii, harti, eventual campinguri. am amanat pana in ultimul moment, cand, evident ca nu am facut nimic. in seara dinaintea plecarii, din intamplare aveam o sticla de vin in frigider. si cautand habar nu am ce printre rafturi, m'am dat la toata sticla de vin, catinel catinel. apoi mi'am facut bagajele, in acelasi ritm catinicesc. nu in ultimul rand, am cautat multa informatie pe internet, dar, din motive obiective mi'a fost foarte greu accesibila, motiv pentru care am sfarsit prin a avea cele doua harti din imaginile alaturate.
nu mare mi'a fost mirarea cand am vazut ca ceasul bate catre 2 si ceva iar eu inca ma gandeam oare daca mi'am luat toate cele trebuincioase. am renuntat la orice alte pasiuni, am facut niste bucati de sandvisuri pentru a doua zi pe drum, si'am tras oblonul.
ziua 1
planul initial era sa plecam cu trenul de 09:03 catre maastricht. l'am sucit apoi catre 09:30, iar ulterior catre magnificul 10:03. pentru ca nu am unde sa o tin pe ţiţi la loc sigur in fata casei, o parasesc in garajul de la scoala. pai, trezit de pe la 8 si ceva, repede repede m'am pregatit sao fug sa o recuperez pe mai sus mentionata, adus'o acasa, carat gentile, bidoanele cu apa si suc, sandvisuri, si cam tot ce mai incape intr'o imaginatie bolnava a subsemnatului, si m'am apucat sa o incarc pe ţiţi.
am realizat ca am uitat aparatul foto. fug repede sus dupa el, alerg ca tembelul catre gara, dezechilibru maxim pe bicicleta, toate cele de'mi atarnau de gat ma strangeau, telefonul suna, iar eu ratam trenul de 10:03. inca ma intreb cum, dar am ajuns pe peron la timp. foarte frumos. am inceput. stiam ca trebuie sa schimbam trenul in eindhoven. eh, mare scofala. asta am si facut. problema a fost ca, acel tren de l'am schimbat noi in eindhoven era compus din doua trenuri. cel din fata, care mergea spre maastricht, cel din spate, in care eram noi, care mergea in alta parte, habar nu am unde. pam pam. stand noi linistiti si asteptand sa plece trenul, ne aude o tanti de pe scaunul de langa vorbind, ca maastricht, ca de ce nu mai pleaca trenul, etc. unul dintre noi dormea. ne spune tanti ca trenul nostru era de fapt jumatatea din fata a trenului. pfiu...repede sa ne dam jos pana nu pleaca asta spre mama dracu'
il trezim repede pe P, si hai sa sarim din tren. 4 biciclete, o gramada de bagaje, trenul aproape pleca. am reusit sa le dam jos pe toate la timp. ne'a intrebat nasu din capatul peronului, prin semne: boilor, gata, v'ati dat jos? eu imi aprind o tigara, P se plimba cu bicicleta pe peron.
vine o tanti la noi, si ne spune asa (intai prin semne): nu avem voie sa mergem pe bicicleta pe peron, 50E amenda, iar eu nu am voie sa fumez acolo, decat la capatul peronului, 70E amenda. pai, simplu, eu merg spre capatul peronului, P se da jos. le intreb cand e urmatorul tren catre maastricht. mi se spune: asta e, care tocmai a trecut pe langa noi. dar opreste tocmai in capatul peronului. bun, sprinteaza pana la biciclete, ia bagajele in gura, fugi pe langa bicicleta spre tren. interesant a fost ca unul dintre noi nu avea frana pe spate (am reparat'o in maastricht), deci frana de la mana dreapta. cand fugeam dupa tren, el a apucat o geanta in mana stanga (unde era singura frana functionala). restul e poveste cum am prins trenul, dar l'am prins.
am fost usor surprins ca la tot tambalaul asta fiind nevoiti sa ridicam bicicletele de ici colo, d'abia reuseam sa le desrindem 10 cm de la sol. erau oarece grele. ajunsi in maastricht, ne'am oprint la 100m de gara sa vedem in ce directie trebuie sa ne indreptam. am vazut primul semn: belgia. aha! intr'acolo ne vom indrepta. apoi am reparat frana, am fumat si ne'am bucurat de norii ce veneau spre noi.
am pornit la drum, urmarind din loc in loc indicatoarele pana le'am pierdut. si apoi ne'am pierdut si noi. am taiat'o la un moment dat printr'un parc, le'am gasit, si pana sa ne dam seama ce si cum, eram deja in belgia langa un canal imens. ne'am gandit ca trebuie sa urmarim canalul.
dupa nu foarte mult timp de mers de'a lungul canalului, ne'am oprit si am mancat, ne'am bucurat de soare, si de mai tot ce era prin jur. am inteles si de la alti oameni ca acela est canalul ce ne va duce in liege.
am pornit din nou la drum, care ne'a dus intr'un final in orasul magic. trebuie sa recunosc ca, desi nu am calatorit atat de mult, liege este unul dintre cele mai urate orase pe care le'am vazut in viata mea de calator haotic.
ne'am bramburit prin oras, am intrebat intr'un final doua domnisoare unde este centrul minunatului oras. domnisoara aranjata de fel, ingrijita. asta pana cand a ridicat mana sa imi arate directia (intr'o engleza plastic frantuzita). moment in care am vazut cel mai urat lucru din viata mea: o ditai padurea cret-spiralata la subratul ei. aaahhh..m'am panicat. am facut doi pasi in spate, i'am multumit. ea tot insista sa'mi explice. i'am zis, am inteles, multumim, o zi buna. aaaaaaaahhhh...brrr..
am ajuns in centru. toata petrecania in orasul magic nu mi'a adus in fata ochilor decat asa: multe fete frumoase, ingrijite, unele cu par, cei mai cocliti cocalari vazuti vreodata, un amalgam de cladiri ingrijit-urate-spoite-frumoase, un ghiveci. ne'am baut niste bere la o terasa cu greu gasita, apoi am spus sa plecam. noi nu vroiam decat spre sud. am reusit din prima sa iesim din centru, apoi spre sud. pfuai, perfect.
