motive

si'am zis ca ma opresc aici, dar pur si simplu n'am putut...motivele sunt mai jos

atat

fum si pantofi rosii

eu am inchis ochii, si am vazut asa: o masa intr'un colt intunecat, al unei incaperi, o lumanare in alte colturi se leagana lin, dintr'o scrumiera frumos colorata, curata, un fum aromat paraseste trupul maroniu al tigaretei care in corseteaza un tutun proaspat cules, umezit si presat.  un pahar cu picior scurt, o burta larga ce adaposteste licoarea ce se i prelinge pe pereti, un ventilator in tavan prafuit. o doamna cu pantofi rosii la o masa, picior peste picior, cu rochie neagra. un domn la masa alaturata in costum. cu palarie. ma duc sa ii ascult.

imbecili si uameni

eu daca as avea un bar ar functiona dupa regulile casei. nu dupa "clientul nostru stapanul nostru". suntem oameni, avem ratiune si gandire. un imbecil nu are cum sa fie stapanul nostru. nu? voi ce parere aveti?

programul nostru a luat sfarsit, va dorim noapte buna copii!

panait si intreprinderea

intreprinderea se vede'n zare

printre nori, copaci si frunze

multe biciclete, biciclesc agale

strambe, rosii, slute, ruginii sau zuze

panait nedelea, plictisit de toate cele

intr'o dup'amiaza prins fiind in lanturi grele

saturat de'atata ceata, nori, mocirla si beton

s'a oprit din alergat si a scris un foileton

auzise el odata de la lumea cea din jur

ca e bine cateodata sa te doara fix in cur

sa observi atent nimicuri, oameni, care spun povesti

apoi sa iti vezi de treaba, sa doar stai si sa privesti

i'a fost greu la inceput, sa stea doar si sa observe

linistit in coltul lui, ascultand doar baliverne

multe promisiuni, minciuni, lucruri diversificate

aberatii de la altii, ganduri neclasificate

asteptand cu nerabdare, sfarsitul de saptamana

a'nceput usor sa'si faca, ordine'n ultima luna

multe lucruri a gasit el - bilete, cecuri in alb

mape pline cu dosare, dinozauri tam-nesam

pixuri pline de inscriptii, scrisori far' destinatar

ceasuri goale, cani, pahare, tigai pline de amar

a facut ordine'n toate, a sters praful de pe geam

nu l'a mai interesat de altii, si'acum are un pian

mahmureala

si florile simte

inca o data, nu stiu altii cum sunt, dar eu nu. in ultimile doua luni daca nu chiar mai bine, am fost plecat mult. desi la cele doua dati de mutat au trecut prin dube murdare, inghesuieli intre canapele si saltele, usi de lift inchise si frunze rupte, vanturi rostogolotoare si ploi cu simt de raspundere, toate florile au fentat uscaciunea. de asemenea, pana acum nu am fost niciodata plecat luni de acasa. n'as putea sa'mi explic exact ce s'a intamplat, dar de cand m'am intors si pana acum, una a murit. era destul de haotica ea asa, ba avea o mie de frunze si cinci mii de flori, care se uscau in 3 zile, iar in urmatoarele saptamani se tot repeta procesul, fie avea 3 frunze. la fel am crezut si acum. ei bine, nu. nu s'a mai intamplat. cred ca s'a suparat pe mine. si nu, nu vorbesc cu florile, sau mai stiu si io ce. si nu, nici nu as vrea sa am vreo florarie. si da, imi plac fetele, nu baietii. acuma ca le'am lamurit pe toate, cred ca pot sa merg mai departe. 

vinul dinaintea clubului

corzi incepatoare

ce te faci cand vrei sa incepi sa canti la chitara? cand vrei sa inveti? de unde incepi? uitati un exemplu. eu am ras cu lacrimi. sper sa nu patesc si eu la fel cu pianul. 

"deci sa o iau m-a ajutat tipul asta cu care o sa fac si lectiile. ca habar n-aveam ce-mi trebe mie. ma duc la magazin sa o iau...ca un copil din ala dupa jucarie. o acordeaza tipul de la magazin...mi-o da sa o incerc. zic...nu mersi, am incredere. n-am cantat in viata mea, deci nu..

o zdrangan eu cat o zdrangan...apoi dupa vreo 3 sapt am vazut si lectia introductiva "cum se acordeaza o chitara"..tadam!!! apoi evident mi se spune ca eu trebuie sa apas mai tare pe corzile alea. fuck! trebuie deci sa imi tai unghiile chiar de tot ca nu merge asa cu jumatati de masura! intre timp dupa cum ti-am zis in prima sapt am rupt o coarda...de fapt ea nu se auzea bine ca nu apasam eu suficient pe ea, in rest nu avea nimic saraca. mi s'a spus ca vezi ca astea se dezacordeaza repede si io ca proasta am crezut. strang de ea...poc!!! imi sare-n fata! tzip!!! ma sperii. ma supar.

ma duc si imi cumpar corzi noi...o schimb pe asta...deci doamne la faza asta eram buna de pus pe youtube. eram calare pe saraca chitara...am schimbat-o intr-un mod barbar. ma mir ca nu s-a rupt iar! apoi am vazut cat de finutz se procedeaza de obicei...offff..pt ca am vazut de o mie de ori oameni schimbandu-le dar niciodata nu am fost atenta...pt ca-s prostanaca!! 

 

sa mai zic?

m-am mai linistit apoi 

mi-e greu sa le retin si cu do, re, la...si e, g, a"

umpleri involuntare

vorbeam cu un prieten acum nu foarte demult, si ma intreba ce mai fac. cu ce ma mai ocup, ce mai intreprind. de ce chestii noi m'am mai apucat. vreun sport, vreun instrument, al 3lea job, ceva, orice. il intreb de ce ma intreaba. imi raspunde ca in general, noi oamenii, avem tendinta sa umplem golurile din viata cu alte lucruri. am stat putin pe ganduri, si i'am dat dreptate. asta facem. chiar si involuntar.

nu va intreb ce goluri aveti, ci cu ce le umpleti? daca sunteti chiar curiosi, vi le spun si eu pe ale mele. 

magneti in degete

in viata fiecarui om exista o multime intredeschisa de alti oameni. care interactioneza in fel si chip. cercul asta mare care inconjoara fiecare om se reduce la unul mai mic. alea sunt cunostintele. din cercul asta, mai dai cativa afara, si raman prietenii. ulterior, mai arunci cativa pe usa si pe geam. aia care iti intra prin prize, prin cablul de la internet si prin becuri, sunt  cei pe care ii tii langa tine. 

in viata fiecaruia exista unul (sau mai multe) uamen sau uamena, care e vesnic plin de viata. si vesela. intotdeauna va zambi indiferent daca ploua cu noroi, sau arde cu oxiacetilena. ei vor dansa cand aud muzica de la tine din cap. si te vor auzi strigand in vis cum cauti mingea aia de frisca sa te rostogolesti cu ea peste vai de ciocolata. sunt uameni colorati. si vesnic proaspeti. au ambalaj tetra-pak pe interior, si otel inoxidabil prin clipiri. nu imbatranesc si nu se supara. nu tipa si nu plang nicodata. 