pana la un punct, cand, urmarind una din directiile de mai sus, am sfarsit pe o minunata panta, langa un magazinas. am intrat, am intrebat'o pe tanti unde e un camping in zona, ne'a sus ca nu stie, a cautat pe internet, in 20 de minute ne'a spus: prima la dreapta, apoi in varful dealului e un giratoriu, apoi dreapta, si in capat stanga. l'am gasit. en chateau!! un camping minunat. langa un castel. am ajuns, ne'am campat, am mancat si am baut, am vazut stele luminoase, ne'am bucurat.
ziua 2
a doua zi de dimineata tot intrebam in capming daca exista cineva care sa ne dea si noua o harta, sa ne uitam putin sa vedem daca trebuie sa facem stanga sau dreapta cand iesim din camping. un nene de la cortul de vis-a-vis intra in vorba cu noi, ne intreaba care e treaba cu noi, ce vrem, de unde venim, unde mergem. ne arata pe o copie xerox a unei harti mai mari unde trebuie sa mergem, stanga, dreapta, etc. ii multumim, dam sa plecam. ne intreaba unde mergem. umm...pai nu stim, probabil spre luxemburg. ne da harta lui, cu conditia sa i'o trimitem prin posta. apoi vin niste prieteni de'ai lui, si incep sa vorbeasca in flamanda despre cat de praf suntem noi, inconstienti. retarzi. vrem s'ajungem in luxemburg si nici harta nu avem. ii multumim si plecam.
am avut o usoara inspiratie sa nu imi iau ciorapi in picioare, ci direct adidasii. mi'am multumit in acea dup'amiaza mie personal pentru o idee atat de inspirata. ne uitam pe harta si vedem ce ocol aiurea am facut, doar pentru ca habar nu aveam unde eram. da, am mers nord in loc de sud asa cum ne propusesem. am biciclat o perioada, incepuse sa picure. ne'am oprit, am tras husele peste genti, i'am dat bice. s'a intetit putin. m'am oprit, mi'am pus fasul pe mine. s'a oprit si a iesit soarele. mi'a fost cald. mi l'am dat jos. dupa cateva farse de genul asta, am fost fix baiatul cu oaia si lupul.
nu la foarte multa distanta temporala a inceput sa ploua. brusc. si incet. am zis ca na, nu ne mai oprim ca o sa se opreasca. ei bine, de data asta nu s'a mai oprit. si a plouat cum mai rar am vazut sa ploua. eram intr'o coborare destul de lunga, cauciucuri de ploaie nu aveam, dezbracati eram, frig ne era. am ajuns intr'un final jos, intr'o localitate, ne'am bagat sub o umbreluta de la o cafenea, apoi ne'am bagat inauntru. eram 4 curci plouate. eam mascota cafenelei.
am mancat acolo cea mai buna tarta cu capsuni din viata. doua bucati. fata de acolo era o dulce. frumoasa. finuta. ne'am hotart incotro trebuie sa mergem, si haidam. in drum spre camping am gasit un supermarket. deschis!!! ne'am gasit cu oua rosii, piept de pui, branza, vin alb si rosu, alune, pe scurt: ace, brice si carice, lame si chiloti de dame.
am avut 2-3 zile la dispozitie sa caut informatii, harti, eventual campinguri. am amanat pana in ultimul moment, cand, evident ca nu am facut nimic. in seara dinaintea plecarii, din intamplare aveam o sticla de vin in frigider. si cautand habar nu am ce printre rafturi, m'am dat la toata sticla de vin, catinel catinel. apoi mi'am facut bagajele, in acelasi ritm catinicesc. nu in ultimul rand, am cautat multa informatie pe internet, dar, din motive obiective mi'a fost foarte greu accesibila, motiv pentru care am sfarsit prin a avea cele doua harti din imaginile alaturate.
nu mare mi'a fost mirarea cand am vazut ca ceasul bate catre 2 si ceva iar eu inca ma gandeam oare daca mi'am luat toate cele trebuincioase. am renuntat la orice alte pasiuni, am facut niste bucati de sandvisuri pentru a doua zi pe drum, si'am tras oblonul.
ziua 1
planul initial era sa plecam cu trenul de 09:03 catre maastricht. l'am sucit apoi catre 09:30, iar ulterior catre magnificul 10:03. pentru ca nu am unde sa o tin pe ţiţi la loc sigur in fata casei, o parasesc in garajul de la scoala. pai, trezit de pe la 8 si ceva, repede repede m'am pregatit sao fug sa o recuperez pe mai sus mentionata, adus'o acasa, carat gentile, bidoanele cu apa si suc, sandvisuri, si cam tot ce mai incape intr'o imaginatie bolnava a subsemnatului, si m'am apucat sa o incarc pe ţiţi.
il trezim repede pe P, si hai sa sarim din tren. 4 biciclete, o gramada de bagaje, trenul aproape pleca. am reusit sa le dam jos pe toate la timp. ne'a intrebat nasu din capatul peronului, prin semne: boilor, gata, v'ati dat jos? eu imi aprind o tigara, P se plimba cu bicicleta pe peron.
vine o tanti la noi, si ne spune asa (intai prin semne): nu avem voie sa mergem pe bicicleta pe peron, 50E amenda, iar eu nu am voie sa fumez acolo, decat la capatul peronului, 70E amenda. pai, simplu, eu merg spre capatul peronului, P se da jos. le intreb cand e urmatorul tren catre maastricht. mi se spune: asta e, care tocmai a trecut pe langa noi. dar opreste tocmai in capatul peronului. bun, sprinteaza pana la biciclete, ia bagajele in gura, fugi pe langa bicicleta spre tren. interesant a fost ca unul dintre noi nu avea frana pe spate (am reparat'o in maastricht), deci frana de la mana dreapta. cand fugeam dupa tren, el a apucat o geanta in mana stanga (unde era singura frana functionala). restul e poveste cum am prins trenul, dar l'am prins.
am fost usor surprins ca la tot tambalaul asta fiind nevoiti sa ridicam bicicletele de ici colo, d'abia reuseam sa le desrindem 10 cm de la sol. erau oarece grele. ajunsi in maastricht, ne'am oprint la 100m de gara sa vedem in ce directie trebuie sa ne indreptam. am vazut primul semn: belgia. aha! intr'acolo ne vom indrepta. apoi am reparat frana, am fumat si ne'am bucurat de norii ce veneau spre noi.
am pornit la drum, urmarind din loc in loc indicatoarele pana le'am pierdut. si apoi ne'am pierdut si noi. am taiat'o la un moment dat printr'un parc, le'am gasit, si pana sa ne dam seama ce si cum, eram deja in belgia langa un canal imens. ne'am gandit ca trebuie sa urmarim canalul.
am pornit din nou la drum, care ne'a dus intr'un final in orasul magic. trebuie sa recunosc ca, desi nu am calatorit atat de mult, liege este unul dintre cele mai urate orase pe care le'am vazut in viata mea de calator haotic.
ne'am bramburit prin oras, am intrebat intr'un final doua domnisoare unde este centrul minunatului oras. domnisoara aranjata de fel, ingrijita. asta pana cand a ridicat mana sa imi arate directia (intr'o engleza plastic frantuzita). moment in care am vazut cel mai urat lucru din viata mea: o ditai padurea cret-spiralata la subratul ei. aaahhh..m'am panicat. am facut doi pasi in spate, i'am multumit. ea tot insista sa'mi explice. i'am zis, am inteles, multumim, o zi buna. aaaaaaaahhhh...brrr..
am ajuns in centru. toata petrecania in orasul magic nu mi'a adus in fata ochilor decat asa: multe fete frumoase, ingrijite, unele cu par, cei mai cocliti cocalari vazuti vreodata, un amalgam de cladiri ingrijit-urate-spoite-frumoase, un ghiveci. ne'am baut niste bere la o terasa cu greu gasita, apoi am spus sa plecam. noi nu vroiam decat spre sud. am reusit din prima sa iesim din centru, apoi spre sud. pfuai, perfect.
pana la un punct, cand, urmarind una din directiile de mai sus, am sfarsit pe o minunata panta, langa un magazinas. am intrat, am intrebat'o pe tanti unde e un camping in zona, ne'a sus ca nu stie, a cautat pe internet, in 20 de minute ne'a spus: prima la dreapta, apoi in varful dealului e un giratoriu, apoi dreapta, si in capat stanga. l'am gasit. en chateau!! un camping minunat. langa un castel. am ajuns, ne'am campat, am mancat si am baut, am vazut stele luminoase, ne'am bucurat.
ziua 2
a doua zi de dimineata tot intrebam in capming daca exista cineva care sa ne dea si noua o harta, sa ne uitam putin sa vedem daca trebuie sa facem stanga sau dreapta cand iesim din camping. un nene de la cortul de vis-a-vis intra in vorba cu noi, ne intreaba care e treaba cu noi, ce vrem, de unde venim, unde mergem. ne arata pe o copie xerox a unei harti mai mari unde trebuie sa mergem, stanga, dreapta, etc. ii multumim, dam sa plecam. ne intreaba unde mergem. umm...pai nu stim, probabil spre luxemburg. ne da harta lui, cu conditia sa i'o trimitem prin posta. apoi vin niste prieteni de'ai lui, si incep sa vorbeasca in flamanda despre cat de praf suntem noi, inconstienti. retarzi. vrem s'ajungem in luxemburg si nici harta nu avem. ii multumim si plecam.
am avut o usoara inspiratie sa nu imi iau ciorapi in picioare, ci direct adidasii. mi'am multumit in acea dup'amiaza mie personal pentru o idee atat de inspirata. ne uitam pe harta si vedem ce ocol aiurea am facut, doar pentru ca habar nu aveam unde eram. da, am mers nord in loc de sud asa cum ne propusesem. am biciclat o perioada, incepuse sa picure. ne'am oprit, am tras husele peste genti, i'am dat bice. s'a intetit putin. m'am oprit, mi'am pus fasul pe mine. s'a oprit si a iesit soarele. mi'a fost cald. mi l'am dat jos. dupa cateva farse de genul asta, am fost fix baiatul cu oaia si lupul.
nu la foarte multa distanta temporala a inceput sa ploua. brusc. si incet. am zis ca na, nu ne mai oprim ca o sa se opreasca. ei bine, de data asta nu s'a mai oprit. si a plouat cum mai rar am vazut sa ploua. eram intr'o coborare destul de lunga, cauciucuri de ploaie nu aveam, dezbracati eram, frig ne era. am ajuns intr'un final jos, intr'o localitate, ne'am bagat sub o umbreluta de la o cafenea, apoi ne'am bagat inauntru. eram 4 curci plouate. eam mascota cafenelei.
am mancat acolo cea mai buna tarta cu capsuni din viata. doua bucati. fata de acolo era o dulce. frumoasa. finuta. ne'am hotart incotro trebuie sa mergem, si haidam. in drum spre camping am gasit un supermarket. deschis!!! ne'am gasit cu oua rosii, piept de pui, branza, vin alb si rosu, alune, pe scurt: ace, brice si carice, lame si chiloti de dame.
ne'am gasit campingul unde am poposit, si ne'am facut de departe cea mai speciala masa de pasti. sau de paste. sau de 4 zile libere. ne'am linistit, am apucat sa scriu pe o foaie de hartie la lumina frontalei, pe izopren, niste ganduri. ne'am pus intr'o oarecare ordine pseudo-haotica hainele sau ce'o fi fost de era ud pe noi. le'am atarnat de biciclete.
ziua 3
am pornit ceva mai mult disciplinati si organizati. am biciclat bine. a mers treaba unsa. ne'am bucurat de soare, am mancat inghetata. am baut apa rece. un drum excelent.
spre surprinderea noastra am intrat in luxemburg. braavoooo. fara aventuri, fara nimic. dupa intalnirea semnului cu minunata luxemburgheza, am gasit vaca!!! cocotata. am vrut sa ne urcam la ea, insa B a sesizat ca gardul este electrificat. l'a piscat. cu atentie atunci, tot am prins'o pe ea pe vaca, mama ei de treaba!
am continuat. peisaje pline si vesele. la un moment dat, ne'am oprit sa mancam (cred) ceva, intr'o benzinarie. iarasi, o idee extrem de inspirata. pentru ca, ne'am oprit, ne'am mancat, ne'am tras in poza. a inceput usor sa picure, ne'am bagat sub copertina. cat ne'am pregatit de plecare a trecut la soare pe deasupra. numai ca, la ceva kilometri in fata totul arata de parca trecuse cea mai mare ploaie p'acolo. deci, da! asa da! am intrat in luxemburg cum trebuie. alte masini, alte drumuri, alte masini si alte drumuri. am ramas socati de pretul benzinei in prima benzinarie unde ne'am oprit.