in preajma lor, nucleoizii din terminatiile nervoase capata contur si se transforma in magnetism. mai apoi inlocuiesc obositele terminatii din spatele urechilor. au talentul de a aduce razele de soare in cele mai intunecate si nebanuite colturi. sunt oameni care culeg in fiecare seara stele, si le arunca peste tine cand dormi, sa nu cumva sa te impiedici in intuneric daca alergi. oamenii astia au stele in frunte. sau pe obraz. sau stralucesc din priviri. sau pur si simplu le poarta in urechi. 

cautati acesti oameni de la voi din vieti, si dati'le cate o atingere din proaspat formatul magnetism. merita din plin!

kerosen toracic

mai oameni, cati cilindri aveti voi in cutia toracica? si de cati aveti nevoie ca sa functionati? ecologic si ergonomic asa, nu daunator celorlalti toraci din jur. nu va intreb ce capacitate cilindrica zace acolo, e ierelevant. va alimentati pe la vreun peco? si cat de des va alimentati? si cu ce? ce va pune pe voi in miscare si va ofera cuplul maxim ratiune vs simtire? si cand simtiti ca trebuie sa va alimentati? si cand stiti daca bujiile trebuie schimbate, alea de dau scantei? si cum va dati seama? si unde le schimbati? folositi d'alea din import, sau d'alea facute la uzina in cernauti? da' planetarele le schimbati? alea sunt folosite la tractiune, la curbe, la directie. dati spaga la RAR? oare inca mai merge cu spaga?

revizii suprapuse!

coniacul de seara

pauză în gândire

m'am oprit putin din fuga, intr'o pauza, sa spun ce s'a mai acumulat in capatul superior al ultimei vertebre. se stie ca matematica e mai mult decat 7,99 RON kg de mere, cat costa 1 kil 725 de grame, care e de fapt aritmetica. pentru pasionati si nu numai, inseamna de fapt mult mai mult. eu de exemplu habar nu am avut acum cativa ani cand am aflat ca de fapt exista o atat de stransa legatura intre matematica si muzica, jazz sa spunem. si uite asa usor usor, aflam de fapt ca matematica asta lucreaza in cardasie cu mai tot ce ne inconjoara. s'au facut modele matematice pentru predictia vremii, sincronizarea semafoarelor, determinarea grosimii optime a firului de iarba in pasuni, pentru studierea migratiei algelor in oceane, pentru determinarea virusurilor existente si a celor inca nestiute (urmand ca, la aparitia lor, pe baza masuratorilor facute sa poata fie categorisite), si asa mai departe, lista e cumva infinita. nu ma refer la statistica deloc. nu includ aici studiile cu probabilitati, date statistice, analize de baze de date si tot asa.
buuun, tot ascultand pe la unu pe la alta, am scris la un moment dat in caietul asta al meu de notite de la munca theory of planned behavior (nu cred ca as fi in stare sa traduc si adaptez chetia asta, probabil teoria comportamentului planificat - desi suna cam imbecil, da' in fine). ieri cand cautam altceva, cum se intampla intotdeauna, am dat peste cele mai sus mentionate, si am inceput sa caut putin, pentru ca insusi denumire suna indeajuns de incitant pentru incretirile (putine ele ce'i drept) ce zac in spatele occipitalului poate chiar ajung pana in parietal. si odata ce ai intrat in hora, ai cacat steagu' cum se mai spune, pentru ca nu mai ai liniste pana nu afli indeajuns de mult incat sa mai calmezi hormonii aia nervosi dornici de afirmare electro-magnetica. si uite asa am inceput sa citesc aici si mai apoi am ajuns pe la niste carti pe care inca nu le am, astept sa'mi vina. ce zice teoria asta pe scurt? pai zice ca exista o legatura semnificativa intre convingerile, parerile fiecaruia si modul in care se comporta, si implicit actioneaza. parca nimic nou sub soare, stiam asta, nu?
de asemenea stim ca matematica si psihologia sunt purtatoarele unui ADN suprapus in multe lungimi de spirale nucleoide purtatoare de informatie. pai de aici pana la a incerca in vreun fel sa punem pe hartie intre paranteze, acolade, inmultiri si derivari comportamentul uman nu mai e decat un pas. metaforic si metempsihotic. totusi, exista cineva care deja s'a ocupat de asemenea curiozitati. chiar, nu ar fi misto sa avem o formula ce contine variabile precum culoarea preferata a chilotilor, inaltimea sfarcului, diametrul ochiului, forma unduita a soldului, concentratia de saliva in stomac si intensitatea magnetismuli produs in momentul atingerii umarului, si mai apoi, cu toate datele culese, sa putem afla pe cine iubeste, sau sa stim ca trebuie sa alegem drumul ceva mai lung pentru ca vrea sa vorbim putin despre cum i'a fost ziua? eu cred ca ar fi pseudo-interesant. o asemenea formula exista, dar ca in toate cercetarile exista niste limitari. limitari care sunt luate in considerare in alte tipuri de modele, affective processing models, care evident, la randul lor, nu conisidera alti factori. in aceeasi masura, dupa cum spunea un coleg de'al meu de munca "we cannot predict the future but we can simulate different scenarios". aici de fapt vroiam sa ajung. 
teoria asta a comportamentului planificat este folosita in mod frecvent in determinarea comportamentului in raport cu starea sanatatii indivizilor. nu o sa intru prea mult in amanunte, mai multe detalii sunt in articolul mai sus mentionat. nu ma pot abtine sa nu pun un citat, ca nu stiu exact cati or sa fie indeajuns de curiosi sa vada ce e de fapt in spatele link'ului de mai sus. iata'l: "According to these models, people’s evaluations of, or attitudes toward behavior are determined by their accessible beliefs about the behavior, where a belief is defined as the subjective probability that the behavior will produce a certain outcome".
cu toate acestea, sunt absolut convins ca cercetarea nu se opreste acolo, ci dimpotriva. nu am apucat sa sap in alte directii, dar o voi face, si voi veni cu raspunsurile. sunt absolut convins ca exista niste formule (desigur, in mod simplificat spus) conform carora, pe baza observatiilor facute si introduse in model, acestea ne vor dezvalui lucruri pe care probabil ca nu am vrea sa le stim. intr'o la fel de mare masura, ne vor explica de ce andrei a ales masina care consuma mult, dar merge repede si e de plastic, in pofida masinutei mai mici, care e confortabila si are muzica. sau, ca olivia l'a ales pe stefan care e inalt si cu ochii albastri, si nu pe aurel care are un suflet mare, dar sta in casa si citeste. dintr'un complex de imprejurari am ajuns sa fiu putin familiar cu conceptul de procesul de luare a deciziilor, pe limba lui originala numit decision making. este absolut fascinant cat de multa informatie exista, dar prelucrata intr'un mod corespunzator....se pot face "miracole". nu sunt paranoic, dar daca va ganditi la o combinatie de alrogitmi, formule si modele de care am vorbit, aplicat catre baza de date public disponibila pe facebook....cam ce ar putea iesi de'colo? nu vreau sa ma gandesc, pentru ca m'ati crede paranoic, si chiar nu sunt. 
cand vine vorba de relatiile inter-umane, studierea comportamentului oamenilor, cautarea de asemanari, repetitii si tiparuri, sabloane, lumea e plina de curiozitati si oameni care isi petrec cateva vieti in aflarea raspunsurilor. un exemplu e PI, un film excelent. un matematician innebuneste cautant sabloane in lumea inconjuratoare. ce se intampla mai departe va las pe voi sa descoperiti in film sau pe imdb.
ati observat vreodata, voi astia utilizatori de google (gmail, gtalk, g-masa, g-casa, g-masina, si nu, nu o sa spun si g-punct) ce se intampla de fapt cand scrieti cate un mail, sau pur si simplu cautati pe google? vorbeam cu un prieten acum ceva timp despre chestia asta. desi politicile lor de respectarea intimitatii fiecarui utilizator nu cred ca le'a citit nimeni, domnii de la google scaneaza fiecare email trimis si/sau citit. e clar ca pentru fiecare individ, in masura in care exista indeajuns de multe date, se poate intocmi sablonul fara nici cea mai mica problema. de aici la profilui psihologic, unde, ce, cat mananca fiecare, ce'i place, cum doarme, de cate ori isi baga degetul in fund, e numai o chestiune de cateva clicuri. 
deci....per ansamblu, toata lumea cauta de fapt repetitii si tipare, moduri de a simula si prezice comportamentul oamenilor, diverse forme de influentare a modului de gandire si multe altele. 
culmea, in timp ce scriam la postul asta, am primit pe mail filmuletul de mai jos. gand la gand cu bucurie.
oameni buni, decizii inspirate dar neprogramate va doresc!