am tot biciclat soimareste (in ziua 3 am biciclat cel mai mult) prin satuce, localitati, campuri galbene. am fost la un pas sa ajungem si pe autostrada. ne'am prins la timp, pfiu. mare parte din drum am mers pe un drum european, si eu cel putin ma enervam la culme cand unii dintre soferii cei imbecili ne tot claxonau. sa fie la ei acasa.
am trecut si printr'un bar de negri in adevaratul sens al cuvantului. deloc nu m'am simtit cum trebuie, din contra, am simtit mii de perechi de ochi in ceafa. de pe drum am vazut la un moment dat in dreapta un fum maroniu inchis, chiar ma intrebam ce s'a intamplat. ei bine, urmatorul camping (cel mai tare camping pe care l'am vazut vreodata) pe care l'am gasit in primul oras, la vreo 20 km de luxemburg (oras) era fix langa locul de unde iesea fum. o gramada de pompieri, dubiosi si perechi de prosti.
ziua 4
ne'am mobilizat si mai bine si mai repede. la 12 ne plimbam prin oras. cautam gara. eram cumva convinsi ca o sa gasim un tren (nicidecum 6!!!) care sa ne duca inapoi acasa, si chiar la o ora decenta, catre seara. ei bine, prima si aparent singura solutie pe care o aveam sa plecam de acolo era sa luam nu stiu cate autobuze, pentru ca nu mergeau trenurile. umm...pai nu e bine. ii spun domnisoarei cu ochi albastri si zambet magic de la ghiseu ca nu putem, avem 4 biciclete si o gramada de bagaje, nu ne ia nici un autobuz.
se da peste cap si ne spune verdictul: singura sansa de a pleca cu trenul de acolo era un intercity de bruxelles pe care trebuie sa il schimbam cu alt intercity in namuur catre liege, ca mai apoi sa luam un personal catre maastricht, de unde luam un intercity catre utrecht, urmat de unul catre haga, si intr'un final, unul catre delft. pfiu..cam complicat, da' hai, daca e singura varianta, aia e! din pacate (sau din fericire) nu am avut decat 2 ore si ceva sa ma bucur de oras.
m'am bucurat din plin de bere, fete frumoase, flori, oameni zambind, un oras plin de frumos. am sa revin in orasul ala musai. trebuie, este imperativ necesar. ne'am indreptat apoi catre gara, am
ajuns. nasu ne vede cu bicicletele, ne cheama cu el. eu in
gandul meu "stai frate, ca stiu si io unde sa merg, recunoscsemnele alea de biciclete pe usi, ce dracului". ne deschide o usa la nivelul peronului, si intram intr'un vagon unde mi'au cazut chilotii instant. era un vagon doar pentru biciclete. scaune rabatabile, centuri din perete cu care sa iti legi bicicleta....deci se poate...aham...si uite'asa noi 4 crai in vagon eram regi.
intre timp s'a umplut vagonul, dar pana sa se umple ne'am tinut de glume cu oameni frumosi. am ajuns in liege, trebuia sa schimbam de la peronul X la peronul Y. habar nu aveam unde e cine, care, cand, si mai ales pentru cat timp. dupa un trambalat cu bicicletele pe scarile rulante ajungem la tren. evident alergam dupa tren. nasul ne grabea de mama focului ca el trebuie sa plece. stai bai nene sa'mi pun bicicleta, ce'ai innebunit de tot?!?!?!!!! ne'am urcat cu chiu cu vai, storciti, transpirati, insetati si nervosi (eu cel putin maxim). nasu' un gras (aparent) infect, transpirat, cu batista in soseta stanga, cu o palarie care nu'i incapea pe cap. usruz, libidinos si furnicacios. ne'am imprietenit oarecum pe drum. n'am insistat totusi.
ajungem in liege. din nou. de data asta mi'au mai cazut o data chilotii cand am vazut gara de acolo. deci care va sa zica aveti ma si voi, oameni care aveti par la subrat, ceva frumos in orasul asta infect. buuun, hai la tren. jbang!! am vazut trenul. am zis ca e o gluma prima data. nasu' ne'a incurajat sa ne urcam in el. pff....ati vazut vreodata metroul din new york (asa in poze macar)? vagoane patratoase, incredibil de vechi, cu manivele la usi (in timp ce in primul aveam butoane si senzori), plin de graffiti, cu oameni mai dubiosi decat cocalarii din liege. ne era frica sa nu ne fure bicicletele desi erau incuiate.
apoi au urmat pe rand, trenul de utrecht si haga. evident ca a trebuit sa schimbam si cele 15 peroane la utrecht, si dai si trage de miile de kile de biciclete pe scarile interminabile. din nou evident ca cele rulante erau inciorchinite de sute de oameni din toate trenurile. nimeni nu stia ca noi avem 2 minute sa prindem niste alte trenuri. iar am biciclat in gara pe peroane (bine ca nu ne'a vazut nimeni ca sigur ne luam vreo niste amenzi), dar l'am prins pana la urma. numai cand am ajuns in haga am avut vreo 10 minute intre trenuri. intr'un final ne'am imbarcat, destinatia delft!
cu putin timp inainte sa ajungem m'am urcat pe bicicleta, in tren, asteptand numai sa se deschida usile sa ies dracului odata afara, ca nu mai suportam. si'am iesit. si'am ajuns si acasa. si'am gasit zaharul cu cafea de pe podea. dar asta intr'un alt episod.
o colectie mai mare de poze o gasiti, dupa cum v'am obisnuit aici. restul e poveste. un paste'n 10 va doresc la anul!
ah, 3 pentru 3 tari, 4 pentru 4 oameni, 1000 pentru o mie de ganduri
am tot biciclat soimareste (in ziua 3 am biciclat cel mai mult) prin satuce, localitati, campuri galbene. am fost la un pas sa ajungem si pe autostrada. ne'am prins la timp, pfiu. mare parte din drum am mers pe un drum european, si eu cel putin ma enervam la culme cand unii dintre soferii cei imbecili ne tot claxonau. sa fie la ei acasa.
am trecut si printr'un bar de negri in adevaratul sens al cuvantului. deloc nu m'am simtit cum trebuie, din contra, am simtit mii de perechi de ochi in ceafa. de pe drum am vazut la un moment dat in dreapta un fum maroniu inchis, chiar ma intrebam ce s'a intamplat. ei bine, urmatorul camping (cel mai tare camping pe care l'am vazut vreodata) pe care l'am gasit in primul oras, la vreo 20 km de luxemburg (oras) era fix langa locul de unde iesea fum. o gramada de pompieri, dubiosi si perechi de prosti.
ziua 4
ne'am mobilizat si mai bine si mai repede. la 12 ne plimbam prin oras. cautam gara. eram cumva convinsi ca o sa gasim un tren (nicidecum 6!!!) care sa ne duca inapoi acasa, si chiar la o ora decenta, catre seara. ei bine, prima si aparent singura solutie pe care o aveam sa plecam de acolo era sa luam nu stiu cate autobuze, pentru ca nu mergeau trenurile. umm...pai nu e bine. ii spun domnisoarei cu ochi albastri si zambet magic de la ghiseu ca nu putem, avem 4 biciclete si o gramada de bagaje, nu ne ia nici un autobuz.
se da peste cap si ne spune verdictul: singura sansa de a pleca cu trenul de acolo era un intercity de bruxelles pe care trebuie sa il schimbam cu alt intercity in namuur catre liege, ca mai apoi sa luam un personal catre maastricht, de unde luam un intercity catre utrecht, urmat de unul catre haga, si intr'un final, unul catre delft. pfiu..cam complicat, da' hai, daca e singura varianta, aia e! din pacate (sau din fericire) nu am avut decat 2 ore si ceva sa ma bucur de oras.
intre timp s'a umplut vagonul, dar pana sa se umple ne'am tinut de glume cu oameni frumosi. am ajuns in liege, trebuia sa schimbam de la peronul X la peronul Y. habar nu aveam unde e cine, care, cand, si mai ales pentru cat timp. dupa un trambalat cu bicicletele pe scarile rulante ajungem la tren. evident alergam dupa tren. nasul ne grabea de mama focului ca el trebuie sa plece. stai bai nene sa'mi pun bicicleta, ce'ai innebunit de tot?!?!?!!!! ne'am urcat cu chiu cu vai, storciti, transpirati, insetati si nervosi (eu cel putin maxim). nasu' un gras (aparent) infect, transpirat, cu batista in soseta stanga, cu o palarie care nu'i incapea pe cap. usruz, libidinos si furnicacios. ne'am imprietenit oarecum pe drum. n'am insistat totusi.
ajungem in liege. din nou. de data asta mi'au mai cazut o data chilotii cand am vazut gara de acolo. deci care va sa zica aveti ma si voi, oameni care aveti par la subrat, ceva frumos in orasul asta infect. buuun, hai la tren. jbang!! am vazut trenul. am zis ca e o gluma prima data. nasu' ne'a incurajat sa ne urcam in el. pff....ati vazut vreodata metroul din new york (asa in poze macar)? vagoane patratoase, incredibil de vechi, cu manivele la usi (in timp ce in primul aveam butoane si senzori), plin de graffiti, cu oameni mai dubiosi decat cocalarii din liege. ne era frica sa nu ne fure bicicletele desi erau incuiate.
apoi au urmat pe rand, trenul de utrecht si haga. evident ca a trebuit sa schimbam si cele 15 peroane la utrecht, si dai si trage de miile de kile de biciclete pe scarile interminabile. din nou evident ca cele rulante erau inciorchinite de sute de oameni din toate trenurile. nimeni nu stia ca noi avem 2 minute sa prindem niste alte trenuri. iar am biciclat in gara pe peroane (bine ca nu ne'a vazut nimeni ca sigur ne luam vreo niste amenzi), dar l'am prins pana la urma. numai cand am ajuns in haga am avut vreo 10 minute intre trenuri. intr'un final ne'am imbarcat, destinatia delft!
cu putin timp inainte sa ajungem m'am urcat pe bicicleta, in tren, asteptand numai sa se deschida usile sa ies dracului odata afara, ca nu mai suportam. si'am iesit. si'am ajuns si acasa. si'am gasit zaharul cu cafea de pe podea. dar asta intr'un alt episod.
o colectie mai mare de poze o gasiti, dupa cum v'am obisnuit aici. restul e poveste. un paste'n 10 va doresc la anul!
ah, 3 pentru 3 tari, 4 pentru 4 oameni, 1000 pentru o mie de ganduri
raspuns si argument
ca spuneam ceva despre ce inseamna "a promite" aici, am si raspunsul la o intrebare a unui ascultator. anume, ce fac eu daca oamenii nu isi respecta promisiunile? pai simplu, nu mai cred niciodata in ei. iar gradul de prietenie existent la momentul respectiv intre mine si ei este brusc coborat la rangul de cel-mult-cunostinte. nemaiavand incredere....e destul de dificicil sa faci orice.
ne-mahmureala si solutiile ei
solutia unei ne-mahmureli complete este asa:
1. 1-2 sticle de roze dar de calitate superioare
2. pas marunt de pahar cu picior scurs pe esofag
3. vanatoarea regala in cap de dimineata
4. muuuusai trezit inaintea alarmei
5. cel mai important: cafea cu lapte expirat!
functioneaza perfect, credeti'ma! am testat!! urmeaza sa verific repetitivitatea sexperimentului dar o sa vina si asta. fiti vigilenti!
miercuri, aprilie 27, 2011
marți, aprilie 26, 2011
incredibil
ce este incredibil? eu zic asa:
- o piele uda, o forma sub camasa lui
- un cer senin plin de stele
- un pahar de vin pe podea in zgomot de jazz
- un apus tacut
- un pupic pe obraz
- un zambet dimineata
- un gand dulce pe un post-it ascuns intr’o carte
- surprizele cretine facute de prieteni
eu mai am o gramada, mai adaugati voi
luni, aprilie 25, 2011
retropaste cu paşte
marți, aprilie 19, 2011
înainte
cineva a zis asa: “nu vacanta propriuzisa are farmec, ci planificarea ei”. in consecinta, nu lunile de vacanta sunt intense, ci nerabdarea orelor nedormite pentru planificare
păr..aaaaaahhh
ce dreacului facem cu atata păr??!?
ce facem cu barbatii cu mult păr? stiti voi, eclere la subrat. si paduri letea prin alte locuri numai de ei stiute. cum ii educam?
iar pe fete, cum le dezvatam de par? si de lame?
tin sa mentionez ca am aceeasi problema cu barbatii ca si cu femeile paroase. nu mi se pare normal ca ea sa fie fara par, si el cu. sau invers. sau…oricum, ce faceeeeemmm?!??!??
luni, aprilie 18, 2011
duminică, aprilie 17, 2011
sâmbătă, aprilie 16, 2011
in sfarsit
mi'am ascutit unghiile ca sa apuc mai bine, pe drum catre casa am mancat un vultur, ca sa vad mai bine. mi'au crescut si solzi, sa ma faca alunecos, iar pe arme mi'au crescut pene, sa ma apere de ploaie. asa ca pazea!