pe cai

coffee sho pa' el

si originalul:

ambele foarte tari

coarne cu rotile

astazi pe la munca, cu unul cu alta, primesc un mail. cu acest articol. ma rog, unul de pe la un alt ziar, alta televiziune, habar n'am. esenta e aceeasi. nu prea citesc eu genuri din astea de stiri, imbecile. dar cum sublectul mailului (probabil c'o fi fost vreun news-letter) suna ceva de genu' accident teribil cu un pian zburator, am zis ca merita cateva minute sa arunc un ochi peste articol. m'am oripilat, mi s'a ridicat parul de pe ceafa. stiti voi, ala de il cresc io pentru buenos aires. 

pai nici nu stiu de unde sa incep. cica zilele astea, e nush ce concurs inventat de taticul red-bull'ului, imi scapa numele lui, acolo in austria. niste concurenti isi confectioneaza diferite treburi, pe care le lanseaza dupa o trambulina si plonjeaza im apa. pai sa fie un fel de sport extrem asa. la prima vedere, destul de ciudat asa. mie unul imi plac sporturile extreme. sunt bune asa. ne pun sangele in miscare, ne lucreaza muschii. da' cumva in fiecare din ele, exista o institutie care certifica MACAR ustensilele alea de le folosesti tu, cetatean bezmetic dornic de stomacuri in gat, promoroaca in nari, sau mai stiu si io ce pesti rechinosi care sa te gadile pe la fund. ca le utilizezi tu in mod necorespunzator, sau ca pur si simplu ai ghinion, se intampla, e altceva. io mi'am rupt un genunchi, fracturat o glezna, intins niste ligamente si aproape dizlocat un umar la catarat. nu e asta chiar sport extrem, da' recunosc ca a fost in toatlitate vina a mea.

acum, revenind la accident. pai, o domnisoara de 26 de ani, risca sa se bucure de restul vietii dint'un scaun cu roti. dupa cum declara medicii "sunt sceptici in a face pronosticuri, si sansele sunt.." bla bla. pai oameni, io nu stiu medicina, dar mi se pare ca o coloana rupta (i.e. niste vertebre dizlocate si altele sfaramate), mie imi suna cu stampila celei mai cunoscute firme de proiectat scaune cu rotile....

as incerca sa dau vina pe cineva, habar nu am pe cine. pe tanara? nu, ca nici eu nu m'as gandi ca daca sar cu un pian in apa, risc sa ma lovesc de el cand atinge apa ca si cand as cadea de la un etaj 2 sau 3 pe beton. echipa ei? de asemenea, nu. organizatorul? nici atat. in definitiv e media, vor publicitate, ei au grija ca transmisiile sa se realizeze in conditii profesioniste. atunci pe cine?

stau si ma intreb, nu ar trebui sa fie un fel de niste oameni, care macar au mai fost pe la evenimente din astea tembele, si care au mai vazut chestii? nu cred ca e nevoie de cine stie ce savanti, ma gandesc totusi ca experienta ne invata, si ar fi de ajuns. 

inca doua lucruri mi'au zguduit prin canalute lichidul ala alb-galbui de sub vertebre: interviul cu tanara dinaintea sariturii, in care ea spunea "ca o sa fie ok", si sfarsitul unuia dintre versiuni ale articolului: "ca tanara purta echipamentul de protectie obligatoriu, vesta de salvare si casca". din pacate, nu numai o lovitura la cap poate sa iti puna viata in cui, sa o admiri agatat din cuierul de la intrare, asteptand sa mai ia vreun musafir vreo haina de acolo, sa mai vezi si tu ceva pe geam, afara.

nu incerc sa dau in nimeni, pentru ca in primul rand nu eu sunt in masura sa fac asta. stau numai si ma intreb, oare domnului care ne da aripi, nu i se pare ca a facut deja prea multe cu bautura lui aromatizanta si datatoare de spasme? ma intreb cand o sa inventeze si concursul de mancat cutii de aluminiu, dupa savurarea bauturii, poate ne cresc coarne.

mi'am adus aminte de un banc, apropos de coarne: "daca cumva iti vine idea sa sari de la etaj ca te'a inselat iubita, adu'ti aminte ca nu ai aripi, si coarne, boule!". radem glumim, dar pe mine m'a infiorat tot spectacolul de modelat vieti.

daca aveti alte opinii, va rog impartasiti'le. chiar, bea careva red-bull?

ură

oamenilor nesimtiti! uitati'va in oglinda! si apoi MURITI !!! incarnati'va apoi in imputiti. si iarasi MURITI !!!


revin. stiti uameni d'astia? haideti sa'i ucidem academic. aici pe post

furaciune parfumata

m'am apucat astazi si io sa fac putina ordine, curatenie si sa imi spal niste rufe. nu am masina de spalat la mine, e pe hol la intrare, o impart cu 2 uameni (de fapt cu un baiat si o nu stiu exact ce e ea, o sa povestesc alta data despre dansa), de la etajul 2. eu tot timpul las acolo detergentu' de rufe (colorate, negre si albe) si lenorul ala, balsamu', stiti voi, ala de ne aduce cascadele si melcii fara cochilie pe perna, cand dormim. am constatat cu uimire putin mai devreme ca nu mai e lenorul acolo. era o sticla de juma' de kil, goala cred mai bine de jumate. cine ar lua un parfumant d'asta de haine? cine si mai ales de ce? io nu mai inteleg nimic.  