3 secunde
vine dintr'o carte a unui nene care a scris'o sa'i invete pe altii (invatat fiind si el de altii, din mosi stramosi) cum sa agate femei. din moment ce exista numai legi, axiome, indicatii si contraindicatii verbale, nenea s'a hotarat sa le astearna pe hartie.
regula asta de 3 secunde asta zice asa: ai 3 secunde la dispozitie sa mergi la fata pe care ai vazut'o si care tie ti se pare interesanta. de ce? pai simplu, 3 motive
- cel mai banal motiv este ca o sa mearga altul pana ajungi tu
- apoi, daca iti ia mai mult sa mergi la ea, o sa'ti pregatesti textul. si clar o dai in bara. trebuie sa fie spontan
- mai mult, daca fata nu te place, iar tu te tot codesti, si vede ca te apropii de ea, are ea timp sa'ti tranteasca scuza. daca apari instant, nu mai are textul pregatit, la fel cum nici tu nu il ai. si sunteti spontani amandoi
cartea nu am citit'o, am auzit un preten povestin despre. nici de incercat, nu am incercat. sunt totusi curios cum e.
tic-tac-tac, gata. ai ajuns?
si mai e o regula, de 5 secunde: daca stai mai mult de 5 secunde aplecat cand te ridici sa iei ceva ce ti'a cazut pe jos...
tic-tac-tac, gata. ai ajuns?
si mai e o regula, de 5 secunde: daca stai mai mult de 5 secunde aplecat cand te ridici sa iei ceva ce ti'a cazut pe jos...
din buda de week'end
va prezint povesti nemuritoare, fara noima, fara sens, cu legatura doar prin mine si fara legatura intre ele
1. pasarici la inaltime
pe nisipul unui mic teren de volei, o punga de chipsuri, desfacuta, mancata probabil. o pasare se apropie precaut de punga, vede ea ca mai e ceva inauntru de rontait. n'are tupeu sa'si bage capu' in punga, asa ca apuca punga de la partea inchisa, si o rastoarna pe nisip. apoi mananca ce a curs din ea. face operatiunea asta pana cand vede ca nu mai e nimic inauntru. apoi verifica vizual, se convinge ca intr'adevar nu mai e nimic, apoi pleaca. n'am stiut ca exista atata ingeniozitate in pasari
2. matanii la barman
cine a spus ca "cel mai usor sa iti dezvalui viata intima, frustrari resapate si efervescente inutile este sa mergi la un barman", a avut dreptate. astazi (spre exemplu) am aflat ca parintii unei dudui cu 2 copii (de 8 respectiv 11 ani) nu au venit pana acum la nici un concert de'al nepotilor. ce rusine!! cum se poate asa ceva??! da, intr'adevar, pacat. profesoara lor de muzica mi'a spus ca unii copii sunt chiar bine crescuti. iar un bunic mi'a spus ca pe el nu'l mai intereseaza de ce fac nepotii nu stiu cui
3. vietoke
nu vreti sa auziti oameni din vietnam cantand la karaoke. nu e rau, in principiu. au o muzica destul de relaxanta si care implicit m'a dus cu gandul la un lan de orez, eu fiind actorul principal. eram sigur ca ala este momentul in care trebuie sa merg sa culeg orez. mi se parea atat de natural. unii cantareti ai unor mari slagare internationale m'au facut in schimb sa imi caut dopurile de urechi, sa le indes cat mai adanc, si sa imi doresc sa am posibilitatea sa inchid urechile in acelasi fel in care inchid si ochii, atunci cand nu mai vreau sa vad ceva
4. curry cat casa
am observat (desi stiam deja!) ca importanta e gura. cat o ai de mare. si cu cat o ai mai mare, cu atat de avantajeaza pana cand de darama. la un moment dat pe scena in vietokele de mai sus, apare un domn indian, care canta hero a lui enrique. de mare ce'a avut gura, l'am auzit cu doate dopurile din urechile mele inchise. a fost groaznic. in schimb, avand o miscare scenica nemaiintalnita si o gura pe masura, a fost minunatul castigator al vietokelui. la scurt timp dupa desemnarea castigatorului s'a urcat pe "scena" o fatuca cu cea mai faina coafura pe care am vazut'o vreodata. apoi a inceput sa cante. si s'a facut liniste. si toti il cautau pe indian. disparuse.
afara din cutie
asa se numeste. asa se face. asa ar trebui sa se faca. asa ar trebui sa invatam sa facem.
adica, din cand in cand trebiue sa iesi din cutia in care esti, sa te uiti la tine si la problema din fata ta, problema pe care incerci sa o rezolvi si esti impotmolit. decizia pe care trebuie sa o iei. drumul pe care trebuie sa il urmezi, dar nu stii ce sa alegi. raspunsul pe care trebuie sa il dai.
culmea, nu intotdeauna este un raspuns cu 2 variante, alba sau neagra. vorb'aia, sunt o infinitate de griuri. dar griurile astea sunt numai in cutie. cand iesi afara si te uiti, se fac fie alb fie negru.
eu am invatat sa ies din cutie de la un coleg de la bar, care mi'a dat 4 pahare de bere cu gura in jos, asezate in romb, si pe care trebuia sa le aduc in linie dreapta. am extras radical din beta caroten si tot n'am reusit sa il dezleg. am facut o integrala, rezolvat o grinda simplu rezemata si apoi am scris un cod in java. tot nu a mers.
apoi mi'a spus colegul: think out of the box!! n'am inteles ce a vrut de la mine. apoi in 15 secunde am aliniat paharele.
sfatul meu? afara din cutii!!
revin cu o adaugire: afara din cutii in tot! nu numai in problemele fizice, materiale, gravitationale si insolubile!
revin cu o adaugire: afara din cutii in tot! nu numai in problemele fizice, materiale, gravitationale si insolubile!
joi, aprilie 14, 2011
intimitati si protuberante
am doua curiozitati:
1. cum e cu intimitatea? e ok pentru prieten/prietena/sot/sotie/etc sa iti stie sa zicem parola de la adresa de mail, de la conturi si tot asa? daca nu vrei sa i le dai, inseamna ca ascunzi ceva. daca i le dai, da' ce, ma verifici acum? unde e limita? si e ok sau nu?