chill de we

autostrazi neuronale

aseara cand am ajuns acasa, trecute de 12 noaptea fiind, de asemenea fiind maxima nevoie sa adorm cat mai repede, intrucat azi de dimineata aveam iarasi tura la bar (foarte neinspirat din partea mea cand mi'am ales turele - intotdeauna din spatele ecranului totul e mai usor si lipsit de adevarate consecinte), dar sa revin, aseara incercand sa adorm cat mai repede, fiind prea obosit sa adorm instant, cum de regula se intampla, stateam si ma gandeam: nu am putea sa punem taxe pe autostrazile neuronale, prin care zburda in nestire, conduc precum nebunii gandurile, ideile, amintirile, etc? ma gandesc eu ca daca am pune taxe in functie de importanta drumului, destinatie, timp de parcurs, si tot asa, poate ca ar mai sta locului. nu ar mai da buzna asa peste tot, oriunde, oricand, oricat.

ce ziceti, merita sa promulgam in parlamentul neuro-vegetativ o astfel de propunere?

sunt si aproape suntem

da' prosti. parca asa se spune, nu? multi da' prosti.

am inceput iarasi munca la bar. uitasem pentru moment de nesimtiti, nesimtire si nesimtire. am zis nesimtiti? einstein spunea odata ca "universul si prostia sunt infinite. de prima parte nu sunt sigur". pot sa vin cu o continuare? nestimtirea e la fel. de fapt, stau si ma intreb ce o fi mai periculos, un prost, un nesimtit, sau un nesimtit prost? clar ultima categorie e mai rea. dar oare toti nesimtitii sunt prosti, sau toti prostii sunt nesimtiti? eh, noi sa fim sanatosi. 

bine ca azi de dimineata, cand nesimtitu' dormea la 8 jumate, m'am delectat cu un jazz de zile mari, care rasuna suav peste mesele goale, patruland calm printre aparatul de cafea, cel de bere, bar, si boxele atarnate. 

de ce spun ca sunt nesimtiti? pentru ca sunt cosuri de gunoi aproape langa fiecare masa, si cu toate astea, lasa gunoaie pe mese. inteleg ca nu trebuie sa imi aduca farfuriile la bar, dar gunoiul propriu cred ca si'l pot pune in cele multe cosuri de gunoi. exemplele sunt multe, da' mai bine imi incordez cortexul sa va povestesc alte lucruri mai interesante. de fapt...cred ca oameni d'astia sunt peste tot, numai ca in anumite imprejurari concentratia lor atinge cote care intra in conflict cu sistemul meu valoric.

un alt aspect este ca marea majoritatea a lumii trateaza persoana din spatele barului ca pe o persoana inferioara lor. faptul ca esti client intr'un bar, nu cred ca te ridica la un rang arienesc, astfel incat sa crezi ca tu si ceilalti clienti sunteti, iar noi, cei din spatele barului aproape suntem. 

pacat de cei ce sunt, crezand ca ceilalti aproape sunt. 

un alt moment

 Stefan Iordache - Trecatorul


la scoala vietii rupt in coate de atitea banci in care-am stat,
am invatat ca doar o data norocul clipei ne e dat,
dar ametit de cautare sau de atita vin amar
n-am obsrvat cind am trecut
de clipa care s-a pierdut
de-atunci ocaut in zadar.

sunt trecatorul, sunt doar calatorul
ce a trecut prin lumea ta, pe drumul tau, prin viata ta.
eu sunt hoinarul ce-si umple paharul
cu amintiri si neimpliniri, cu despartiri si cu iubiri.

si cu iubiri

eu am cintat cu lautarii si bani si suflet eu le-am dat
sa-mi puna viata pe-o vioara si linga ei am lacrimat.
stiam ca eu la scoala vietii n-am stat in banca prea atent
si am ramas un trecator ce stringe-n suflet dor cu dor
la scoala vietii repetent.

sunt trecatorul, sunt doar calatorul
eu sunt hoinarul ce-si umple paharul

sunt trecatorul, sunt doar calatorul
ce a trecut prin lumea ta, pe drumul tau, prin viata ta.
eu sunt hoinarul ce-si umple paharul
cu amintiri si neimpliniri, cu despartiri si cu iubiri.

si cu iubiri

n-am stat in banca prea atent
sï am ramas un trecator.  

scrisoare bovina

"ma tem stimata domnisoara ca renumitele mele capacitati intelectuale nu se ridica la inaltimea asteptarii dumenavoastra, motiv pentru care am ramas uitandu'ma ca un bou la aceasta declaratie, in speranta ca poate ma voi lumina si voi intlege ce anume ati vrut dumneavoastra sa transmiteti.

din motive bovine lesne de inteles, nu am reusit sa asimilez informatia transmisa. in masura in care ma veti putea ajuta sa ies din cireada, va sunt profund recunoscator

un bovin fructifer"

lacomie sau normalitate?

stiu ca a fost intr'un comentariu, dar mai bine aici, sa vada lumea. vai cat de tare e. nu e mai bine sa luam exact cat ne trebuie din ce ni se ofera?

multumesc

astia sunteti voi. multumesc din inima

tranzactii contrafacute

nu v'ati saturat sa tot fim pe aceste piete de tranzactionat inimi cotate intr'un mod contrafacut? ca atunci cand cererea e mai mare decat oferta, apar cecuri in alb pentru a satisface cererea? si evident vice-versa?

cred ca intutia ar trebui sa aiba o pondere mai mare, iar sistemul decizional sa fie influentat mult mai mult de magnetismul produs in momentul tranzactiei

micile bucurii

ca tot vorbeam mai devreme, ia uitati peste ce am dat. restul....sunt chiar detalii

portavoce pentru inimi

in ultima vreme vad din ce in ce mai des in jurul meu cupluri doar cu numele. fiecare dintre cei doi, luati separat este departe, intr'o alta dimensiune. stiti voi, cum e in fimele alea SF in care masinile nu mai merg pe sosele, si zboara. si merg unele pe sub altele, intr'un haos maxim. organizat totusi, luat per ansamblu. asa si ei. fiecare isi poarta interesele intr'o alta culoare. luati impreuna, sunt un brand. reprezinta o imagine. un logo.

de ce nu le spune nimeni ca nu exista cate o viata pentru fiecare dorinta, ca un cui batut intr'un lemn, chiar daca e scos, lasa o gaura. ca muzica e colorata, ca stelele zambesc. ca obisnuinta e cel mai bun prieten al indiferentei. ca nu exista "mi'e frica", "nu pot" sau "nu stiu". ca un singur lucru pe lumea asta avem toti, si prea putini stim ce sa facem cu el. 
am citit undeva ca "o nepotica il intreba pe bunicul de ce tipa oamenii unii la altii. raspunsul a fost scurt si plin de culoare: cand doi oameni sunt indragostiti, inimile lor se apropie atat de mult una de alta incat nu e nevoie sa vorbeasca, e de ajuns sa sopteasca si se vor auzi. fiind mai apropiate chiar, se vor intelege fara sa mai fie nevoie de vorba. la coltul opus, cand doi oameni nu se mai iubesc, inimile lor sunt atat de departe una de alta, incat trebuie sa vorbeasca din ce in ce mai tare sa se auda, sa poata comunica. si uite asa, cu cat sunt mai departe trebuie sa tipe".
acum inteleg de ce unii oameni nu vorbesc deloc, iar altii urla. are sens, nu?

dependente

ca tot vorbeam mai deunazi de niste filme, si imi vine in cap acum requiem for a dream, iar astazi citeam un articol excelent despre uitatul la televizor, si, mai mult, ma gandeam la mine, io ce dependente am, vin cu intrebarea: dependente? e clar ca toti avem. diferenta probabil e facuta de faptul ca unele sunt mai daunatoare decat altele. desi, tind sa cred ca toate sunt daunatoare. cum scapam de ele? vrem sa scapam de ele? se spune ca suma viciilor e constanta, deci daca nu bei, nu fumezi probabil compensezi prin femei/barbati. acuma nu stiu daca e chiar adevarat. 

de asemenea, renunti la un viciu/dependenta il vei substitui cu un altul? poate fi dependenta un viciu, si invers? eu zic ca da.

unii oameni sustin ca daca se lasa de fumat se ingrasa. eu nu cred asta. eu am facut asta acum ceva timp, si nu m'am ingrasat. dupa vreo jumatate de an m'am apucat iarasi de fumat. nici nu am slabit. daca tot am inceput in directia aceasta, hai sa ma iau in continuare exemplu pe mine. mai am o dependenta: internetul. imi vine tare greu sa recunosc, dar asa este. cat o fi viciu, asta nu mai stiu. bine, acum nu e chiar atat de grav. daca nu am internet, am si altele de facut. totusi, la fel ca si facebook'ul care nu'mi mai da acum pace, si cu internetul este vorba de o granita extrem de mica intre functionalitate si mutilarea maimutarita a timpului ireversibil. as putea spune ca intr'o mica masura este un rau folositor. de asemenea fumez, cum am spus mai sus. sunt dependent de soare. de fete frumoase. de dimineti lenese. de cafea. de oameni. nu'mi plac orasele aglomerate, cimentate si inmarmurite. dar divaghez. alte vicii nu cred ca imi mai vin acum in minte. dependente mai am. mai multe, mici si marunte. se completeaza cu cele bucurii. la teve nu ma uit absolut deloc. de fapt...mint, am vazut cateva meciuri cand a fost campionatul mondial. atat.

voi sunteti pregatiti sa va recunoasteti toate dependentele? ca tot ziceam de sex mai sus (sau jos), e cineva dependent? eu cred ca toti

dependinte dependente de vicii

post-mortem

ai cont pe facebook?

da	5 (100%)
nu	0 (0%)

Votes so far: 5

pai ca sa termin balaria asta de facebook, am sa scriu cateva randuri. nu imi este foarte clar cati ati citit, in schimb este foarte clar ca din 5 oameni tot 5 au cont. pai, statistic vorbind este un declarat 100%. poate imi povestiti si mie ce activitati extracuriculare intreprindeti voi astia 5 de aveti cont. mi'ar placea sa citesc, v'astept cu draga inima.

in rest, mai bine vorbim despre sex, ca e mai sanatos. de asemenea chiar si vorbitul e mai sanatos. 

sexosi virtuali!

un clipit, un respirat si un fior

citand din clasici, nu stiu altii cum sunt, dar eu nu sunt asa. nu am avut acest cult al facutului de cadouri pentru mine. mi'am dorit si in continuare imi doresc multe, dar le iau usurel usurel. totusi, niciodata nu m'am intrebat "catalin, ce vrei de ziua ta?". ei bine, am facut asta acum ceva timp. vreo trei saptamani sa fie. raspunul l'am gasit in cateva milisecunde, si am purces in a cauta unde sa ma plimb. initial mi'a venit in cap berlin, dar n'am reusit sa gasesc nimic la un pret cat de cat bun. imi place sa calatoresc cu trenul. v'am zis? daaa, imi plac la nebunie trenurile. cred ca se trage de pe la niste filme vazute intr'o viata anterioara. sau prin vise. nu stiu exact.

in fine, dupa ce n'am avut succes cu trenurile, am trecut la avioane. probabil ca daca nici acolo nu reuseam, mergeam catre vapoare, submarine, deltaplane sau mai stiu si eu ce nori calatori. tot ce povestesc acum s'a intamplat cred in maxim 15 minute. zboruri din amsterdam nu am gasit, am gautat din rotterdam, am gasit intr'un final din eindhoven. mi'am zis, gata. unde plecam? am luat toate destinatiile disponibile la rand, si am sfarsit la madrid. l'am gasit. gata. plec. mi'am luat biletul, si am asteptat cumintel sa'mi vina randul la coada asta numita viata, sa ajung la casa aia de bilete unde iti arati dorintele, ei apasa pe un buton, tu sari in poarta galactica, si in secunda doi incepi sa dai din coada. cum, nu ai una? iti creste instant!

buuun, acum stam si asteptam. urasc sa astept. motiv pentru care mi'am gasit intreprinderi pe care sa le dezasamblez intre timp. era intr'o joi cand am iesit afara intr'un barulet. si dupa ce am gustat niste tipuri de bere am decis voit fortat ca mai trebuie sa ajung si la munci vineri. nimic spectaculos in asta. vineri, de asemenea am incercat alte tipuri de bere. oaresice vin. clasic, timpul zboara. eu nu stiu de unde atata aerodinamicitate intr'o chestie atat de complexa. m'am trezit sambata de dimineata la 10 si ceva, gandindu'ma ca mai am atat de mult timp pana trebuie sa plec. nu, nu mai aveam. trenul era la 11 fara 10. evident l'am pierdut. l'am luat pe urmatorul, am ajuns in aeroport. eu cu un prieten. ma simteam ca un copil cand parintele il duce in cel mai tare magazin de jucarii, si ii spune: "te astept la casa, ia ce vrei". tipam dar nu ma auzea nimeni, eu plecam. 

imi place de regula sa stiu cate ceva despre unde urmeaza sa ajung, o harta, un ceva, cat de mic. si doar atat. nu mare, ca nu'mi trebuie. nu aveam nimic. am ajuns in madrid dupa ce'am strabatut autostrada pasareasca. (in prima poza daca va uitati cu atentie e un avion undeva sub noi, am renuntat apoi sa le mai prind, erau prea multe si nu am vrut sa se incaiere vulturii aia hidraulici). dupa ce'am ratat niste autobuze pe care oricum nu le gasisem, ne'am trezit uitandu'ne ca boii la un automat de bilete care nu vroia nici in ruptul capului sa ne dea hartia magnetizata a cartitei ce ruleaza prin cai numai de ea stiuta. 

am ajuns, in sfarsit. 8 si ceva ceasul parca. am iesit burta bestiei. cald. soare. cer senin. agitatie. lume. sentimentul ala pe care il ai cand toate simturile iti sunt violate. imbuibate de nou, placut, moale si catifelat. ai vrea sa te rupi in mii de parti, si fiecare sa adulmece si asimileze tot. am inceput sa ne plimbam de bezmetici, stanga, inainte, inapoi, ne'am si trezit in acelasi loc. fara destinatie, doar umple'ti toate cutiile simturilor insetate. dupa putin timp m'am trezit holbandu'ma la o fatuca ce canta incredibil. am incercat si eu. i'am spus, mai bine canta ea pentru ca face mai multi bani ca mine. sangria. daa..sangria. 