2. cat de greu e sa faci taitei (noodles)? adica...ce poate fi greu? ii pui intr'un vas, torni apa fierbine peste ei, si se fac. cu toate astea, cum sa dai gres in a prepara taitei? cum e posibil? e atat de simplu incat mi se pare ca nu ai cum sa gresesti ceva, cumva.
cafeaua mea
vi'o prezint pe ea. ea ma imbata, ma terzeste, ma enerveaza, imi face foame, imi face greata. ma vegheaza in fiecare zi de pe birou. cred totusi ca ne intelegem bine.
momentan ea e absoluta mea.
trebuie da' nu vrem
vorbeam acum ceva timp despre dependente. dar ce ne place sa facem? si mai ales, ce nu ne place deloc sa facem? eu unul urasc sa impachetez rufele dupa ce le spal. mi se pare absolut imbecila operatiunea. si, din pacate pentru mine, nici nu pot sa le indoi asa la intamplare, trebuie sa le impachetez cum se cuvine.
culmea, nu prea sunt genu' de om care sa faca lucruri care nu ii plac (ba chiar mai mult, le uraste sincer). cu toate astea, sunt unele pe care trebuie sa le facem indiferent.
miercuri, aprilie 13, 2011
un film cu prosti
alta dimineata. din nu mai stiu ce alte motive total intamplatoare si asemanator cu realitatea, m'am trezit iarasi mai devreme decat ar fi fost indicat. evident m'am repezit sa imi fac o cafea, cat mai repede cu putinta. deschid dulapul de deasupra blatului de la bucatarie, sa iau o cana. imi scapa din mana, cade pe blat, reusesc sa o prind sa nu cada de jos.
deschid sertarul sa scot o lingurita. scot un cutit. il pun la loc, imi scapa din mana. scot lingurita, nu mai scapa. deschid celalalt dulap, unde e cafeaua. tin cafeaua intr'un fel de borcan, langa care e alt borcan cu ceai, care e langa altul cu paste. incerc sa desfac capacul, nu reusesc, aproape imi cad cele 3 borcane in cap. ma prind la timp, si il iau de acolo, il desfac, scot cafeaua.
pun cafeaua in cana, in loc sa o pun in masina de cafea. scot laptele din frigider. imi dau seama ca nu am zahar in cana. dau drumu la masina de cafea. spun cafeaua in masina. asez cana, vine cafeaua. caut laptele in frigider. nu e. pun zahar in cana. caut iarasi laptele in frigider. il gasesc intr'un final. beau cafeaua.
vorbesc cu un prieten, incerc vreo 10 minute sa ii spun ceva ce i'am spus in cursul zilei intr'o propozitie. plec la scoala. deschid usa, o inchid si pelc. realizez ca nu am incuiat'o. ma intorc si o incui.
diminetile sunt pentru non-oamenii din mine
cravata pe contrasens
intr'una din diminetile trecute, s'a imbracat catalin la 4.957 ace. si cum, in stilu'mi caracteristic daca nu am probleme, imi fac, pornim la drum. de cu zile inainte s'a gandit el cam ce culori ar vrea sa poarte, ce camasi, cum sa le asorteze cu cravatele. s'a gandit el ca ar merge o camasa portocalie, o culoare puternica, cu personalitate. s'a mai gandit ca merge si una verde. sau galbena. sau mai bine o culoare aproape imposibil de descris. de asemenea puternica.
si'a calcat camasile, atentie, fara dunga la maneci. musai fara dunga. minunat. a sarit peste apret de data asta. si catalin a trebuit sa se trezeasca de dimineata, prezentarile incepeau de la 9. a incercat din rasputeri sa dezlipeasca genele cu levierele de bicicleta, lasate de cu seara panga pat. n'au dat nici un rezultat pana pe la 10 fara ceva.
si s'a imbracat, aranjat nodul de la cravata, nod dublu. si'a luat palaria pe cap. si nu avea castile in urechi, ca aici. mergea numai grabit sa ajunga la urmatoarele prezentari. dunga de la pantaloni il jena la genunchi, cravata il strangea de gat, bratarile de sub camasa voiau la aer, numai inelele erau fericite.
si, in graba lui murdara catre scoala, trece pe unde trece intotdeauna: 5 metri pe contrasensul biciclistilor. si in nici o dimineata nu vine nimeni din stanga. iar cu cei care vin din fata el se intelege din priviri. ei bine....atunci nu s'a mai intamplat.
v'am zis ca dimineata catalin este retard. intr'un mod extrem de bizar, un domn mai in varsta el asa, venea din stanga. catalin a crezut ca opreste. sincer si domnul a crezut ca opreste. ei bine...n'a oprit. si a incercat catalin sa franeze in timp ce'l ocolea, cautand franele de pe ghidon. care oricum nu sunt acolo.
apoi a incercat sa apese pe pedala inapoi, poate poate. n'a reusit din prima, nici din a doua, intr'un final a reusit. numai ca a apasat atat de tare, incat bicicleta s'a oprit. pantalonii alunecosi putin, parpalacul la fel, pai...in secunda doi catalin era gramada pe ghidon, cu unghiile date peste cap, cu picioarele undeva in spate tarsaindu'le, incercand din rasputeri sa nu se dezechilibreze prea tare.
si'a dat seama dupa vreo 5m de taras-grapis si stanga dreapta in balans cu epoleti, a reusit sa puna piciorul stang jos, in usoara miscare. si'a rupt un colt dintr'un pantof. si'a mai rupt o unghie. si'a mai dat geanta pe jos. bine ca n'a fost laptopul in ea.