intamplator a fost noaptea alba. a doua zi la stirile de prin metrou am vazut: 700,000 oameni pe strazi. cred ca i'am cunoscut pe toti. hai sa mancam. unde? vedem. si am tot vazut pret de ceva strazi, multa buluceala, oameni care zambeau tot timpul. calzi. extrem de prietenosi. am sfarsit intr'o bodega de cartier, unde piciorul porcului intepenit in suruburi ne zambea gales. ceva de prin specialitatile casei avea tentacule si ventuze. mov. eu am o problema sa mananc "chestii" care fie arata dubios, fie miros suspect. nu as vrea clipeasca atunci cand o alerg prin farfurie cu furculita. am trecut pe chestii mai serioase, si am baut. 

am incercat sa deslusim tainele bauturii aleia de curge prin venele lor, eu unul nu am reusit. am ajuns intr'o pietisoara plina de copii. am stat si am cascat gurile si ochit tot ce misca. nu mai aveam priviri de aruncat la un moment dat. am apelat la cele de rezerva. le'am terminat si pe alea. tot timpul asta eram parca o holograma intr'un loc pe care l'am construit bucatica cu bucatica muuuult timp. parca cineva imi citise gandurile, dorintele, si apoi le'a transpus in ceva. iar mai apoi, mi'a dat un sut si am aterizat acolo. peste ceva timp am aterizat pe un bulevard destul de mare, cu iarba in mijloc. am scos izoprenul si m'am intins. si m'am uitat la cer, se vedeau stelele. la lumea din jur. intr'un mod constant ni se adresau fie priviri, fie zambete, fie cate ceva. simteam de pretutindeni magnetism. 

am hotarat la un moment dat ca poate ar fi bine (de fapt nu noi, amestecul asta de apa, calciu, glucide, lipide, sentimente, personalitate, cornee, nervi si bicepsi) sa ne odihnim. hai sa vedem pe unde. in drumul catre un loc cu iarba (eu unul nu am vrut nici un hotel, am vrut doar izopren. asta e o poveste mai lunga, o sa o povestesc eu in curand) am intalnit tot felul de lumi. calde, in cutii de carton, pe trotuar, pe scaune, in piete, la geamuri, motorizate si cu aripi. am gasit un fel de gradini pe un fel de deal. cam lumina. io as fi stat acolo. pretenu' zice "uite acolo, mai intuneric!". de parca mie intuneric imi trebuia. dar a stiut omul ce a stiut. pentru ca m'am trezit la un moment dat in niste zgomote marisoare facute de niste lumi aproape de campurile mele vizuale si visatoare. 

eram in pantaloni scurti, si un polar pe mine. e cald, ce naiba. pe la 4 jumate cand ne'am asezat tacticosi izoprenele evitand ceea ce era sa vedem abia a doua zi dimineata (e printr'o poza) era chiar bine afara. pe la 7 si ceva am simtit ca nu imi mai place nasul pe care il am, asa ca o sa cioplesc altul. gheata e deja formata. m'am trezit eu la un moment dat si mi'am luat pantalonii lungi, si foita de ploaie. da musca din toate extremitatile mele. un caine. un balaur cu 100 de capete sufland numai aer rece. nu imi luasem sacul de dormit la mine. ma tot certam cu el, dar el avand 100 de capete si eu unul singur....clar m'a invins. pe prieten la fel. pana in 8 admiram deja oamenii alergand pe strada, ne burzuluiam unul la altul bombanind cum e posibil sa nu iti iei sacul de dormit? si de ce nu e soare? chiar cand am deschis ochii imi amintesc spunandu'i: "nu se poate, e innorat!" nu era, doar ca soarele era de cealalta parte a blocurilor.

radarul cranian m'a ghidat inapoi catre centru. dupa ce am baut o cafea la star bucks, am discutat prin miscari lente si sprancene incruntate, ochi mici si nervosi. cuvintele erau ciopartite, vocea era ciuntita si pentru fiecare pas facut meritam un premiu. am pornit apoi catre un parc. magnific! m'a lasat fara cuvinte. ne'am intins pe iarba la soare. pret de vreo 2 ore si ceva, m'am transformat intr'un sarpe lenes. soarele ma mangaia pe fata, putintel vant isi facea loc prin nari. pe la vreo 1 si ceva ascultam cum o fanfara incanta audienta cu niste sunete incredibile. eram parca reanimati. 

dupa ce ne'am perindat printr'un internet cafe, unde am aflat ca exista si meseria de "a sta pe craca" am pornit iarasi la explorat. am cautat un internet pentru ca trebuia sa ne printam iarasi boarding-pass'urile pentru ca eu le'am printat fata verso, negandindu'ma ca or sa ni le rupa. am tot explorat pe toti si toate, in toate felurile pana ne'a prins seara din urma si ne'a gasit in acelasi loc unde mancaseram si pe la pranz. sublim. poate ca suna copilareste si putin retardic, dar nu cred ca se compara nimic cu a sta si a'ti hrani simturile si flora stomacala cu exact ceea ce cauti si mai apoi gasesti. din nou, restul sunt detalii. 

am stat cred cateva vieti acolo, nu de sambata seara pana duminica noaptea. ultimul metrou pleca pe la 1 si ceva noaptea. a doua zi trebuia sa mergem la munci. obositi era parca prea putin spus. pe la catre 11 trecute de fix parca, am pornit'o catre aeroport. ne'am instalat confortabil pe izopren langa un perete si ma uitam la geamul de deasupra ce fac oamenii in aeroport. nu puteam sa dorm. doar un catalin era in aeroport. restul de 999,000 erau dincolo. nu au mai plecat nici pana in ziua de azi. tot acolo au ramas. cum am alergat dupa avion, cum n'am apucat sa beau cutia de bere, cum am calcat in strachini si am evitat ceea ce de fapt am primit oricum, cate cozi mi'au crescut si de cate ori am batut din aripi sunt detalii oricum. 

aoleu cat am scris, sper sa nu cititi tot, mai sariti ca oricum, ce'am scris aici sunt simple aberatii. ce'am simtit de fapt cred ca nu pot sa exprim decat prin ochi si parul de pe ceafa. am o vaga senzatie ca acest oras este de fapt buenos aires'ul europei. de fapt, sunt aproape sigur ca asa e. sper sa ajung acolo, si sper sa nu las cateva miliarde de catalini si pe acolo, pentru ca e clar, ma vor convinge sa raman acolo. pana o sa ajung acolo, mai cultiv niste par pe ceafa si mai cresc vreo cateva perechi de ochi. sa fiu pregatit. n'am zis nimic de flora si de fauna. de fapt...n'am zis nimic de nimic. totul imi curge prin vene. ar trebui sa fac o gaurica mica intr'un deget, sa scot o picatura, iar voi sa va uitati sub microscop la ea. 

in incheiere, daca tot ati ajuns pana aici: se zice ca o poza face cat o mie de cuvinte. o mie de poze nu fac nici pe departe cat un clipit, un respirat si un fior. atat..

dorinte si vise

aeroport, izopren, iarba, sangria, oameni, cladiri, soare, senzatii, perceptii, trairi, porti galactice, parcuri, stele, dorinte, zambete, flori, si multe, muuulte altele. toate sunt aici, vazute prin obiectivul canon 17-85mm

i wonder

i was thinking some time ago whether i should or not mix the two cultures into one of my own. and then expreses it in my own words. somehow the water i swim in romanian style suits me better. nevertheless, one may try different waters too, one may even like it. funny somehow, i started in different waters but i stopped, probably i didn't like the way i swam then. or there. or..i have no idea to be honest. 

out of the blue, i just realized today (it was yesterday) while walking through the city that the autumn came. and i like summer. and i like green, and warm. water, good water. sun, dependent on the sun. 
in the same manner, today it's a huge bucket flipped over, pouring unstoppable nasty small drops. everywhere. don't they have a home? why don't they stay there? pff

anyway, random thoughts with no particular meaning. just the small things that make our brain to shine every now and then. everything else...are just details

frica

putin mai devreme am primit un mail cu ce urmeaza a citi si voi mai jos. culmea, sau nu, acum ceva timp am facut exact chestiile de mai jos. un prim exemplu e ca m'am mutat dintr'un apartament cu 4 camere intr'o mansarda. am aruncat o gramada de chestii. mobila, incaltaminte, pahare, cutii, hartii, pixuri, elastice, pliante, incaltaminte, fierastraie, oale, la un loc ace, brice si carice, lame si chiloti de dame. am luat fix strictul placut-necesar. apoi am trecut la o alta ordine, in viata. am maturat si p'acolo. mi'am sters pana si contul de pe facebook. e bine. ma simt liber.

"Stii cum sunt prinse maimutele in Africa? Vanatorul pune o piatra de marimea unui ou de gaină, intr -o scorbura cu diametrul de sase centimetri. Maimutele il urmaresc de la distanta si sunt macinate de curiozitate. Apoi vanatorul se indeparteaza la cativa metri. Imediat apare o maimuta care baga mana in scorbura. Ea simte ca acolo este un obiect şi incearca sa-l scoata. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Sigur ca maimuta isi poate scoate mana in orice moment, dar pentru aceasta este nevoie sa dea drumul pietrei si s-o piarda. Frica de a pierde o tine pe loc. Vanatorul se apropie şi baga maimuta in sac.

Te-ai gandit vreodata ca majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja? De dimineata cand te trezesti si te speli pe dinti (pentru a nu pierde ambetul ala din reclama) pana seara cand te arunci in pat obosit, pentru a nu pierde somnul de frumusete, totul este o goana cu mainile deschise pentru a pastra ceeea ce ai acumulat. Lucrurile pe care le avem ajung sa ne detina si sa ne controleze viata. Ai castigat o masina la un concurs, dintr-o data nu mai poti dormi noaptea, de frica sa nu ti-o fure hotii. Paradoxul zilelor noastre este ca suntem din ce in ce mai ocupati sa strangem lucruri, fara sa observam ca de fapt suntem mai ocupati sa nu pierdem lucruri pe care, de fapt, nu le-am avut niciodata.

Uite-te in jurul tau unde esti chiar acum, acasa, la birou, pe strada si pune-ti intrebarea: care sunt lucrurile fara care n-as putea trai, daca ar disparea brusc? Fac un pariu cu tine ca ai putea trai fericit fara laptop, telefon mobil, crema de ras, crema de fata, pantofi de firma, sacou in dungulite, sistem audio 5.1, masina de spalat automata cu cincizeci de programe, cuptor cu microunde, masina de serviciu, masina de concediu, masina cu clima bizonica, remorca, 100 de pereci de sosete, 5 perechi de pantofi, aer conditionat, jocurile pe computer, blogul pe care scrii zilnic internet, wow, counter-strike, mobila scumpa, si pune tu inca 1000 de lucruri pe care le vezi ...

Alergi de dimineata pana seara nu pentru a deveni mai liber, ci pentru a deveni mai sclav. Lucrurile pe care le cumperi nu te fac mai liber, ci doar te inrobesc mai tare. Cu fiecare cutie care se aseaza pe dulapul tau, esti mai las si mai fricos. Mai plin de frica de a incerca sa simti, sa traiesti. Fiecare lucru nou pe care il cumperi aduce cu el o doza de frica, egala cu valoarea pe care i-o dai. Cu cat un lucru pare mai valoros pentru tine, cu atat ti-e mai frica sa nu-l pierzi.

Si cand ti-e frica sa nu pierzi exact asta se intampla: PIERZI . Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi jobul, incepi sa nu mai risti, sa faci doar ce e strict necesar, ajungi indolent si esti data afara

Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi iubitul / iubita incepi sa devii prea disponibil, sa faci orice compromis si esti parasit. Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi masina, nu dormi noaptea si te imbolnavesti stai prin spitale si trebuie s-o vinzi ca sa poti sa te intretii.

Cineva imi povestea ca in evreieste nu exista verbul “a avea”, ci doar unul care se traduce mai bine prin “a administra”. Nu “AI ” nici unul din lucrurile pe care le “ai ” Azi sunt la tine, maine nu mai sunt. Si in timpul asta tu traiesti cu frica de a nu pierde ceea ce nici nu ai. Oare degeaba sportivii care “nu mai au nimic de pierdut ” joaca mai bine de obicei? Atunci cand nu mai ai nimic de pierdut nu-ti pasa care e deznodamantul, conteaza doar ceea ce faci acum aici. Nu mai conteaza cat risti. Nu mai conteaza ca oamenii se uita ciudat la tine cand te manifesti altfel.

Esti liber cand scapi de frica de a pierde. Poti face asta in 7 pasi:

1. Fa o lista cu lucrurile pe care le-ai adunat de -a lungul vietii si care te-au impiedicat sa faci ceea ce iti doreai la un moment dat.

2. Arunca lista la gunoi. Listele nu rezolva problemele. Doar accentueaza frica.

3. Fa o lista cu lucrurile pe care ti-ai dori sa le faci inainte sa mori.

4. Arunca si lista asta .

5. Uite-te in jur, ia primul lucru pe care nu l-ai mai folosit de mai mult de o luna si arunca-l intr -o cutie. Mai priveste in jur si ia-l pe al doilea. Vezi ce a ramas si ia-l pe al treilea. Nu te opri pana cand nu ai in imediata ta apropiere doar lucrurile pe care le folosesti des. De preferat zi de zi, saptamana de saptamana. (Cand m-am mutat unde stau acum, cu 3 luni in urma aveam impresia ca sunt foarte multe lucruri de carat si adunat si o sa dureze enorm. Un sfert din ele le-am aruncat cand le-am sortat) Ce sens are sa pastrezi perechea aia veche de ghete pe care o ai de acum 5 ani, cand tocmai ti-ai luat alta anul trecut? etc ..