apoi a zambit. apoi chiar a ras. intre timp, nenea balmajea de mama focului. a ajuns la prezentare la timp. cravata inca era la locul ei.
marți, aprilie 12, 2011
gene, tencuiala si titan
unii oameni se arunca in viata cu capul inainte. altii nu se arunca deloc. dintre cei care se arunca, unii poarta casca, in schimb, altii nu. dintre astia care nu poarta, unii au noroc si nu ating niciodata peretele. altii in schimb, il simt in toata splendoarea cum li se muleaza pe teasta.
cateodata, cei cu peretele mulat, dispera. lupul moralist din mine spune ca nu e bine. lupul realist din mine, spune asa: dupa ce te ti'ai schimbat fruntea originala cu una pe care se vad creponari de caramida, te faci mic. si trebuie sa mai treaca ceva timp pana te faci mare la loc. atata tot.
voi unde va aflati, sub cupola de titan, sau cu urme de tencuiala printre gene?
catalin in doi ochi
lucrez unde lucrez de vreun an si jumatate deja. cam zboara timpul ce'i drept. un lucru m'a surprins asa in delungul timpului, anume ochii mei. nu stiu io exact ce se vede in ei sau prin ei, dar un lucru e cert: ceva se vede clar. si cred ca nu toti vad, de fapt sunt sigur de asta.
dar sa revin, desi de un an si jumatate o tot vad pe tanti secretara de la noi (care e de fapt e mult mai mult decat o simpla secretara, are cumva sabia, nicovala si halebarda in maini). numai asta seara am apucat sa vorbesc ceva mai mult cu ea.
intr'un complex de imprejurari, ajung eu cu o colega de departament sa aflam de fapt care e parerea ei asa, neoficiala despre noi. anume, colega e foarte cuminte. bun, era de asteptat. eu in schimb......ei bine...eu nu. mi s'a spus de la o tanti trecuta prin viata, ca eu nu sunt cuminte.
la inele nu renunt. la bratari nici atat. desi am un aspect ingrijit zic eu, o aura de post rocker decembrist, pseudo-hipiot si pacifist nonconformist, caut sa am o tinuta decenta. si de cele mai multe ori imi reuseste. apoi, caut sa ma comport adecvat. oricum fac tot ce imi vine si ce simt, dar intr'un stil decent. dar, repet, se vede.
prima replica pe care i'am spus'o doamnei, a fost da, stiam eu, se vede pe mine asa, sunt hainele, nu? desi am descris total anapoda vestimentatia mea, dar hai, treaca mearga. tanti zice nu. apoi...fac o pauza, si ma reped in urechile ei: ATITUDINEA!! ea din nou nu. umm....pai nu mai stiu atunci.
si imi raspunde tanti printre sorbiturile de sampanie, vin si voie buna: ochii. oh....pai da, ti se vede in ochi, scrie clar, nu te tradeaza niciodata. pe ea n'am pacalit'o. pe langa tanti de la munca, mai sunt vreo 2 colege si 1 coleg pe care nu ii pacalesc niciodata. si mai sunt oarece cativa prieteni pe care, la fel, nu pot sa'i fraieresc.
no, dupa ce mi'a zis tanti ca am ochi, am realizat brusc ce mi se spune in mod repetat, in decursul vietii, de diferiti oameni: catalin, ai 2 ochi. mama mi'a zis ca sunt mari, doctoru care m'a scos din ea i'a zis mamei ca sunt expresivi. apoi mi s'a spus ca sunt razbunatori. si ca uneori sunt extrem de rai. mi s'a mai spus ca mereu ascund ceva. si ca sunt greu de citit. oricum ar fi, catalin are doi ochi. oricat m'as autoflagela, dau cu mine de pamant de nu ma vad. ma fac praf, fara discutie. nu suport asta. dar, orice s'ar intampla, raman doi ochi care ma privesc. este catalin in doi ochi
la inele nu renunt. la bratari nici atat. desi am un aspect ingrijit zic eu, o aura de post rocker decembrist, pseudo-hipiot si pacifist nonconformist, caut sa am o tinuta decenta. si de cele mai multe ori imi reuseste. apoi, caut sa ma comport adecvat. oricum fac tot ce imi vine si ce simt, dar intr'un stil decent. dar, repet, se vede.
prima replica pe care i'am spus'o doamnei, a fost da, stiam eu, se vede pe mine asa, sunt hainele, nu? desi am descris total anapoda vestimentatia mea, dar hai, treaca mearga. tanti zice nu. apoi...fac o pauza, si ma reped in urechile ei: ATITUDINEA!! ea din nou nu. umm....pai nu mai stiu atunci.
si imi raspunde tanti printre sorbiturile de sampanie, vin si voie buna: ochii. oh....pai da, ti se vede in ochi, scrie clar, nu te tradeaza niciodata. pe ea n'am pacalit'o. pe langa tanti de la munca, mai sunt vreo 2 colege si 1 coleg pe care nu ii pacalesc niciodata. si mai sunt oarece cativa prieteni pe care, la fel, nu pot sa'i fraieresc.
no, dupa ce mi'a zis tanti ca am ochi, am realizat brusc ce mi se spune in mod repetat, in decursul vietii, de diferiti oameni: catalin, ai 2 ochi. mama mi'a zis ca sunt mari, doctoru care m'a scos din ea i'a zis mamei ca sunt expresivi. apoi mi s'a spus ca sunt razbunatori. si ca uneori sunt extrem de rai. mi s'a mai spus ca mereu ascund ceva. si ca sunt greu de citit. oricum ar fi, catalin are doi ochi. oricat m'as autoflagela, dau cu mine de pamant de nu ma vad. ma fac praf, fara discutie. nu suport asta. dar, orice s'ar intampla, raman doi ochi care ma privesc. este catalin in doi ochi
sâmbătă, aprilie 02, 2011
l'am gasit!!!
acum ceva vreme am mentionat ceva legat, acum am gasit originalul:
DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII
"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor
sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta perso ana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el i-a lamurit:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final,inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."
"Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor
sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta perso ana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul
-Pai,tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el i-a lamurit:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc,murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final,inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta,nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere."
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