6. Traieste o zi fara telefon si internet. Pleaca la munte, la mare, oriunde si inchide tot ce inseamna aparat cu baterii sau fara . Gandeste-te apoi cat de liber te ai simtit

7. Risca. Fa lucrul de care te temi cel mai mult. Daca ti -e frica sa nu pierzi autobuzul, mergi pe jos. vei fi fericit ."

mark, rahan, clementine, lidia si sandy bell

am dat cautand aiurea nimic de fapt, peste asta. mi s'a parut exceptional. zic ca merita sa cititi si voi. brusc imi vine in minte o curiozitate: cati dintre cei care citesc sunt fete, cati sunt baieti? apoi, ma intreb ce cred fetele, o fi adevarat sau nu? mai departe, ma intreb cati baieti subscriu sau nu la una dintre categorii? nu in ultimul rand, ma intreb care sunt corespondentele feminine?

lidia in jurul lumii, clementine sau sandy bell? parca asta mi se pare o categorie. desi clementine era cam razboinica asa, sa salveze lumea, da' hai, treaca de la mine.

a doua categorie, care o fi? olive parca. cea mai daselata femeie. in toate felurile. dar simpatica

a treia as pune eu pe pisica aia roz, de il tot innebunea pe tom. piti de azi probabil

iar a patra zic eu avea sa fie cea care nu a mai fost aratata, pentru ca cele de dinainte au facut o coalitie de guvernare, au interzis berea in locuri publice, s'au facut directoare de banci, si'au facut bloguri, participa la mitinguri ale miscarilor feminine, ne iubesc pe noi barbatii, ne scot din sarite, ne cearta, ne bucura, ne fac sa zambim, ne fac sa urlam.

totusi, clementine mi'a placut cel mai mult. ma fascina melodia aia din generic. inca o mai stiu :)

inca ceva: voi ce copilarie ati avut? ati cucerit lumea cu arcul si sageata, sau ati citit tolstoi in pauzele dintre lectiile de pian?

vox populi

stimati ascultatori, 
facem apel catre dumneavoastra pentru a dezbate doua dintre sugestiile anterior dezvaluite ca si comentarii la diverse declaratii. va asteptam cu pareri:
1. "ce da cu adevarat sens vietii noastre?!"
2. "micile placeri ale vietii" care credeti ca sunt? (sau care sunt pentru dumneavoastra?)

G.H.O.G.H.

am dat acum ceva timp peste site'ul asta. are o gramada de chestii extrem de interesante pentru unii, extrem de aberante pentru altii. merita verificat oricum. din plin.

ps: G.H.O.G.H. = go hard or go home :)

oras in trei parti

11.09.2010
1. 01:00 - orasul eu

de ce se uita lumea dubios la mine acum? probabil pentru ca stau pe trotouar, cu o sticla de sangria langa mine, ma holbez la sutele de oameni care trec imi in fiecare minut prin fata. de fapt cred ca le plac incaltarile mele. tosuti, un loc. un loc in care timpul sta in loc.

existad destul de putine locuri in care am fost unde timpul nu se misca. nu se invarte, nu se rostogoleste, pur si simplu sta. partea buna e ca desi se uita dubios, nu inteleg nici ce fac, nici de ce scriu. pe cine, cu atat mai putin. craci, decolteuri. bronz, mult bronz. doi rucsaci mici, la fel. verzi. atrag privirile tuturor. gata, ajunge despre noi, trebuie sa relatam ce vedem. vaci, caracatite, sunci presate si spanzurate de cuie deasupra tejghelelor. asta in baruri si restauranturi.

noapte alba. si zile negre. cineva, intrebati'ma daca vreti sa stiti cine si va voi spune, a dezbatut pe tema asta, cu nopti albe si zile negre. dar, eu vreau sa spun altceva: noapte alba. toata populatia defileaza pe strazi intr'un loc unde timpul sta in loc. toti imbracati in strai de gala. sau nu. toti frumosi. rad, zambesc, sunt amabili. acum o saptamana am fost intr'un alt loc, de cu totul alta natura. total diferit.

am cautat o gramada de timp ce vreau sa fac. catalin, ce vrei tu sa te faci cand esti mare? am aflat, partial. desi partial, intr'o masura destul de mare. mai aveam o mica dilema, unde. unde o sa fac eu ce vreau sa fac. am aflat si asta, unde. frumosul a fost redefinit. gingasul a fost reconstruit. delicatul s'a reconstituit. starea de bine s'a reincarnat.

stau si nu ma mai satur. simt. miros, percep in timp ce scriu. intra prin piele, iese prin taste. ca sa descriu: frumusete, gingasie, curatenie, stare de bine, cald, agitatie, galagie, priviri, suflete, trairi, sentazii, apa, laptop, trotuar, sangria, vin, sangria, cald, oameni, galagie, rasete, zambete, priviri, craci, sandale, glezne, umeri, in, alb, sunete melodioase, priviri calde, plastic, cer, stele, cladiri, lumina, balamuc, moda, gusturi, chitari, umbrele, sunete, tigari, bere, aparate foto, obiective, blituri, internet. internet? ma duc sa caut un internet. trebuie sa cititi acum. pana cand o sa il gasesc, orase luminate de stele va doresc!

2. 02:10 - orasul mine

am schimbat trotuarul cu bordura lata, joasa si pazita de suporti metalici pe care imi spijuneam spatele pentru un scuar cu iarba pe un bulevard important. multimea e in aceeasi masura vesela. desi mi'am schimbat locatia, impactul vizual asupra lor si asupra mea a ramas fix aceeasi. se pare ca intr'un fel sau altul fauna locala recunoaste intrusii, ceea ce nu e deloc dificil. am fost intrebat daca stau sa contemplez la peisaj (erau parca ceva mai multe spuse, eu doar atat am reusit sa inteleg). am raspuns afirmativ. in orasul luminat de stele in care timpul sta in loc perceptia e printre cele unice de fel. cu riscul de a ma repeta, afirm din nou ca simturile iti sunt, cititorule, incantate la maxim. daca as fi avut coada, as fi dat voios din ea. maine dimineata o sa imi creasca una. si apoi o sa am afisez vesel cu ea. voi fi intrat in randul lumii de aici.

3. 03:04 - orasul mie

clar suntem extraterestri. am upgradat sucarul la stadiul de confortabilitate crescuta. am scos izoprenul si l'am intins pe iarba. privelistea se imbunatateste. privirile se intetesc. din ce in ce mai multe comentarii pa lovesc in timpane. nu inteleg tot. inteleg de fapt cam putin. privirile totusi, reactiile si chicotele parca spun mai multe. am verificat, nu sunt murdar pe fata. cred ca de fapt ravnesc la asemenea senzatii. nu mai pierd timpul cu baliverne, ma intorc la cele ce faceam inainte. e ceea ce trebuie.

 

12.09.2010

din motive tehnocratice, de´abia acum reusesc sa gasesc un acces la internet. am auzit in jur diverse vorbe. multe le inteleg. romani. citez: ¨hai fa inapoi pa´ craca!¨ ce´o fi craca asta? mai bine nu incercam sa aflam. ma duc sa explorez in continuare. craci inovatori!

da sau nu

ati lasa tot sa plecati intr'o calatorie prin lume? 

da	5 (71%)
nu	2 (28%)

asta ati zis pana acum. o parte da, alta parte nu. pe cei care au zis nu (habar nu am cine sunt, se stiu ei oricum) nu am sa ii intreb de ce nu. dar, in schimb ii intreb pe cei ce au raspuns da, inclusiv eu, de ce nu o fac? pentru ca din moment ce raspundem da, si totusi nu facem asta, care sunt motivele? al meu e extrem de simplu. eu nu am cu cine sa fac chestia asta. al vostru?

o sa inchid poll'ul, ca nu mai am rabdare de asteptat. vin cu o noua intrebare.

in concluzie: da, dar de ce nu?